Timp de 48 de ore Spitalul Militar din Sibiu nu va mai avea Urgențe. Măsura este luată pentru că secția va fi relocată.
Începând de marți, 18 august, ora 8:00 și până pe joi, 20 august ora 08:00, Compartimentul de Primire Urgențe de la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” își oprește activitatea. Practic, timp de două zile întregi, urgențele de aici nu vor mai funcționa.
Motivul, potrivit anunțului oficial al spitalului făcut pe pagina de Facebook a unității medicale, ține de o mutare.
„Măsura este necesară pentru relocarea Compartimentului de Primire Urgențe în noua locație și pentru desfășurarea demersurilor necesare obținerii autorizației sanitare de funcționare. În acest interval, cazurile de urgență vor fi direcționate către alte unități sanitare, pentru asigurarea continuității asistenței medicale de urgență. Rugăm cetățenii să țină cont de această modificare temporară. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se arată în postare.
Cel mai probabil, pacienții vor fi direcționați către Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență Sibiu, singura unitate din municipiu care mai are, în acest moment, o structură de primiri urgențe. În cazul copiilor, urgențele sunt acoperite de secția de Primiri Urgențe de la Spitalul de Pediatrie.
Cei de la Spitalul Militar nu au precizat încă exact unde se va muta noul Compartiment de Primire Urgențe, așa că revenim cu detalii despre noua locație de îndată ce le vom afla.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bai copii bai, nu mai faceti performanta si nu mai aduceti medalii si premii ca va injura si pe voi…
anonima si cu grija pentru carnetul de partid, cata ipocrizie
Poate-i bogata si el e jucaria ei :))
Nu erau atatea cazuri la tineri. In anii 2010 nu exista asa ceva. E plin fata de perioada aia.
Sunt 2 tipuri de cautatori in lumea asta. Unii care cauta adevarul si unii care cauta argumente in sustinerea unor…













Lasă un răspuns