Proiectul de hotărâre care propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare lui Ioan Vulcan, cel mai longeviv jurnalist din România, urmează să fie dezbătut și supus votului la ședința Consiliului Județean (CJ) Sibiu din 27 august.
Proiectul a fost inițiat de vicepreședintele CJ Sibiu, Paul Kuttesch, care susține că „Ioan Vulcan a devenit unul dintre cei mai importanți promotori ai imaginii județului Sibiu. Reportajele şi emisiunile sale au făcut cunoscute publicului larg valorile culturale, spirituale şi economice ale județului, contribuind la consolidarea prestigiului acestuia atât la nivel naţional, cât și în cadrul spațiului cultural românesc”.
Ioan Vulcan este cel mai longeviv jurnalist încă activ din România. Acesta are 91 de ani și lucrează neîntrerupt în presă de 68 de ani. Debutul l-a făcut în 1958, la Stația de Radioficare din Agnita ca unic redactor local. A activat și drept corespondent în județele Mureș și Harghita, iar în perioada 1990-1995 a fost corespondent pentru județul Sibiu. În prezent este colaborator al Radio România – Antena Satelor și colaborează cu publicații precum „Rapsodia”, „Fermierul”, „Mesagerul de Sibiu” și „Gazeta Hârtibaciului”.
Vulcan este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România încă din 1962. Acesta se bucură deja de o colecție semnificativă de distincții, precum Marele Premiu al Uniunii Ziariștilor Profesioniști (2017), Cetățean de Onoare al Agnitei (2017), distincția „Credință și Loialitate” (2019) sau Diploma de Excelență acordată de Radio România (2025). Astfel, titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Sibiu” s-ar putea adăuga acestei liste, în funcție de decizia CJ Sibiu de joia viitoare.
„Prin întreaga sa operă jurnalistică şi prin exemplul unei vieți dedicate slujirii adevărului, culturii şi oamenilor, domnul Ioan Vulcan reprezintă un model de profesionalism, responsabilitate civică şi dragoste față de locurile natale fiind pe deplin îndreptățit să primească această înaltă recunoaștere din partea comunității sibiene”, declară Kuttesch.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Fundatia Carpathia asta, dar si CJ au ajuns sa fie foarte comerciale. Nu inteleg de ce mi-ar interzice cineva sa…
Mda. Și eu am văzut încă din copilărie aceste urme albe lăsate de avioane. Numai că acele dâre erau mult…
Sushiburger spune multe despre ce poti astepta de la localul respectiv… n-are nicio treaba cu sushi-ul adevarat. Am fost in…
Când am solicitat informații privind posibilitatea unei colaborări pentru susținerea unor cursuri, menționând că am obținut titlul de doctor la…
Asiguratorii si service-urile auto sa fie pregătiti că va fi îmbulzeală mare.













Lasă un răspuns