Crucea Roșie Filiala Sibiu a oferit, la începutul acestui an școlar, 30 de ghiozdane complete cu articole școlare pentru copii bolnavi de autism, proveniți din medii defavorizate sau din familii monoparentale, în cadrul campaniei „Binele are un plan, începe cu un ghiozdan”.
Cei mici au primit caiete, creioane, penare, blocuri de desen, acuarele și carioca, dar și materiale suplimentare cerute chiar de ei, precum hârtie colorată sau creponată, pentru a se putea dezvolta prin activități creative.

„Cei mici pot să meargă acum cu încredere la școală. Pe lângă un minim confort ne-am dorit să le oferim cadrul necesar pentru a învăța, a crea și pentru a se bucura de mersul la școală. Mulți dintre ei ne-au cerut hârtie colorată sau creponată precum și creioane și carioci pentru a se dezvolta prin creație. Suntem recunoscători că am putut să-i ajutăm și să contribuim la siguranța lor”, a declarat Raluca Morar, director general al Filialei Sibiu a Crucii Roșii Române.
Campania „Binele are un plan, începe cu un ghiozdan”, inițiată de Crucea Roșie Română în urmă cu câțiva ani, a fost susținută la Sibiu de mediul de afaceri local și de voluntarii filialei. Printre companiile care au contribuit se numără Schaeffler Sibiu, Karpaten Meat și Gesib, alături de voluntarii implicați în acțiune.
Crucea Roșie Română este o organizație umanitară auxiliară autorității publice, înființată în 1876, care oferă asistență în caz de dezastre și sprijin persoanelor vulnerabile, indiferent de naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă sau apartenență socială ori politică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
frumos, crucea rosie, daaaar: pustii aia cred ca sunt foarte fericiti ca pentru un simplu ghiozdan au fost „recompensati” cu folosirea imaginii lor si etichetati ca „bolnavi de autism, proveniți din medii defavorizate sau din familii monoparentale”.
chiar nu se poate face un bine in liniste, fara publicitate? sau macar sa le blurati figura pentru a le proteja demnitatea? sunt totusi copii!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Felicitari! olx e oricum o aiureala!
Stăteam acolo? Is Sibian da am plecat de mult din sat. Ți-am citat statistici nimic altceva, părerea ta e oricum…
*** (Acest comentariu a fost moderat din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)
O tema foarte interesanta de prezentat ca program de catre noii canditati la primarie, adica PARCARI FARA TAXE pentru locuitorii…
Vreti si mai multa divizare a societatii ? FOARTE BINE ! Daca asta vreti, sa nu va mirati de ceea…













Lasă un răspuns