Sibienii sunt invitați să participe în 20 și 25 septembrie la proiecția „O tinerețe fără bătrânețe”, un scurtmetraj realizat la noi în oraș, în cadrul Taberei de Filmmaking Sibiu, proiect al grupului de inițiativă SYNC, desfășurat în cadrul Maratonului Internațional Sibiu și produs alături de Fabrica de Teatru. „O tinerețe fără bătrânețe” este un film regizat de Cătălin Luntrașu, un tânăr sibian întors din Irlanda pentru a face film la Sibiu.
Grupul SYNC a fost creat în 2022 de Andrei Toma și de Cătălin Luntrașu, doi foști elevi de la Goga. Cătălin a studiat Film and Screen Media în Irlanda și a ales să se întoarcă acasă, la Sibiu, pentru a construi aici proiecte creative și pentru a face lucruri care să conecteze comunitatea locală cu zona de film, cultură și inițiativă civică. Cătălin are 22 de ani și este pasionat de teatru, film și scris.
„Îmi place foarte mult partea aceasta educativă, pentru că adevărul se află în amănunte și cred că este foarte important să ajungem la el”, a transmis tânărul pentru turnulsfatului.ro.
„Să faci film în România, în adevăratul sens al cuvântului, este greu”
Cătălin a studiat la University College Cork și a ales să se întoarcă la Sibiu pentru a pune în practică ce a învățat în străinătate.
„Când am plecat să studiez în Irlanda, totul s-a întâmplat foarte repede și nu am apucat să procesez ce înseamnă să pleci de acasă, ca să nu mai spun să pleci în altă țară singur. Pentru mine a fost o perioadă grea, dar din care am învățat foarte multe. Totuși, o mare parte din mine nu se simțea acasă acolo și de aceea am decis să mă întorc. Vreau să aplic acasă ceea ce am învățat afară”, a mai povestit el.
Educație prin film
Tânărul spune că, prin scurtmetrajele pe care le realizează, își dorește să includă o componentă educativă.
„Să faci film în România, în adevăratul sens al cuvântului, este greu. Cred că publicul este acolo, dar e puțin mai greu cu deschiderea spre un nou tip de cinema contemporan. De aceea, modul în care am realizat eu proiectele a fost undeva mai aproape de zona aceasta de educație, să învățăm prin film, decât direct să facem cinema, iar finanțarea în acest mod este și mai prietenoasă.
Cel mai mult îmi place la ecranizări când îmi spun spectatorii că se simt reprezentați de ceea ce văd pe ecran. Este ceva puternic să vezi ceva familiar proiectat pentru ca toată lumea să vadă. Și cel mai greu este cumva realizarea proiectelor în sine. De multe ori am auzit nu, dar tot timpul găsesc o variantă să realizez ceea ce îmi propun”, a mai arătat el.

Un scurtmetraj despre tineri
La baza scurtmetrajului „O tinerețe fără bătrânețe”, realizat în cadrul Taberei de Filmmaking Sibiu, se află poveștile tinerilor care au participat la eveniment. Proiectul taberei a fost înscris la Maratonului Internațional Sibiu 2026 și produs alături de Fabrica de Teatru. Totodată, spațiul în care s-a desfășurat tabăra aparține Facultății de Litere și Arte.
Inspirat de basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, scurtmetrajul vorbește despre prietenie, despărțire și frica de a crește. În ultima lor noapte împreună înainte ca Iris să plece din țară, un grup de prieteni încearcă să păstreze cu orice preț sentimentul că timpul poate sta pe loc. Dar grupul nu mai este ceea ce a fost, iar tensiunile, lucrurile nespuse și dorința de a rămâne tineri îi duc treptat într-un punct din care nu mai pot da înapoi.

„Am vrut să reprezentăm niște experiențe importante ale tinerilor, care să creeze un dialog în comunitate”, a transmis Cătălin.
Sibienii pot viziona scurtmetrajul în cadrul evenimentului pe 20 și 25 septembrie, de la ora 19, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, iar locuri pot fi rezervate aici.

„Am realizat diferite proiecte, atât personale, cât și în colaborare cu Fabrica de Teatru, pe lângă cele de la grupul de inițiativă. Printre scurtmetrajele pe care le-am regizat se numără „O dumbravă…” (2024), „O moștenire: Dracula” (2025), Falling Star (scurtmetraj de licență, 2026), Două zeci, două vieți (2026).
Planul de viitor este să realizez cât mai multe proiecte de acest gen, în care arta ne învață mai multe despre noi și despre lumea din jur. Sub ce formă, vom vedea, dar sigur este că aș dori să înființez o asociație”, a concluzionat el.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Propun sa le fie predata o noua materie, încă din clasa a 6-a, care îmbină atât istoria cat si dezvoltarea…
În trei, patru unități școlare sunt aceia care nu se pregătesc serios pentru examenul de titularizare. Inspectoratul școlar își face…
Inca o prostie de care nu are nimeni nevoie…
De cand solicitarea de echitate, non-discriminare si echitate prin respectarea legii e egala cu ” bunul plac” al cuiva? -…
Corect!La fel ca laudatul Umbrarescu,calitate spre 0. La romanes ii place cantitatea nu calitatea.













Lasă un răspuns