Cum vorbești cu părinții prietenului tău despre consumul de droguri?

„Dacă le spun, o să creadă că l-am trădat.”

Poate ai observat că un prieten consumă din ce în ce mai des, vine la școală într-o stare ciudată, lipsește, minte sau pare că nu mai controlează situația. Vrei să îl ajuți, dar nu știi dacă trebuie să vorbești cu părinții lui.

Decizia este dificilă tocmai pentru că îți pasă de el. Poate ți-a spus totul în secret. Poate ți-a cerut să nu afle nimeni. Sau poate te temi că părinții lui vor reacționa foarte dur și că prietenul tău nu va mai avea încredere în tine.

Nu există o regulă care să rezolve perfect fiecare situație. Dar există o întrebare importantă: este acesta un secret pe care îl poți păstra fără ca prietenul tău să fie în pericol?

Când nu mai este doar treaba lui?

Dacă un prieten a încercat o dată, situația nu este identică cu un consum repetat sau cu o urgență. Totuși, nu trebuie să aștepți să se întâmple ceva dramatic ca să iei în serios ceea ce vezi.

Semnele care ar trebui să te îngrijoreze pot fi consumul tot mai frecvent, încercările nereușite de a se opri, schimbările mari de comportament, lipsa de la școală, conflictele, cheltuielile pe care nu le poate explica sau folosirea substanțelor ca să facă față anxietății, tristeții ori problemelor de acasă.

Tu nu trebuie să stabilești dacă are sau nu o dependență. Nu ești medic și nici psiholog. Rolul tău este să observi că situația îl depășește și că este nevoie de un adult care poate interveni.

Încearcă mai întâi să vorbești cu prietenul tău

Dacă nu există un pericol imediat, poți începe prin a discuta cu el într-un moment în care este treaz și sunteți într-un loc liniștit.

Nu porni cu acuzații de tipul „ești dependent” sau „ți-ai distrus viața”. Spune ce ai observat și de ce ești îngrijorat:

„Am văzut că în ultima perioadă consumi mai des și că nu mai ești bine. Mi-e teamă că situația devine serioasă.”

Poți să îi spui și limita ta:

„Nu vreau să te expun, dar nici nu pot păstra secretul dacă simt că ești în pericol. Hai să vorbim cu un adult în care avem încredere.”

Ideal ar fi ca el să participe la conversație și să aleagă împreună cu tine persoana căreia îi spuneți. Dar dacă refuză orice ajutor, iar riscul este serios, refuzul lui nu te obligă să taci.

Trebuie să fie neapărat părinții lui?

De cele mai multe ori, părinții sunt primii adulți care pot interveni. Dar nu orice familie este un loc sigur. Dacă știi că acasă există violență, abuz sau riscul unei reacții care îl poate pune și mai mult în pericol, nu merge singur direct la părinți.

Poți vorbi cu propriul tău părinte, cu un profesor, dirigintele, consilierul școlar, psihologul sau un alt adult de încredere. Spune și motivul pentru care te temi de reacția familiei. Un adult responsabil vă poate ajuta să decideți cine trebuie implicat și cum.

A cere ajutorul unui adult nu înseamnă că renunți la prietenul tău. Înseamnă că recunoști că problema nu mai poate fi dusă doar de doi adolescenți.

Cum începi conversația cu părinții?

Vorbește despre fapte, nu despre zvonuri. Spune ce ai văzut, când s-a întâmplat și de ce te îngrijorează. Separă clar lucrurile pe care le știi de cele pe care doar le bănuiești.

Poți începe astfel:

„Vreau să vă spun ceva pentru că sunt îngrijorat pentru el. Nu vreau să îl bag în probleme și nici nu pot spune că știu tot, dar am observat…”

Evită etichetele și insultele. Cuvinte precum „drogat” sau „dependent” pot transforma conversația într-o judecată și pot face familia să nu mai audă informația importantă. Vorbește despre persoană și despre comportamentul observat.

Nu este nevoie să aduni probe ca într-o anchetă, să îi verifici telefonul sau să îl urmărești. Dacă ai informații suficient de serioase încât să fii îngrijorat, cere ajutor. Adulții și specialiștii trebuie să stabilească pașii următori.

Ce faci dacă părinții reacționează prost?

Nu poți controla prima reacție a părinților. Pot fi speriați, furioși sau pot nega problema. Încearcă să rămâi calm și să repeți motivul pentru care ai vorbit: siguranța prietenului tău.

Dacă nu te ascultă, minimalizează situația sau reacția lor îl pune în pericol, discută imediat cu un alt adult de încredere ori cu un specialist. Faptul că prima conversație nu a mers bine nu înseamnă că trebuie să renunți.

Când este o urgență?

Dacă prietenul tău nu poate fi trezit, respiră lent sau neregulat, are convulsii, buzele albăstrui, este foarte confuz ori spune că vrea să își facă rău, nu aștepta să vorbești mai întâi cu părinții.

Sună la 112, spune ce ai observat și rămâi lângă el până vine ajutorul. Nu îl lăsa singur și nu ascunde ceea ce crezi că a consumat. Într-o urgență, siguranța este mai importantă decât secretul sau teama că cineva se va supăra.

Dar dacă prietenul meu nu mă mai iartă?

Este posibil să se simtă trădat și să fie furios. Nu trebuie să pretinzi că asta nu te va afecta. Poți să îi spui clar: „Am făcut-o pentru că mi-a fost teamă că nu ești în siguranță, nu ca să te pedepsesc.”

O prietenie nu înseamnă să păstrezi orice secret, indiferent de risc. Uneori, cel mai greu lucru pe care îl faci pentru cineva este și cel mai responsabil.

Pe scurt

Nu trebuie să rezolvi singur consumul unui prieten.

Vorbește mai întâi cu el dacă situația permite, implică un adult potrivit și descrie faptele fără etichete. Dacă există pericol imediat, sună la 112.

A cere ajutor nu este o trădare atunci când tăcerea îl poate lăsa în pericol.

Surse

NIDA – Mind Matters: Drugs and the Brain

NIDA – Words Matter: Preferred Language for Talking About Addiction

SAMHSA – Helping Families Cope with Mental Health and Substance Use Disorders

Comisia Europeană – 112, numărul european pentru urgențe

„Spune NU. Rămâi TU!” este un proiect co-finanțat de Primăria Sibiu prin agenda educațională, organizat de Asociația de Bun Gust și ziarul Turnul Sfatului, cu ajutorul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu și Crucea Roșie – Filiala Sibiu.

Proiectul este susținut de MEDLIFE – partener medical, RETTER GROUP, SOBIS AP, ART REISEN, RHENANIA și MAGIC FM.