Două corpuri de clădire ale Liceului Tehnologic „Avram Iancu” din Sibiu, cele de pe strada George Coșbuc nr. 5, vor fi consolidate până la clasa de risc seismic RsIV, adică până la gradul care respectă reglementările tehnice în vigoare. În prezent, clădirile sunt încadrate în clasa de risc seismic RsII, adică s-ar avaria grav la un cutremur major, punând în pericol siguranța celor din interior. Totodată, cele două corpuri vor fi reabilitate termic, va fi amenajată o mansardă, iar demisolul – hidroizolat și drenat.
Investiția este estimată la 16,4 milioane de lei cu TVA, iar documentația și indicatorii tehnico-economici urmează să fie aprobați de consilierii locali în ședința ordinară din această săptămână. Proiectul descrie „starea avansată de degradare a corpurilor de clădire C1 și C2”.
„Având în vedere starea avansată de degradare a imobilului și necesitatea adaptării acestuia la cerințele actuale de funcționare, investiția urmărește atât creșterea nivelului de siguranță al construcțiilor, cât și îmbunătățirea condițiilor de confort”, se arată în raportul de specialitate.
De la RsII la RsIV
Clasele de risc seismic sunt stabilite prin Legea privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor: RsI este cea mai gravă, RsIV cea mai bună. În clasa RsII intră clădirile susceptibile de avariere majoră la cutremurul de proiectare, avariere care pune în pericol siguranța utilizatorilor, dar la care prăbușirea totală sau parțială este puțin probabilă.
Mansardă nouă și demisol hidroizolat
Pe lângă consolidare, proiectul prevede reabilitarea termică a anvelopei clădirilor, execuția unui planșeu nou peste parter și amenajarea mansardei corpului C2, inclusiv realizarea șarpantei din lemn și a învelitorii. Sunt prevăzute și lucrări de recompartimentare a spațiilor interioare, pentru conformarea la normativele în vigoare, precum și refacerea finisajelor interioare și exterioare.
Lucrările vizează și demisolul, unde documentația prevede „lucrări de asanare, realizarea de drenaje perimetrale, hidroizolații și tencuieli speciale”.
Proiectul cuprinde și reabilitarea instalațiilor electrice, de încălzire, sanitare și de gaze naturale, dar și partea de securitate la incendiu. „Proiectul cuprinde reabilitarea și modernizarea instalațiilor electrice, a instalațiilor de detecție, semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, precum și realizarea și modernizarea instalațiilor și sistemelor de stingere a incendiilor, în vederea conformării clădirilor la cerințele și normele în vigoare privind securitatea la incendiu”, precizează raportul de specialitate.
Astfel, valoarea totală a obiectivului de investiții este de 16,4 milioane lei cu TVA.
Proiect anunțat din primăvară
Reabilitarea clădirii Liceului „Avram Iancu” de pe strada George Coșbuc figura pe lista de investiții a municipiului Sibiu pentru 2026 la capitolul educație. Atunci, proiectul era trecut în categoria celor pentru care urmau să fie elaborate documentațiile tehnico-economice.
Tot în aprilie, Primăria preciza că lucrarea a fost depusă în vederea obținerii finanțării din fonduri europene și va fi finanțată în măsura în care mai există fonduri disponibile pe axele respective, studiul de fezabilitate fiind deja realizat. Capitolul educație are alocate în bugetul din acest an 314,38 milioane de lei, adică 19% din bugetul total al municipiului.
În proiectul de hotărâre propus acum consilierilor nu se precizează durata lucrărilor și nici dacă acestea vor afecta procesul de învățământ.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
povesti pe pita… niciodata nu va fi traficul cum au facut ei in filmare… sa vezi ce frumos va fi…
Până n-o zidește pe koiu in structură, Manole nu va avansa niciodată… luați -vă gândul de la autostrada… aleluia…
Un nou circ ieftin organizat de Primaria Sibiu
Pe toate traseele (metropolitane sau interne ) este aceeași situatie. Unii calatori nu folosesc bilet/abonament, altii au o ‘jena’ sa…
Trebuie să fii psihopat la maximum ca să omori și, mai ales, să tranșezi un om. Eu nu pot nici…













Lasă un răspuns