Echipa Gear Maniacs Junior, de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, care a luat în august locul trei la competiția internațională FIRST LEGO League de la Beijing, participă vineri, 2 octombrie, la Nocturna Bibliotecilor organizată la Biblioteca ASTRA. Între 18:00 și 22:00, câțiva dintre membrii echipei vor face demonstrații cu roboței în foaierul de la parter prin „Operațiunea Ozobot”.
Pe lângă roboți, biblioteca are un program care ține de la 17:00 până la 22:00. Pentru copii, seara începe la etajul 1, de la 17:00, cu filmul de animație „Vânt printre sălcii”. De la 18:00, în foaier, lângă demonstrația de robotică, bibliotecarii țin un atelier în care copiii decupează bufnițe și arici din hârtie, le inventează o poveste și fac semne de carte. În același interval, cei care vor mai degrabă să se joace, pot urca la etajul 1, unde îi așteaptă Twister, Monopoly, puzzle-uri și jocuri de cuvinte.
Între 20:30 și 21:30 urmează „Povești în pijamale”, o sesiune de lectură cu Geronimo Stilton, Agatha Mistery și cărțile polițiste pentru copii ale norvegianului Jørn Lier Horst.
Împrumuturi de carte, retururi și permise până la 22:00
Compartimentul de Carte pentru Adulți, de la etajul patru, rămâne deschis până la ora 22:00, astfel încât împrumutul, returul sau permisul pentru bibliotecă se pot face până seara. Tot acolo e amenajată expoziția „Autori români contemporani”, care rămâne până la finalul lunii. Între 18:00 și 22:00, cine vrea o poză de la Nocturnă o poate face într-un colț foto amenajat special.
De la ora 21:00 are loc un recital de chitară și poezie. Actrița Codruța Vasiu, de la Teatrul Național „Radu Stanca”, va citi versuri din „Între mine și mine”, volumul încă nepublicat al sibiencei Raluca Moldovan. O acompaniază chitariștii din proiectul „Pune Mâna pe Chitară la Bibliotecă”, coordonați de Viorel Costin, cu piese pop-rock românești și internaționale.
Nocturna Bibliotecilor se organizează în fiecare an în bibliotecile publice din România și Republica Moldova. Anul trecut, la ASTRA, evenimentul a avut loc pe 26 septembrie și a început cu proiecția filmului „Matilda”. Tema din acest an este „Biblioteca, inima comunității”.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
(Acest comentariu a fost șters deoarece incită la ură și violență)
Vicepresedintele parlamentului european si presedintele Verzilor din UE, alesul independent din Marginimea Sibiului, domnul Stefanuta nu vine sa tina partea…
Asa se intampla cand se merge la votul alesilor fara nimic concret in cap. Poate invata rasinarenii sa nu mai…
Faceti blocuri cat mai mari si mai multe. Primaria sa dea in continuare autorizatii de functionare la clinici medicale si…
(Acest comentariu a fost șters deoarece face parte din categoria „trolling”)













Lasă un răspuns