Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

„Sunt posibile creșteri ale valorilor de trafic și formarea de coloane”. Avertismentul Poliției Sibiu după închiderea autostrăzii Sibiu – Boița

Silvana Armat
0
Intrarea pe A1 de la Boița, supravegheată de polițiști. Foto: turnulsfatului.ro
Intrarea pe A1 de la Boița, supravegheată de polițiști. Foto: turnulsfatului.ro

Polițiștii sibieni le cer șoferilor să aibă răbdare, să păstreze distanța față de mașina din față și să-și planifice drumurile din timp, cât timp autostrada A1 este închisă între Șelimbăr și Boița, transmit luni reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Restricția este valabilă între 5 octombrie și 19 decembrie 2026, iar traficul este deviat pe DN1 și DN7.

Publicitate
Publicitate

„Recomandăm conducătorilor auto să manifeste răbdare și prudență, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și semnalizarea temporară instituită, să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față și să își planifice deplasările ținând cont de posibila creștere a timpilor de parcurs”, se arată în informarea IPJ Sibiu.

Valorile de trafic pot fi ridicate, precizează polițiștii. „Având în vedere că traficul de pe sectorul de autostradă închis va fi transferat pe rețeaua de drumuri naționale din zonă, sunt posibile creșteri ale valorilor de trafic și formarea temporară a unor coloane de autovehicule, în special în intervalele orare aglomerate.”

Polițiștii rutieri vor monitoriza permanent situația și vor lua măsurile necesare pentru fluența și siguranța circulației, precizează sursa citată.

Publicitate

Circulația este închisă pe sectorul de autostradă dintre km 225+000 și km 238+000, între nodul rutier Șelimbăr/Cisnădie și nodul rutier Boița. Măsura este necesară pentru lucrările de construcție la viaductul care trece peste breteaua Autostrăzii A1, în zona Boița.

De ce se închide autostrada

Mașinile circulă pe DN7 între Boița, Tălmaciu și Veștem și pe DN1 între Veștem și Cisnădie. Închiderea este necesară pentru lucrările de pe lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, unde constructorul turc ridică pasajul peste breteaua care leagă A1 de DN7. Pasajul face parte din nodul rutier de la Boița, care va lega A1 de viitoarea autostradă A13.

Structura este turnată în consolă, în tronsoane succesive, cu un cofraj metalic mobil de mari dimensiuni, care ocupă spațiul de trecere a mașinilor pe bretea. CNAIR nu a fost de acord ca turnarea să continue sub trafic.

Decizia a fost contestată de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma. El susține că atât constructorul, cât și Poliția Rutieră au propus alternative la închiderea circulației și îl acuză pe directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, că le-a respins. Cristian Pistol a numit acuzațiile „manipulare”.

Citește și

Înainte de anunțul oficial, primarul Tălmaciului, Ioan Oancea, spunea că orașul va fi din nou traversat de un flux mare de mașini, inclusiv de camioane, dar că înțelege necesitatea măsurii. Primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș, se aștepta la revenirea aglomerației de dinaintea deschiderii lotului Sibiu – Boița. „N-o să mai facem 12 minute până la Sibiu, o să facem iarăși o oră”, a declarat acesta.

Citește și

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate