Ziua 21 octombrie 2026
-
Sibianul Dan Barna, reales vicepreședinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European. Va coordona în continuare activitatea pe afaceri externeSibianul Dan Barna, eurodeputat al Uniunii Salvați România (USR), a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe din Parlamentul European. La jumătatea mandatului, Dan Barna va continua să coordoneze activitatea colegilor din grupul Renew din cele șase comisii cu -
Ce facem de Halloween, la Sibiu? Caravana Dovlecilor, party-uri, concursuri de costume, karaoke, ateliere pentru copii și drumețiiHalloween-ul vine anul acesta la Sibiu cu un program care se întinde pe mai bine de o săptămână, de la târgul de toamnă din Piața Mică până la petreceri în cluburi, la fermă sau chiar la aeroport. Evenimentele sunt dedicate -
Vremea se răcește joi. Ploi sub formă de aversă și precipitații mixte pe crestele munțilorVremea se va răci joi, 22 octombrie, în județul Sibiu, cerul va fi mai mult noros și vor fi ploi pe arii relativ extinse, mai ales sub formă de aversă. Pe crestele munților de peste 2.000 de metri, precipitațiile vor -
Baza sportivă din Șelimbăr, aproape gata după o pauză de trei ani și jumătate. Marius Grecu: „Într-o lună semnăm procesul-verbal de finalizare”Lucrările la baza sportivă din Șelimbăr au fost reluate acum aproximativ o lună de un nou constructor, după o pauză de aproximativ trei ani și jumătate. Primarul Marius Grecu spune că investiția ar urma să fie gata într-o lună. Tot -
„Aici, în Stejărișu, aveam rânduială, casă și serviciu. Aveam un Dumnezeu”. Poveștile lui Nea Miș, unul dintre ultimii șase sași din satPovestea lui Michel Gierling, cunoscut în Stejărișu drept „Nea Miș”, unul dintre cei șase sași rămași în sat, este cea mai nouă poveste din seria „Oameni și povești din județul Sibiu”, publicată miercuri de președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela -
Ceasuri și monede de aproape 95.000 de euro, găsite la Adriana Viliginschi, ajung la fiica lui Adrian KreinerCeasuri de lux Audemars Piguet și Chopard, un colier și peste 750 de monede, evaluate în cursul anchetei la 94.421 de euro, vor fi restituite fiicei omului de afaceri Adrian Kreiner. Bunurile au fost ridicate de procurori de la locuința -
„Încercăm să oprim chiar toate mașinile care trec”. Anchetă de circulație pe A1, DN1 și DN14, în județul SibiuDirecția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a organizat miercuri, în județul Sibiu, ancheta de circulație origine-destinație pe DN1, în zona comunei Șelimbăr, și pe DN14, în zona Mediașului. Miercurea viitoare, pe 28 octombrie, personalul DRDP Brașov va continua -
Locul 5 la Cupa Mondială de Taekwon-do și șase medalii la Cupa României pentru Cezar Orgeșan, un elev din PoplacaCezar Orgeșan este elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Poplaca și s-a clasat pe locul 5 la Cupa Mondială de Taekwon-do ITF, de la Benidorm (Spania). Este sportiv al clubului Puma Sibiu și a intrat în lotul național -
Peste 2.500 de senzori și camere în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești. Pot depista incidentele și pot comanda închiderea galerieiPeste 2.500 de senzori și camere inteligente, montate în tunelul Momaia, vor fi urmărite non-stop din Centrul de Monitorizare de la Curtea de Argeș, care a intrat în etapa de teste. Sistemele pot identifica incidentele sau obiectele de pe carosabil -
Camere video ascunse în prize. O sibiancă povestește într-un clip viral cum a descoperit că era filmată fără să știe. „Mi se pare groaznic”Felicia Kopan, o tânără din Sibiu, povestește cum o invitație la o cabană s-a transformat într-o întâmplare pe care o descrie ca fiind groaznică. Tânăra explică într-un clip video care a devenit viral pe TikTok cum a descoperit două camere -
Preotul bisericii evacuate din Tălmaciu: „Oamenii au ieșit foarte calm, avem patru uși de evacuare”Ca urmare a incendiului care a izbucnit miercuri dimineață în fața bisericii Sfinții Mihail și Gavriil din Tălmaciu, mai mulți enoriași prezenți la o slujbă au fost evacuați din lăcașul de cult. Preotul Ilie Ardelean, cel care oficia slujba la -
Călin Georgescu, audiat la DIICOT. Ar fi cerut unui bărbat să îi verifice vila de microfoanele anchetatorilorFostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare -
Președintele CJ Brașov: Am devansat aeroporturi cu tradiţie, precum Sibiu, Târgu Mureş, Bacău, OradeaAeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a urcat, în trimestrul al treilea, pe locul 8 în clasamentul traficului de pasageri înregistrat pe cele 17 aeroporturi civile din România, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea. Acesta precizează că totalul numărului de pasageri -
Elevii sibieni au aflat la TeD ULBS mai multe despre facultăți. Maria vrea la Științe Economice pentru că „te poate ajuta dacă vrei să faci bani”Holul Facultății de Medicină s-a transformat, miercuri, într-un loc de schimb de idei între studenți și elevi. Reprezentanții de la toate facultățile Universității „Lucian Blaga” i-au așteptat pe elevi deschiși la orice întrebare, gata să le povestească cum arată, de -
Polițiștii sibieni, 44 de percheziții în cinci județe și București într-un dosar de contrabandă cu țigări. Șase persoane, reținutePolițiștii de la Investigarea Criminalității Economice din IPJ Sibiu au făcut marți 44 de percheziții în județele Sibiu, Argeș, Giurgiu, Teleorman și Ilfov și în București, într-un dosar despre vânzarea ilegală de țigări. Au găsit peste 113.000 de țigări fără -
Incendiu într-o gospodărie din Cârța: 36 de păsări și un câine au murit, casa a fost salvată de pompieriUn incendiu a distrus o anexă gospodărească din Cârța, folosită ca magazie și adăpost pentru animale. În flăcări au murit 36 de păsări și un câine. Pompierii au reușit să salveze casa, deși focul ajunsese deja la acoperiș. Cauza probabilă -
Subprefectul Sibiului, Andra Albu, nu-și dă demisia: „Aștept să fiu revocată”Subprefectul județului Sibiu, Andra Albu (USR), a decis să nu își dea demisia după schimbarea guvernului. Ea a declarat pentru Turnul Sfatului că va aștepta să fie revocată. Între timp, și-a luat rămas bun printr-un mesaj public în care face -
Luna și Soarele, „întâlnite” cu turnurile Sibiului. Fotograful Adrian Bugariu organizează prima expoziție personală: „Este un sentiment de mare bucurie”Fotograful Adrian Bugariu invită sibienii să participe vineri, 30 octombrie, de la ora 18:30, la vernisajul primei lui expoziții personale de fotografie, „Întâlniri tainice la hotarul dintre lumi”, găzduită de Galeria OMIE, din Piața Mică, numărul 3. Expoziția reunește 27 de -
O mamă, după ce a născut la Maternitatea Sibiu: Mulțumesc asistentei care a stat la capul meu și mi-a șters lacrimileSpitalul Județean a publicat pe pagina sa de Facebook scrisoarea unei paciente a Maternității. Femeia, în vârstă de 36 de ani, a născut prin cezariană pe 13 octombrie 2026. Nu și-a dat numele, dar a vrut să mulțumească public celor -
Statul vrea să treacă în domeniul public zăcământul de magnezit de la Valea Dobra, unde este propusă mina de la Rășinari. Proiectul, în consultare publicăAgenția Națională pentru Resurse Minerale a pus în consultare publică un proiect de hotărâre de guvern prin care zăcământul de roci magnezitice din perimetrul Valea Dobra, județul Sibiu, ar intra în domeniul public al statului și ar fi dat în -
ACTUALIZARE Incendiu la o țeavă de gaz lângă o biserică din Tălmaciu: aproximativ 60 de oameni evacuați. Primarul: „Situația este sub control”Pompierii ISU Sibiu intervin în Tălmaciu, unde a izbucnit un incendiu la o țeavă de gaz aflată lângă o biserică. Potrivit primelor informații, flăcările sunt puternice și există riscul ca focul să se extindă la biserică. Actualizare 2: ”Incendiul a -
Șoferul de 41 de ani resuscitat după accidentul de pe A1 este internat la ATI, în stare gravăBărbatul de 41 de ani rănit în accidentul de marți de pe Autostrada A1 este internat pe secția ATI. Starea lui este gravă. Medicii îl monitorizează și primește tratament de specialitate. Șoferul, din județul Argeș, conducea o autoutilitară pe sensul -
Accident pe DN1, între Avrig și Bradu: două persoane ar fi încarcerate, traficul este îngreunatUn accident rutier a avut loc pe DN1, între Avrig și Bradu, iar pompierii ISU Sibiu intervin de urgență. Din primele informații, două persoane ar fi rămas încarcerate și au nevoie de echipajul de descarcerare. Actualizare: În accident au fost -
Tursib: miercuri, 21 octombrie, este ultima zi din acest an în care bicicletele pot fi transportate la Păltiniș, pe traseul 22Tursib anunță că miercuri, 21 octombrie, este ultima zi din acest an în care bicicletele pot fi transportate pe traseul 22, spre Păltiniș. De la începutul sezonului de schi, remorca pentru biciclete va fi înlocuită cu un portbagaj special pentru -
Peste 400 de studenți ai AFT depun vineri jurământul militar pe Stadionul Municipal. Sibienii sunt invitați la ceremonie447 de studenți din anul I ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu depun vineri, 23 octombrie, jurământul militar. Ceremonia începe la ora 10:00, pe Stadionul Municipal, iar sibienii sunt invitați să participe. Studenții sunt școlarizați pentru Ministerul Apărării -
Primul concurs de schi şi snowboard pe iarbă de la Păltiniş Arena, pe 7 noiembriePrimul concurs de schi şi snowboard pe iarbă udă va fi organizat în 7 noiembrie, în staţiunea Păltiniş, participarea fiind gratuită pentru pasionaţii acestui sport care au cel puţin 16 ani şi un nivel de pregătire mediu sau avansat, au -
Medicul Ionuț Octavian Năstase explică procedurile minim invazive din laboratorul de radiologie al Spitalului Județean SibiuLa Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu se fac biopsii, drenaje, embolizări și angioplastii ghidate imagistic, fără operație clasică. Dr. Ionuț Octavian Năstase, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, a explicat într-o -
Primăria Sibiu demolează o casă cu două etaje și mansardă ridicată ilegal în Turnișor. Vecin: „Ne e frică că într-o noapte vine peste casa noastră”O clădire cu parter, două etaje și mansardă, rămasă neterminată de ani de zile pe strada Cucului nr. 2, urmează să fie demolată de către Primăria Sibiu. Pentru această intervenție, administrația locală a atribuit marți, 20 octombrie, prin cumpărare directă,


































