Strada Rennes din Sibiu, închisă din iulie pentru ample lucrări la rețeaua de apă, ar urma să fie redeschisă complet după 15 noiembrie. Primăria anunța inițial că lucrările se termină pe 15 august. Constructorul spune că pe aceeași stradă s-au suprapus două proiecte, iar acum se lucrează în cele două intersecții. Un tronson ar putea fi redeschis parțial de săptămâna viitoare.
Lucrările de pe strada Rennes le-au dat bătăi de cap șoferilor și locatarilor în ultimele luni. Tronsonul dintre străzile Zaharia Boiu și Școala de Înot a fost închis pe 13 iulie, iar Primăria Sibiu anunța atunci că lucrările se vor încheia pe 15 august. Acum, termenul s-a mutat la jumătatea lui noiembrie.
Două proiecte pe aceeași stradă
Contactat de reporterul Turnul Sfatului, inginerul Silviu Dăescu, reprezentantul constructorului DEConstruct A.G., explică întârzierea prin faptul că pe strada Rennes s-au desfășurat în paralel două proiecte.
Primul este proiectul mare, cu fonduri europene, prin care se montează o conductă de transport de mare capacitate, cu diametrul de 400 de milimetri. Al doilea proiect înlocuiește vechea rețea de distribuție cu o conductă nouă, cu diametrul de 110 milimetri.
Toți locuitorii de pe tronsonul dintre strada Școala de Înot și Bulevardul Victoriei au fost deja trecuți de pe vechea conductă pe rețeaua nouă.
Muncitorii lucrează acum în cele două intersecții ale străzii. Acolo închid vechile conducte și leagă noua magistrală de 400 de milimetri la rețeaua existentă.
„Se lucrează în cele două intersecții pentru a blinda vechile țevi și a face posibilă legătura țevii de 400 cu rețeaua existentă”, a explicat ing. Silviu Dăescu.
Cum se circulă în zilele următoare
Constructorul vrea să redeschidă parțial traficul pe tronsonul dintre cele două intersecții la începutul săptămânii viitoare, după ce se toarnă primul strat de asfalt chiar joi. Redeschiderea depinde de rezultatul probelor tehnice și de compactare, proceduri aflate în desfășurare.
Restricțiile anunțate de Primărie în iulie rămân valabile până la redeschidere. Momentan, pe strada Zaharia Boiu, între Rennes și Justiției, se circulă într-un singur sens, dinspre Rennes spre Justiției. Pe strada Justiției, între Zaharia Boiu și Someșului, se circulă în ambele sensuri, iar parcarea pe carosabil este interzisă. Virajul la stânga de pe Zaharia Boiu pe Justiției este interzis.
„Preconizăm că undeva până în data de 15 noiembrie vor fi gata și cele două intersecții funcționale, adică cu stradă asfaltată. Estimarea este că după 15 noiembrie se va da drumul complet și se va readuce totul la normal”, a mai spus reprezentantul constructorului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Eu trec aproape zilnic pe strada aia și îi văd pe muncitori cum freacă menta. Asta în zilele în care vin pe șantier, pentru că au fost pauze și de o săptămână în care nu a fost picior de muncitor acolo , și alte săptămâni în care vedeam 2-3 muncitori care se făceau ca lucrează. Conducta mare au schimbat-o destul de rapid, după aceea , la branșamente au lalait-o maxim , iar la refacerea carosabilului se fac că lucrează de vreo lună. Și toate astea pt că nu au în contractul cu Apa Canal penalizări de întârziere care să-i facă să se încadreze în termene.
-
Minciuni, minciuni si iar minciuni. Locuiesc pe strada respectiva, nu stiu unde i-a gasit Apa Canal, dar o sa vedem dezastrul dupa. Despre mizeria lasata pe strada in fiecare zi nu mai vorbesc, doze de bere lasate pe la porti si ambalaje de mancare aruncate in toate directiile. Bransamentul la retea e facut cu o mufa din plastic care face cam 7 lei, butoaiele cu apometre au apa si pietris in ele, izolatia butoaielor e desprinsa deja, apometrele sunt montate foarte sus si cu siguranta la primul inghet o sa fie jale. In concluzie, niste Dorei! E inadmisibil sa lucrezi in centrul orasului in asemenea hal!
-
Cum explici ca în anul 2026 , cand exista tot felul de utilaje , matele ai nevoie de 6 luni ca sa bagi in pamant doua tevi pe o lungime de nici 500 m? Auzi , cica doua proiecte… ce ati sapat de doua ori . Recunoaste ca ati lucrat din an in pasti, de aia a durat atat , a vazut tot orasul ca santierul era mai mult pustiu. Nu stiu unde i-a gasit Apa canal pe astia dar cred ca si daca vroiau nu puteau sa gaseasca o firma mai proasta
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
„Șoferilor de pe autostradă le va fi administrat chestionarul în parcarea din acea zonă” Bre, da’ ce formulare! La vel…
Cum explici ca în anul 2026 , cand exista tot felul de utilaje , matele ai nevoie de 6 luni…
Rezultatul scontat e clar: jupuirea cetăţenilor. Sub pretextul simplificării cadrului birocratic, Codul intrat in vigoare in 25 august a complicat…
Tot felul de motive pt ca romanii sa nu mai aibe bani sa plateasca aceste dari aberante catre stat (hoti…
Minciuni, minciuni si iar minciuni. Locuiesc pe strada respectiva, nu stiu unde i-a gasit Apa Canal, dar o sa vedem…













Lasă un răspuns