CEDO a respins cererile a cinci magistrați, unul dintre ei din Sibiu, care reclamau că statul nu le-a plătit integral despăgubirile salariale: „Nu fac parte dintr-un grup vulnerabil”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererile a cinci judecători și foști judecători din România, dintre care unul locuiește la Sibiu, care reclamau că statul nu le-a plătit integral despăgubirile salariale câștigate în instanță. Sumele pe care reclamanții spun că le mai au de primit pornesc de la 30.000 de euro și ajung până la peste 571.000 de euro.

Decizia a fost pronunțată de un complet de șapte judecători, care a constatat în unanimitate că plângerile sunt vădit neîntemeiate, au transmis joi reprezentanții grefei Curții de la Strasbourg. Decizia este definitivă.

Cauza Pușcașu și alții c. României reunește cinci cereri depuse la Strasbourg în ianuarie, aprilie și mai 2024. Reclamanții sunt cetățeni români născuți între 1971 și 1986, care locuiesc la Deva, Coaș, respectiv Sibiu, potrivit comunicatului emis de grefiera Curții.

Toți cinci sunt judecători sau foști judecători care au obținut hotărâri judecătorești favorabile prin care Ministerul Justiției și instanțele unde și-au exercitat funcția au fost obligate să le acorde beneficii financiare. Conform propriilor susțineri, ei ar mai avea de primit sumele de 60.000 de euro, 30.000 de euro, 107.454 de euro, 571.891,74 euro și, respectiv, 381.868,12 euro. Reclamanții au invocat articolul 6 din Convenție, privind dreptul la un tribunal, și articolul 1 din Protocolul nr. 1, privind protecția proprietății.

Cum s-a ajuns la datoria statului către magistrați

Între 2006 și 2009, magistrații români au deschis numeroase acțiuni în justiție prin care cereau să se constate existența unei discriminări salariale față de alte categorii de magistrați sau funcționari cu un regim de remunerare mai avantajos. Instanțele au constatat, în general, o diferență nejustificată de remunerare și le-au acordat reclamanților drepturile cerute sau despăgubiri.

Pentru că plata reprezenta un efort semnificativ pentru bugetul de stat, Guvernul a adoptat începând din 2009 mai multe acte normative succesive prin care a eșalonat sumele. Hotărârile pronunțate între 2006 și 2010 au fost plătite în tranșe anuale, între 2008 și 2015.

Un nou val de litigii s-a produs însă în perioada 2016-2021, după ce Curtea Constituțională a decis că nivelul maxim al salariului de bază trebuie să includă și drepturile stabilite prin hotărâri judecătorești. Prin decizia nr. 36/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a explicat că egalizarea indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările recunoscute în instanță unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Guvernul a continuat să adopte în fiecare an dispoziții legale de eșalonare a plăților. În 2023 a decis ca scadențele neplătite să fie eșalonate pe cinci ani, începând cu 2024, iar în 2025, după ce deficitul public ajunsese la 9,3% din PIB în 2024, a amânat până în 2026 scadențele care ar fi trebuit achitate în 2025.

Peste un miliard de euro plătiți doar de Înalta Curte

Comunicatul Curții Europene a Drepturilor Omului reia și cifrele furnizate de Guvernul României. Pentru perioada 2006-2022, Ministerul Justiției a plătit magistraților, în executarea hotărârilor judecătorești și a deciziilor administrative, 2.556.604.346 de lei, aproximativ 604.398.190 de euro.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a plătit, din 2006 până în iunie 2026, 118.305.943 de lei, adică aproximativ 27.641.575 de euro, iar ÎCCJ a plătit, pentru perioadele cuprinse între 2010 și 2022, 4.579.420.000 de lei, echivalentul a aproximativ 1.002.061.269 de euro. Prin comparație, toate celelalte ministere luate împreună au plătit funcționarilor publici, în baza hotărârilor judecătorești, aproximativ 73.234.680 de euro în perioada 2006-2025.

Pentru anul 2026, ÎCCJ și Parchetul General, în calitate de ordonatori de credite, au cerut alocarea unei sume totale de aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru restanțe neplătite decurgând din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzi.

Curtea invocă riscul unui conflict de interese

În motivarea deciziei, Curtea a reamintit că nu are rolul de a se substitui instanțelor interne și că interpretarea legislației naționale revine în primul rând autorităților naționale. A observat însă că, fără ca legile privind remunerația magistraților să fie modificate formal, jurisprudența constituțională și cea a Înaltei Curți au reconfigurat cadrul juridic aplicabil veniturilor judecătorilor.

Judecătorii europeni au mai semnalat o problemă de principiu. Atunci când magistrații au fost chemați să se pronunțe asupra unor componente ale remunerației de care puteau beneficia ei înșiși, participarea lor la adoptarea unor astfel de decizii era susceptibilă să genereze un conflict de interese, „interesul lor patrimonial personal putând interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor lor judiciare”, se arată în comunicat.

Instanțele par, în plus, să își fi depășit rolul tradițional de interpretare și aplicare a legii, situație care poate crea impresia unui conflict de interese interinstituțional și care arată o tensiune între puterea judecătorească și puterile legislativă și executivă, notează Curtea. „Judecătorul național nu are sarcina de a se substitui autorităților naționale competente în alegerea politicilor bugetare și economice”, subliniază Curtea, arătând că prioritățile în materie de cheltuieli și alocarea resurselor publice țin de competența Executivului și a Legislativului.

„Veniturile lor depășesc chiar și indemnizațiile celor mai înalte autorități ale statului”

Curtea a reiterat că, în principiu, „statul nu poate invoca lipsa fondurilor sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei datorii stabilite printr-o hotărâre judecătorească”. A considerat totuși că dosarul de față privește circumstanțe excepționale, marcate de amploarea și caracterul imprevizibil al obligațiilor financiare ale statului și de constrângerile bugetare pe care autoritățile au trebuit să le gestioneze într-o conjunctură economică dificilă.

Magistrații de la Strasbourg au reținut și că măsurile de eșalonare, reeșalonare și amânare a plăților au fost luate prin acte normative previzibile, care urmăreau un scop legitim, și că ele fac parte dintr-un program de austeritate mai amplu, aplicat și altor funcționari publici și societății românești în ansamblu. Sumele datorate celorlalți funcționari erau, observă Curtea, mult mai mici decât cele datorate magistraților.

Un alt argument decisiv a fost nivelul veniturilor reclamanților. Deși sumele restante solicitate sunt substanțiale, veniturile lunare pe care aceștia le-au primit și continuă să le primească sunt „cu mult mai mari decât salariul sau pensia medie din România și depășesc chiar și indemnizațiile primite de cele mai înalte autorități ale statului”, se arată în decizie. În aceste condiții, Curtea nu a putut concluziona că reclamanții fac parte dintr-un grup vulnerabil sau că neplata integrală i-a lipsit de mijloacele de subzistență.