Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Astrid Fodor: Sibiul își va înființa organizația de management al destinației anul viitor. Strategia de turism, aprobată unanim de consilieri, prevede ca aceasta să fie adoptată în 2026

Ion Surdu
0
Strategia turismului sibian, prima pagină
Strategia turismului sibian, prima pagină

Consiliul local Sibiu a aprobat astăzi, în unanimitate, Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu 2026-2036. Înainte de vot, consiliera Diana Mureșan a întrebat în ce stadiu se află înființarea organizației de management al destinației (OMD), pe care documentul o numește „prerechizita absolută a întregii strategii”. Răspunsul primarului Astrid Fodor a fost că structura nu va fi constituită anul acesta, cum prevede strategia, ci anul viitor.

Publicitate
Publicitate

Consiliera Diana Mureșan a precizat, înainte de vot, că susține documentul. „Citind strategia, am observat că unul dintre punctele-cheie sau primii pași care ar trebui să se facă este să se constituie OMD-ul, adică organizația de management al destinației. Și în strategie era dat și un termen: până la sfârșitul anului 2026, adică în cursul acestui an. Întrebarea este dacă s-au întreprins deja pași pentru constituirea OMD-ului și dacă ne încadrăm, de fapt, până la sfârșitul anului să îl avem, sau în ce stadiu suntem?”, a întrebat aceasta.

Primarul Astrid Fodor a răspuns că demersul încă nu a început și că acest lucru ar depinde de bugetul pe anul viitor. „Nu s-au făcut încă pași pentru constituirea OMD-ului. La finele anului vom vedea ce sume vom încasa din ceea ce primim de la unitățile de cazare, și din ianuarie, după constituirea bugetului, vom aloca și sumele necesare pentru constituirea OMD-ului”, a declarat Fodor.

Strategia de turism a Sibiului pentru următorii 10 ani a fost aprobat ulterior în unanimitate.

Publicitate

Precizăm că în strategia tocmai votată de consilieri prevede adoptarea hotărârii de consiliu local pentru constituirea OMD în cursul anului 2026. Documentul mai stipulează ca această nouă organizație să fie operațională juridic în primul trimestru din 2027, iar prima echipă să înceapă să funcționeze din trimestrul al doilea al anului viitor. Mai mult, autorii strategiei au scris în document, cu referire la calendarul de operaționalizare, că „maturitatea operațională [să se întâmple] în 2030”, iar între 2034 și 2036 organizația să facă tranziția „spre modelul Destination &Workforce Organization (model Wonderful Copenhagen)”.

„Recomandarea numărul unu este adoptarea hotărârii Consiliului Local pentru constituirea OMD Sibiu. Această recomandare este prerechizita absolută a întregii strategii. Fără OMD funcțional, niciuna dintre celelalte componente nu poate fi implementată coerent”, se arată în document.

Sumele la care s-a referit primarul provin din taxa specială de promovare turistică de 2% din valoarea cazării, adoptată de Consiliul local la finalul anului trecut și aplicată de la 1 ianuarie 2026. Strategia estimează încasări de aproximativ 622.000 de euro în acest prim an de colectare și de circa 12 milioane de euro cumulat, până în 2036, taxa urmând să acopere în jur de 43% din bugetul de funcționare al viitoarei organizații. Documentul cere și clarificarea regimului banilor strânși până la înființarea structurii.

Strategia aprobată joi propune investiții estimate între 178 și 354 de milioane de euro și a ajuns la vot cu obiective mai mici decât varianta pusă în consultare publică în iunie, după ce participanții la consultare au reclamat lipsa de realism a țintelor.

Precizăm că la nivel de județ există deja o organizație de management al destinației, Asociația Județeană de Turism Sibiu obținând acest statut în luna martie, iar strategia prevede ca viitoarea structură a municipiului să fie constituită în parteneriat cu aceasta, pentru a evita duplicarea funcțiilor și a brandurilor.

Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu 2026-2036 poate fi consultată mai jos:

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate