Administrația comunei Ludoș, cu 584 de locuitori, a costat în medie 2.285 de lei pe locuitor pe an în ultimii cinci ani, de cinci ori mai mult decât administrația comunei Roșia, unde trăiesc peste 6.000 de oameni. O analiză a platformei Bani Curați arată că 13 dintre cele 53 de comune ale județului Sibiu au sub 1.500 de locuitori, pragul de la care ministrul Dezvoltării vrea să înceapă comasarea, 37 sunt sub pragul de 3.000 de locuitori, după modelul ales de Republica Moldova, iar 50 sub cel de 5.000 folosit de Estonia în reforma din 2017. Analiza arată că cele mai mici comune sibiene au primit, pe locuitor, cei mai mulți bani de la ministerul care propune acum comasarea.
Autorii platformei precizează că au analizat cheltuielile din capitolul „Servicii publice generale” extrase din bugetului local executat: aparatul primăriei și al consiliului local, starea civilă și evidența persoanelor, fondul de rezervă și dobânzile la împrumuturi. Nu intră salariile profesorilor, asistența socială, drumurile sau investițiile din alte capitole. Datele provin din execuția bugetară publicată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), iar populația folosită este cea de la recensământul din 2021.
În medie, în anul 2025, administrația comunelor din județul Sibiu a costat 982 de lei pe locuitor, practic cât media pe țară, de 981 de lei.
Ludoș și Râu Sadului, cele mai scumpe administrații din județ
Clasamentul este întocmit în baza mediilor din anii 2021-2025. Primele poziții sunt ocupate de Ludoș, cu 2.285 de lei pe locuitor și Râu Sadului, cu 2.039 lei/locuitor, urmate de Marpod (1.698 lei/locuitor), Boița (1.691 lei/locuitor) și Bruiu (1.571 lei/locuitor).
La celălalt capăt al listei se află Roșia, cu 457 de lei pe locuitor, Rășinari (481 lei/locuitor) și Orlat (514 lei/locuitor).
La nivel național, în comunele cu sub 1.000 de locuitori, administrația a costat în 2025 câte 2.374 de lei pe locuitor, față de 791 de lei în comunele cu peste 5.000 de locuitori.
Cât a cheltuit în medie pe locuitor cele 13 comune sibiene care intră sub pragul de 1.500 de locuitori, în perioada 2021-2025:
Ludoș (584 de locuitori) – 2.285 lei; Râu Sadului (514) – 2.039 lei; Marpod (982) – 1.698 lei; Boița (1.410) – 1.691 lei; Bruiu (671) – 1.571 lei; Brădeni (1.368) – 1.526 lei; Cârțișoara (1.260) – 1.469 lei; Ațel (1.263) – 1.315 lei; Apoldu de Jos (1.184) – 1.249 lei; Cârța (1.042) – 1.092 lei; Mihăileni (973) – 1.029 lei; Chirpăr (1.489) – 1.008 lei; Tilișca (1.351) – 720 lei.
Autorii clasamentului precizează că datele nu sunt un argument pentru sau împotriva comasării. „Cifrele arată cât costă administrația, nu cât de bine își face treaba o primărie. O comună mică poate fi bine administrată, iar una mare, prost”, se precizează în metodologie.
Situația fiecărei primării sibiene, cu costul administrației, pragul în care se încadrează și banii primiți de la minister, poate fi consultată pe pagina dedicată județului Sibiu.
Turnul Sfatului a scris despre reacțiile primarilor din cele mai mici comune sibiene la propunerea de asociere și comasare voluntară, propusă de noul guvern. Eu ne-au spus că o comasare prin referendum ar avea șanse mici să treacă și cred că serviciile de bază trebuie să rămână în localitate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pai eu daca pun 3 implanturi fara bon si-mi pot permite un suzuki sa ma relaxez in weekend, care e…
Chapeau Traian! Am așteptat mult timp acest articol. Foarte bine scris, pune degetul pe rana și le da o smetie…
Doar daca coboara din masina. Daca stai in masina se considera ca atunci parchezi.
Daca tot va preocupați de parcari, cand o sa faceți si voi ceva firesc si omenesc adica o parcare undeva…
Cel mai probabil da.












Lasă un răspuns