Un fast-food sârbesc s-a deschis de mai puțin de o lună pe strada Constituției și are deja cozi ora prânzului la care se așteaptă și câte o jumătate de oră. Am testat „Pleșcăvița Sârbească” într-o zi obișnuită, pe la ora 13:00, când mulți sibieni caută soluții să-și astâmpere foamea. Un meniu complet costă aproximativ 50 de lei și te satură fără probleme. „Burgerul” sârbesc Gurmanska ne-a plăcut mult, pleșcăvița a fost prea sărată, iar localul e mic și, la ora vizitei, era și rece.
Sibiul are destule restaurante tematice, care evidențiază arome naționale, precum cele turcești, inclusiv sud-americane în Piața Habermann, cu specific austriac în centru, ca să nu mai amintim de răspânditele shaorma și kebab. Bucătăria sârbească lipsea, deși pleșcăvița are mulți fani și pe partea asta a graniței.
Câteva mese, steaguri sârbești și muzică dată tare
Ca să fim sinceri de la început, localul este foarte mic, are doar trei sau patru mese și se umple repede. Fiind nou, nu miroase a prăjeală sau a ulei, aroma aceea obișnuită de fast food. Când am ajuns noi era însă frig înăuntru, probabil pentru că abia se deschisese și nu apucase să se încălzească.
Peste tot sunt steaguri ale Serbiei, iar personalul pare să știe bine ce face. Muzica de club, dată tare, nu te ajută însă dacă vrei să stai liniștit la masă. Pur și simplu nu este atmosfera aceea să simți că stai la masă, în tihnă, și te bucuri de ceva delicios.
Ce e în meniu

Meniul e scurt și se bazează pe două preparate. Gurmanska este varianta sârbească a burgerului: șunca și cașcavalul sunt tăiate cubulețe și amestecate în carnea tocată, apoi se topesc pe plită. A fost cel mai bun lucru pe care l-am mâncat la ei, servit cu câteva murături și cu un sos de ardei copt asemănător zacuștii noastre. În țările balcanice bucătăriile se întrepătrund.
Pleșcăvița se bazează pe carne tocată condimentată, făcută pe plită și pusă într-o chiflă coaptă în cuptor, cu cremă de brânză sau sos de ardei copt. Porția noastră a fost însă mult prea sărată. Primul gând a fost că atunci când carnea tocată este prea sărată înseamnă că nu este proaspătă, ci probabil ținută de cu o zi înainte.
Ne-au plăcut însă cartofii prăjiți, care nu sunt congelați, ci tăiați și prăjiți pe loc. Se simte diferența.

Cât costă
Un meniu complet costă aproximativ 50 de lei și include preparatul principal, o porție de cartofi și o băutură. Pentru două persoane am plătit 103 de lei, un preț aș zice obișnuit pentru Sibiu. Porțiile sunt generoase și satură și un om cu poftă mare. Cât am așteptat prepararea, am auzit că patronii vor să mărească spațiul și să introducă livrarea la domiciliu, pentru că au cerere mare și primesc multe telefoane de la clienți.
În concluzie, „Pleșcăvița Sârbească” este un fast food tematic, o alegere bună doar dacă îți place mâncarea sârbească și vrei porții mari, mai ales dacă iei Gurmanska. Nu cred că merită, totuși, să vii special din Vasile Aaron sau din Turnișor ca să mănânci la una dintre cele trei mese de pe Constituției. Când vor începe livrările, va fi mult mai ușor de recomandat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Și cei din Tălmacel vor urcare directă pe autostrada, la Tălmaciu nu contează…..Veștem a ratat….autostrada e tranzit nimic altceva. Probabil…
De această mina depinde calitatea și prestigiul produselor din toată Marginea Sibiului
Ce fain….ii chem si eu sa îmi schimbe țiglele….e pe gratis… oameni acea sunt pentru lucruri serioase,nu pt ai chema…
mda, inca un critic de arta.. or leone da tastiera
35 de schiori…Speram sa ducă enduristii acolo anul viitor, 1 săptămână, 1000 de motoare. Eveniment de talie mondiala! Succes în…














Lasă un răspuns