Trif, Giubega, Streza: primele reacții ale social-democraților sibieni, după declarația ministrului Zamfir că mina de la Rășinari se va face „categoric”. „Eu am coloană vertebrală”

După ce la nici 24 de ore de la încheierea referendumului, ministrul Economiei, Daniel Zamfir (PSD), a apreciat proiectul minier de la Rășinari va continua în ciuda rezultatului referendumului, singurul social-democrat contactat de Turnul Sfatului care a avut o reacție clară a fost Nicu Streza, consilier local.
„Categoric această exploatare se va desfășura respectând condițiile de mediu impuse”, a declarat, marți dimineața, ministrul Daniel Zamfir despre proiectul minei de suprafață propus de societatea Mineral Proiect Invest la Rășinari.
Declarația a fost făcută la câteva ore de la momentul în care președintele PSD Sibiu, deputatul Bogdan Trif, a transmis un comunicat despre referendumul prin care 98% dintre locuitori au respins proiectul minier.
„Îi felicit pe rășinăreni pentru mobilizarea exemplară! Au demonstrat că vocea cetățenilor trebuie ascultată și respectată, indiferent de interesele politice!
Întotdeauna o să respect votul oamenilor și dorința rășinărenilor și îi îndemn pe toți oamenii politici să facă același lucru”, arăta Trif în respectivul comunicat. În care insista pe faptul că referendumul a fost organizat la insistențele social-democraților, după refuzul liberalilor locali.
La referendumul de duminică au participat peste 50% din locuitorii cu drept de vot, iar 98% dintre ei au arătat că nu sunt de acord cu vreo exploatare minieră pe teritoriul comunei.
„O să sun la sediul local”
Nicu Streza este consilier local din partea PSD la Rășinari. A fost cel care a chemat oamenii din sat să semneze pentru organizarea unui referendum pe tema mine și care s-a remarcat la ședința de mai apoi prin faptul că a izbucnit în lacrimi.
A arătat că nu a apucat să citească în detaliu declarațiile lui Daniel Zamfir, pe care partidul din care face parte l-a promovat în funcția de ministru al Economiei. Dar s-a arătat dispus să continue lupta împotriva mine și în interiorul PSD. „Desigur, o să sun și eu la sediul local (de partid – n.r.), o să încerc să iau legătura cu ministrul să îi spun situația, poate nu cunoaște exact realitatea. Eu sunt rășinărean, am copii mici, aici locuiesc peste 6.000 de oameni, nu o să ne oprim de aici. Eu am coloană vertebrală, o să mă informez ce a declarat exact și o încerc să iau legătura cu domnul ministru”, a declarat Nicu Streza, pentru cititorii TurnulSfatului.ro.

Vor reveni
Deputatul Bogdan Trif, președintele organizației județene a PSD Sibiu, a declarat că va reveni în cursul zilei de miercuri cu răspunsuri pe subiectul reacțiilor ministrului Zamfir.
Prefectul Florian Giubega a spus că traversează o perioadă foarte dificilă, cu volum foarte mare de muncă, motiv pentru care nu a apucat să citească presa sau să vadă exact declarațiile ministrului Economiei, dar a promis că va reveni în perioada următoare. „Important este ca cetățeanul să nu fie afectat”, a mai spus Giubega, când a fost întrebat de mina de la Rășinari.

Consilierul local Nicu Streza arată, însă, că oamenii se tem că vor fi afectați în mai multe feluri de deschiderea minei de suprafață pentru exploatarea magneziului. „Praful de azbest, de asta le e frică. Plus despre ce se spune că ar fi mai pe acolo, dar informațiile sunt secretizate. Apoi că ne strică toată zona. Telemeaua de Sibiu, care e marcă înregistrată la nivel european. de aici, din Rășinari e înregistrată, de către Asociația Crescătorilor de Ovine”, spune Nicu Streza.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Trebuie recunoscut ca primăria operează haotic, fără nicio strategie, fără nicio noima, modificările in trafic. Cine e la departamentul raspunsator…
Turistii vin, dar sibienii care au gusturi exclusiviste si cizelate in mii de ani de vizite la Paris, Milano, Zurich…
*** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
vorbim, ca sa nu tacem, tipic aurora ! Daca aveau incredere faceau hala pe banii si pe terenul lor, nu…
Critica este întotdeauna ușoară, mai ales din spatele unei tastaturi. Dacă aveți o viziune atât de clară despre ce ar…











Lasă un răspuns