Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Reconversia celor 9 ha ale zonei Independența intră la vot. Arhitecții au realizat simulări ale proiectului. „Scenariul prezentat este maximal și poate să nu fie atins integral”

Traian Deleanu
0
Simulare dinspre strada Târgu Fânului – „Clădirea nouă are la parter un portic generos deschis spre stradă, iar etajele superioare sunt retrase și fragmentate, cu terase puternic vegetalizate. În fundal, turnul Bisericii Evanghelice – perspectivă protejată prin calibrarea atentă a edificabilului nou reglementat”. Sursa: a.plan

Documentația urbanistică elaborată pentru reconversia zonei industriale Independența a fost depusă pentru dezbatere și vot în Consiliul Local Sibiu, anunță proiectanții societății a.plan. Aceștia au dat publicității și o serie de simulări ale modului în care vor putea fi mobilate cele 9 ha de teren, unde – printre altele – urmează a fi redeschisă strada Ocnei, amenajat un parc și puse în valoare clădirile-monument istoric ale halelor Rieger.

Publicitate
Publicitate

„Planul Urbanistic Zonal pentru Zonă Construită Protejată (PUZCP) Independența a fost depus spre aprobare în Consiliul Local Sibiu. Documentația reglementează platforma industrială Independența, de aproape 9 ha, fosta primă fabrică ardeleană de mașini agricole și turnătorie de fier Andreas Rieger, situată între zidurile medievale ale Sibiului și râul Cibin”, anunță reprezentanții a.plan SRL, biroul de arhitectură care a elaborat documentația.

„Vedere aeriană a ansamblului, cu râul Cibin în prim-plan și Centrul Istoric în fundal. Conturate cu roșu, clădirile nou propuse, grupate în jurul halelor istorice păstrate; în stânga, parcul, iar strada Ocnei traversează situl spre sud. Volumetria reprezintă un scenariu posibil, maximal, dintre multele variante permise de regulament”. Sursa: a.plan SRL

Lucrul la acest plan urbanistic a început în 2022, printr-un proces de planificare participativă după metodologia Urban Design Management (UDM), descriu cei de la a.plan SRL. Între iunie și noiembrie 2022 au avut loc patru workshop-uri cu autorități, proprietari, vecini și potențiali viitori utilizatori. Acestora li s-a adăugat un chestionar online, completat de 1.234 de persoane, arată reprezentanții biroului de arhitectură deținut și coordonat de arhitectul Alexandru Găvozdea. Concluziile acestor dezbateri au stat la baza temei-program a documentației urbanistice finalizate acum.

„Alee pietonală între halele industriale din cărămidă, restaurate, spre spațiile verzi și clădirile noi din interiorul ansamblului”. Sursa: a.plan
„Alee pietonală între halele industriale din cărămidă, restaurate, spre spațiile verzi și clădirile noi din interiorul ansamblului”. Sursa: a.plan

Simuări ale scenariului maximal

Reprezentanții a.plan au dat publicității și o serie de simulări ale posibilelor scenarii de mobilare a celor ha. „Randările ilustrează un scenariu posibil de mobilare, dintre multele variante permise de regulament. Scenariul prezentat este maximal și poate să nu fie atins integral”, descriu cei de la a.plan, într-o postare realizată pe pagina lor de Facebook.

„Piațetă pietonală, loc de joacă în curtea grădiniței și clădiri mixte, cu locuire și comerț-servicii la parter, cu terase. În fundal, Turnul Pielarilor și turla Bisericii Evanghelice”. Sursa: a.plan
„Piațetă pietonală, loc de joacă în curtea grădiniței și clădiri mixte, cu locuire și comerț-servicii la parter, cu terase. În fundal, Turnul Pielarilor și turla Bisericii Evanghelice”. Sursa: a.plan

Centrul cartierului va fi format din cele 11 corpuri ale halelor Rieger, ansamblul industrial clasat drept monument istoric de importanțp locală. Acestea urmează să fie restaurate și reutilizate, iar trama aleilor uzinale va fi păstrată. Tot aici este propus scuarul Andreas Rieger, un parc urban de aproape un hectar, ferit de traficul străzilor din jur de clădirile care îl înconjoară.

Publicitate
„Galerie acoperită cu oțel și sticlă de-a lungul unei hale istorice, cu utilaje industriale expuse, pe traseul fostelor căi uzinale. Zonele deschise mai ample dintre halele istorice oferă șansa introducerii de scuaruri puternic plantate”. Sursa: a.plan

Noile clădiri vor avea o scară adecvată contextului, cu fronturi joase spre stradă și niveluri superioare retrase. Proiectanții arată că înălțimile au fost calibrate printr-un studiu de vizibilitate asupra siluetei orașului și ajustate atent, inclusiv în procedura de avizare la Ministerul Culturii.

„Un mix funcțional propriu unei zone centrale: locuire, birouri și servicii, comerț, cultură, învățământ (inclusiv o grădiniță), sănătate, sport și turism, precum și manufactură nepoluantă și rezidențe artistice în halele istorice”, este unul dintre principalele puncte notabile ale documentației suspusă dezbaterii aleșilor locali, susțin cei de la a.plan SRL.

Strada Ocnei, redeschisă integral circulației

Strada Ocnei va fi redeschisă și pe cei 220 de m închiși din vremea fostului regim comunist și va rămâne singura cu circulație auto permanentă, restul cartierului urmând să fie ciclo-pietonal. Parcările sunt amplasate aproape integral în subteran sau în clădiri.

„Strada Ocnei redeschisă: alee pietonală plantată și terase în fața clădirilor noi, pistă de biciclete și, în dreapta, halele istorice restaurate”. Sursa: a.plan
„Strada Ocnei redeschisă: alee pietonală plantată și terase în fața clădirilor noi, pistă de biciclete și, în dreapta, halele istorice restaurate”. Sursa: a.plan

Autorii documentației afirmă că ansamblul se aliniază celor mai actuale bune practici central- și vest-europene de regenerare a siturilor industriale și îl descriu ca fiind „sensibil, la scară umană, sustenabil și flexibil pentru viitoare ipoteze de utilizare“.

Citește și „Centrul de lângă centru”: pe locul fabricii Independența sunt propuse blocuri și cu șapte etaje, interzis mașinilor, parc. „40% locuire ar fi suficient”

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate