În ziua în care moțiunea împotriva guvernului Bolojan a trecut în Parlament, în Sibiu au avut câteva știri interesante, care riscă să treacă neobservate. Spre exemplu, a fost străpuns primul tunel de autostradă pe Valea Oltului. Sau o monedă deosebită, descoperită în Piața Huet, a fost adusă în Palatul Brukenthal. Care sunt știrile zilei, vedeți mai jos:
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) s-a clasat pe locul 20 din 37 în clasamentul universităților din România, pe anul 2025, întocmit de către Ministerul Educației. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca ocupă prima poziție în cea mai nouă ediție a Metarankingului național, realizat în baza prezenței lor în rankinguri internaționale, publicat luni de către Ministerul Educației și Cercetării.

Echipele de specialiști în tuneluri ale asocierii de constructori turci (Mapa–Cengiz) au reușit marți să străpungă prima galerie a tunelului Robești (900 m), pe sensul Pitești–Sibiu, anunță Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Mai aveam de terminat livingul și bucătăria și urma să ne asigurăm casa”, povestește cu voce scăzută Nicolae Bera, a cărui casă se numără printre cele trei gospodării arse în incendiul de la finele săptămânii trecute. Proprietarul imobilului de la care incendiul s-a extins mai apoi la gospodăriile din stânga și din dreapta a fost dus la spital a doua zi: avea convulsii de la cât alcool consumase.

Muzeul Național Brukenthal găzduiește începând de miercuri, în Sala cu Coloane, o expoziție dedicată descoperirilor arheologice din Catedrala Evanghelică, realizate în perioada 2018–2020, cu ocazia lucrărilor de restaurare.

Sibiul rămâne sub Brașov și Cluj pe ambii indici principali ai pieței imobiliare. Datele oficiale ANCPI pentru aprilie 2026 arată 904 tranzacții imobiliare în județul Sibiu, 2.116 în Brașov și 2.257 în Cluj.
Scriitorul Radu Vancu, una din cele mai puternice voci ale societății civile din Sibiu, apreciază că demiterea guvernului condus de Ilie Bolojan a despărțit în mod clar opțiunile politice pe care românii le au. Senatoarea AUR, Luminița Fernandes Păucean, scrie că asta au vrut românii.

Peste 20 de vehicule istorice suedeze vor fi expuse în acest final de săptămână, la Sibiu, în Muzeul Astra și în Piața Mică, în cadrul unui evenimentului Svenka Classic Sibiu, organizat de Retromobil Club România.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP Brașov anunță că au început asfaltările pe autostrada A1 și pe DN1, în județul Sibiu. De marți, 5 mai, drumarii vor face lucrări de reparații la partea carosabilă pe mai multe sectoare de drum.
Broșura de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2026–2027 a fost publicată, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Aceasta poate fi consultată online pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, la secțiunea dedicată examenelor naționale și admiterii.
Viceprimarul Braşovului, Lucian Patraşcu, dar şi primarul Comunei Vulcan, Marius Doda, sunt, începând din 30 aprilie, membri ai Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Licheaua asta penala a subminat statul de drept, a pastrat si promovat coruptii PNL-PSD in varful miniseterelor, si-a spalat dosarul,…
USR partid antiromânesc și neomarxist. Sper să fie ejectat de societate și scos de pe scena politică.
Stai liniștit, că nu mai vin , sunt deja aici , n-au plecat niciodată din 1945.
S-ar putea rezolva o astfel de anomalie extrem de simplu: sa fie prevazut un termen de implementare, iar daca respectivul…
A ajuns cotețul de 50 MP o sută de mii de euro… Vai de urmașii urmașilor noștri.













Lasă un răspuns