Vă invităm să citiți cele mai relevante știri ale zilei de miercuri, de la Sibiu.
După condamnarea la doi ani și trei luni cu suspendare pentru falsificarea unor documente în vederea atragerii de fonduri nerambursabile, Alexandru Dumbravă a pierdut, acum, și procesul prin care i se impută sumele decontate pe baza falsurilor. Dumbravă a fost viceprimar al Sibiului, iar falsurile le-a produs de la conducerea Casei Corpului Didactic.
Începând cu anul universitar 2026-2027 cresc taxele de cazare în căminele Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS). În Căminul Academica prețurile le egalează, iar în unele cazuri chiar le depășesc pe cele de pe piața de chirii din oraș.
COMPA Sibiu, una dintre cele mai reprezentative companii industriale din România, a marcat miercuri împlinirea a 140 de ani de producție industrială neîntreruptă. Cu această ocazie, primarul Astrid Fodor a propus public acordarea titlului de „Cetățean de onoare al Sibiului” lui Ioan Deac, managerul Compa. Propunerea este o premieră, Ioan Deac fiind primul reprezentant al domeniului industrial sibian care primește această distincție din partea orașului.
Sibiul Județean din Sibiu se află pe locul 2 la nivel național în ceea ce privește numărul de trombectomii mecanice realizate în AVC ischemic acut, potrivit datelor naționale aferente perioadei ianuarie–martie 2026.
„Anuarul sporului 2025” clasează Puma Club Sibiu drept cel mai bun club sportiv din județul Sibiu, indiferent de disciplină, ocupând totodată primul loc în clasamentul cluburilor de taekwon-do ITF din România.
De loc din Ciad, una din cele mai sărace țări ale lumii, Ahmat Oumar Maki studiază psihologia la Sibiu, unde a ajuns din iarna lui 2023 cu ajutorul unei burse.
Primăria Sibiu face cadou copiilor de 1 Iunie intrarea gratuită la Zoo și la Complexul Lacul Binder
Primăria Sibiu anunță că intrarea la Zoo și Lacul lui Binder va fi gratuită de 1 Iunie tuturor copiilor, precum și câte unui adult însoțitor.
Muzeul de Istoria Farmaciei se redeschide în 3 iunie
Închis în primăvara anului trecut din lipsă de fonduri, Muzeul de Istorie a Farmaciei se redeschide publicului în data de 3 iunie.
Noua Lege a Salarizării, adusă în dezbatere publică de Guvernul României, este privită cu interes la Muzeul Național Brukenthal, unde salariile sunt mici, iar specialiștii pleacă de la un an la altul.
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Aeroportului Internațional Sibiu (AIS) pentru anul 2026 indică un an provocator pentru regie, care se așteaptă la o scădere a numărului de pasageri. AIS prognozează și un bilanț negativ la finalul anului, deși estimează venituri în creștere aproape la toate capitolele.
Sibiul e pe locul 6 în țară, după capitalul social al companiilor cu acționari germani, conform datelor prezentate de Ambasada Germaniei în România.
Un bărbat și-a dat foc într-un sat din Sibiu. Este în stare gravă
Un bărbat de 55 de ani din localitatea Roandola, județul Sibiu, a ajuns în stare gravă la spital după ce și-a dat foc, miercuri, 27 mai, în propria gospodărie. În urma incidentului, anexa în care se afla a fost cuprinsă de flăcări și a ars complet.
Reprezentanții administrației locale au transmis miercuri închiderile de trafic pe mai multe străzi din Sibiu, vineri și sâmbătă, pentru desfășurarea Maratonului Internațional Sibiu.
Citește și restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație













Lasă un răspuns