Invitat să ia cuvântul la vernisajul expoziției personale „Transilvania | Extravaganza”, pictorul Ștefan Câlția ținut un scurt dar intens discurs prin care a făcut apel la sibieni să restaureze complexul de clădiri al fostei Mănăstiri a Ursulinelor.
Ștefan Câlția a lansat un apel către comunitatea sibiană arătând că întreg spațiul s-a schimbat fundamental în doar câteva luni. Cu efort comun, potențialul deosebit al zonei poate fi atins.
„În puterea noastră stă să facem”
Vizibil mișcat de transformarea spațiului, Ștefan Câlția a amintit de starea de degradare în care se afla complexul până recent, menționând că „gunoaiele, perioada comunistă care au călcat în picioare acest loc au fost aproape date la o parte în câteva luni” prin efortul voluntarilor. Adresându-se direct audienței, pictorul a subliniat capacitatea de acțiune a comunității: „Vreau să vă spun numai și mă adresez în mod special sibienilor… că putem face, că în puterea noastră stă”.
Această schimbare radicală a fost posibilă datorită muncii neobosite a patru echipe de voluntari și a sprijinului de Ambulanța pentru Monumente. Artistul a insistat ca publicul să exploreze clădirea în profunzime: „Să nu plecați până urcați sus în pod… ca să vedeți ce spectaculos e un pod construit din brazii și stejarii Transilvaniei”.
Moștenirea care „ne aparține”
Pentru Ștefan Câlția, fosta mănăstire nu este doar un monument istoric readus în atenția publicului, ci o parte vie a identității locale. „Ce avem aici e făcut de părinții, străbunii, de noi. Ne aparține”, a declarat artistul, adăugând că este aproape incredibil să realizezi „că poți să ai așa ceva în mâinile tale”.

Folosind o metaforă plină de forță, el a cerut continuitate pentru acest proiect: „Dacă această lucrare a reușit să facă bulgărul de zăpadă, eu îl împing, dar rostogoliți-l mai departe”.
Viziunea sa pentru viitorul centrului cultural este una ambițioasă, acesta afirmând că semințele pentru noi instituții au fost deja plantate: „Școli pentru copii, școală de balet, săli de întâlnire, toate lucrurile ele sunt undeva au fost însămânțate aici”.
„Hai să le scoatem la lumină”
Artistul și-a exprimat speranța că acest spațiu va rămâne unul dedicat artei pe termen lung. „Aș vrea ca următoarea mea expoziție… să o fac aici, în acest centru cultural”, a mărturisit Ștefan Câlția.
Manifestul său s-a încheiat cu un îndemn la speranță și acțiune în fața vicisitudinilor istoriei: „A venit furtuna peste ele. Hai să le scoatem la lumină”. Prin acest gest, Ștefan Câlția reconfirmă că revitalizarea Sibiului istoric depinde de curajul de a „rostogoli mai departe” inițiativele care readuc la viață comorile uitate ale orașului.
Iată cum s-a prezentat astăzi spațiul Bisericii Ursuline, transformat în galerie de artă, librărie, cafenea și terasă:










Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Lasa-l ca este boot. La fiecare articol are exact acelas text
Stiu ca e o utopie,da centura asta ar fi ajutat cel mai mult daca era bagata pe sub padurea Dumbrava,sa…
Subscriu, ajung și eu acolo de câte ori pot. Indiferent ce intenționai să cumperi ieși cu o plasă de produse…
Ăștia din CJ sunt inteligenți asimptomatici! Cum naiba poți finaliza proiectul asta la final de 2029??? Trebuie să obțină finanțarea,…
Nemaipomenit: a ajuns pomanagiul care primea cate ceva in fiecare zi la emisiune sa plateasca masa? S-a stricat lumea.














Lasă un răspuns