Cele 42 de persoane aduse din județul Bihor în județul Sibiu au trecut printr-un amplu proces de evaluare medicală, fiecare primind tratament și recomandări în funcție de nevoi. Turnul Sfatului a aflat detalii despre modul în care au fost gestionate și în ce localități au fost cazate.
Relocarea celor 42 de beneficiari a fost decisă temporar și în regim de urgență prin Hotărârea nr. 3 din 1 iulie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sibiu, întrunit în ședință extraordinară sub conducerea prefectului Mircea Dorin Crețu. Decizia a venit după acțiunea desfășurată pe 30 iunie la o serie de azile din județul Bihor, în urma căreia aproximativ 400 de persoane vulnerabile, cu diverse probleme medicale, au fost preluate din spațiile în care erau cazate.
Evaluare medicală pentru toți, după ce au ajuns fără istoric medical
Persoanele au ajuns la Sibiu fără un minim istoric medical, motiv pentru care CJSU a hotărât evaluarea tuturor celor relocați. Procesul a fost descris pentru Turnul Sfatului de directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Horațiu Cojocaru.
„După relocarea în județul Sibiu și ca urmare a faptului că au ajuns fără un minim istoric medical, în urma deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a hotărât evaluarea medicală a tuturor persoanelor ajunse în județul nostru. Astfel, au fost evaluate de medicii de familie care deservesc și celelalte persoane instituționalizate, care au făcut o primă evaluare medicală, după care au fost împărțiți pe unități sanitare din județul Sibiu, unde s-au efectuat consultații de specialitate și investigații paraclinice conform nevoilor fiecărui beneficiar. După efectuarea acestora, beneficiarii s-au întors în centrele unde sunt cazați cu recomandări medicale și tratament prescris, inclusiv psihiatric acolo unde a fost cazul”, a declarat Horațiu Cojocaru.
Potrivit hotărârii CJSU, DSP Sibiu a identificat unitățile medico-sanitare unde au fost repartizați pacienții, cu ajutorul unor echipe pluridisciplinare, medicină internă, cardiologie, neurologie și alte specialități.
Documentul prevede că, după evaluarea inițială, se poate decide transferul către o unitate spitalicească superioară, dacă starea de sănătate o impune. Transportul pacienților nedeplasabili sau cu probleme medicale deosebite a fost asigurată de pompieri și de Serviciul de Ambulanță Județean.
Unde au fost cazate persoanele
Conform hotărârii CJSU, cei 42 de beneficiari au fost cazați în centre sociale proprii ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu și în două centre rezidențiale private pentru persoane vârstnice: Asociația Cornelia și Bobu din Marpod și Asociația Evanghelică Diaconie din Mediaș.
Potrivit unor surse neoficiale, persoanele cazate în centrele DGASPC au fost distribuite în mai multe localități din județ. Au ajuns în două centre din Tălmaciu, două centre din Biertan, unul din Agnita și două din Cisnădie.
Tot surse neoficiale spun că, majoritatea persoanelor au avut acte. În cazul a două persoane au fost întâmpinate probleme în acest sens, dar, care, ulterior au fost rezolvate.
Reamintim că DGASPC Sibiu a refuzat accesul presei la persoanele relocate și la aparținători, invocând protejarea vieții private și a siguranței beneficiarilor, și a precizat că locațiile în care sunt găzduiți nu vor fi făcute publice în această etapă.
Cum a fost posibilă cazarea peste capacitate
Un aspect important ține de capacitatea centrelor, pentru că multe dintre ele erau ocupate la capacitate maximă și aveau liste de așteptare. Potrivit DGASPC Sibiu, în baza Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nr. 12 din 30 iunie 2026, pentru cazarea în regim de urgență a persoanelor vulnerabile poate fi depășită, în mod excepțional, capacitatea serviciilor sociale licențiate.
Contextul: ancheta DIICOT din Bihor
Relocarea a avut loc în urma intervenției desfășurate la sfârșitul lunii iunie în județul Bihor, după perchezițiile efectuate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și de polițiști, într-un dosar care vizează suspiciuni de trafic de persoane, lipsire de libertate și rele tratamente aplicate beneficiarilor din centrele administrate de Asociația „Bunul Samaritean”.
La percheziții au fost identificate 409 persoane vulnerabile, cazate în mai multe imobile din județul Bihor. Toate au fost preluate de autorități și relocate în servicii sociale din aproape toată țara. Persoanele cercetate în dosar beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă.
Sprijin financiar și informații pentru familii
Ministerul Muncii a anunțat că va fi promovată o Hotărâre de Guvern prin care vor fi alocate peste 19 milioane de lei din bugetul de stat către autoritățile locale, pentru acoperirea cheltuielilor de îngrijire a celor 409 persoane relocate, până la sfârșitul anului.
Rudele și aparținătorii care doresc informații despre persoanele relocate pot apela Call Center-ul pus la dispoziție de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), la numărul 021.9309.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.













Lasă un răspuns