Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Doliu la Voința Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn, la doar 37 de ani, cu o zi înainte de nuntă

Ștefan Dobre
0
Foto: Facebook Voința Sibiu
Foto: Facebook Voința Sibiu

Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian și implicat, în trecut, în activitatea grupelor de copii și juniori ale clubului Voința Sibiu, a decedat în noaptea de vineri (14 august) spre sâmbătă, 15 august.

Publicitate
Publicitate

Potrivit presei sportive din Capitală, Mircea Marius Totolici era nepotul lui Mircea Rednic și ar fi suferit un infarct în timp ce dormea. Chiar în ziua de sâmbătă, tânărul urma să se căsătorească religios cu partenera sa, alături de care făcuse cununia civilă pe 8 august.

După ce s-a aflat vestea, Voința Sibiu a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele sociale:

Publicitate

„Cu profundă tristețe, familia Voința Sibiu a aflat vestea trecerii la cele veșnice a lui Totolici Mircea Marius, un prieten și susținător al clubului nostru, care ne-a fost alături și ne-a sprijinit în activitatea grupelor de copii și juniori. Gesturile sale și sprijinul oferit pentru micii noștri fotbaliști vor rămâne în amintirea noastră și ne bucurăm că l-am avut alături!”

Clubul a transmis condoleanțe familiei și celor apropiați: „În aceste momente grele, transmitem sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate