La un an după ce Primăria Sibiu a realizat noi marcaje rutiere și a schimbat modul de parcare pe strada Nouă din Orașul de Jos, majoritatea șoferilor lasă mașinile tot pe stil vechi. Adică jumătate pe trotuar și jumătate în stradă.
Pentru locatari situația nu reprezintă nicio noutate. Însă pentru un șofer din țară ajuns în Sibiu situația ridică serioase semne de întrebare. Reporterul Turnul Sfatului a întâlnit un astfel de caz la începutul săptămânii. Marius T., sosit în vacanță de la Pitești, a mărturisit că situația îl pune încurcătură.
”Recunosc, înainte să o urc pe trotuar m-am dat jos de două ori și m-am uitat la ce se întâmplă aici. Dacă parchez între linii, cum se văd marcajele, practic blochez strada că toată lumea e parcată pe trotuar. Sper că nu o să iau vreo amendă acum că am urcat-o parțial pe trotuar”, a spus bărbatul, ușor amuzat de situație.
Pe stradă sunt mai multe pensiuni și cei mai mulți turiști parchează după cum primesc indicații de la gazde.

Reporterul Turnul Sfatului a cerut un punct de vedere Primăriei Sibiu cu privire la situația de pe strada Nouă. Doar în acest an Poliția Locală a aplicat pe această stradă 90 de amenzi, iar alți 51 de șoferi sunt în curs de identificare.
”Conform legislației, conducătorii autoturismelor sunt obligați să parcheze pe locurile de parcare special amenajate și nu în afara acestora, cei care nu respectă regulile fiind pasibili de sancțiuni.
În ceea ce privește modul de parcare pe strada Nouă, precizăm că pe partea opusă celei pe care sunt trasate locurile de parcare, sunt instalate indicatoare „Oprirea interzisă”. Prin urmare, cei care parchează pe această parte a străzii riscă să fie sancționați cu amendă în cuantum între 432,5 lei și 648,75 lei și cu 2 puncte penalizare.
În anul 2026, Poliția Locală a identificat 141 de șoferi care au parcat neregulamentar pe această stradă, din care 90 au fost deja amendați, iar restul de 51 de conductori auto vor fi sancționați după ce se va finaliza procedura de identificare a acestora. Controalele în teren vor continua”, au explicat oficialii Primăriei Sibiu.
Reamintim că parcarea pe strada Noua a fost reconfigurată în vara anului trecut. Și la momentul respectiv locatarii s-au arătat nemulțumiți de rezultat:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
18 răspunsuri
-
Oricum nu îi intereseaza pe cei din primărie, ei au un singur interes să îi protejeze pe cei care executa lucrarile de marcaje rutiere. De vreo luna cand firma care are contractul are de lucru în altă parte la Sibiu nu mai lucrează nimeni la marcaje rutiere. Se pare ca singurul lucru de cand exista acest contract a fost lucru putin pe bani multi. Au ajuns cei de la Direcția Tehnică să comande pe bani multi covoare antiderapante în zone unde trec 3 pietoni pe zi vezi Viile Sibiului. Se pare ca Primăria a devenit dat fara câini. Iar cei de la Direcția Tehnica se pare ca fac ce vreau. Ca oricum primărita doarme pe ea.
-
Un exemplu cat se poate de elocvent cu privire la cat de defazata si deconectata este Primaria Sibiu de la nevoile cetatenilor. O strada linistita, locatari multumiti, si s-a trezit o minte luminata sa „organizeze” parcarile. Poftim rezultat. Dar sper ca la urmatoarele alegeri sa ii punem tot pe acesti minunati sa ne conduca, evident au idei deosebite si constructive.
-
-
Problema nu este doar cum sunt făcute regulile, ci și dacă Primăria este capabilă să le aplice consecvent. După ce reglementezi o stradă într-un anumit fel, trebuie să te asiguri că regula este respectată permanent și de toată lumea. Altfel, îi dezavantajezi pe cei care respectă legea și îi favorizezi pe cei care o ignoră.
Cel care parchează conform marcajului ajunge să blocheze strada și să provoace nemulțumirea celorlalți, tocmai pentru că ceilalți parchează după regula „de fapt”, iar Primăria ignoră situația.
Și nu este un caz izolat. Sunt multe străzi din Sibiu reglementate într-un fel și care, în realitate, funcționează cu totul altfel. Dacă Primăria stabilește reguli, are și obligația să le impună eficient și continuu. Altfel, creează exact situația absurdă în care cel care respectă regula pare că greșește.
-
Subscriu la comentariile celor de mai sus…DAR punctual pe articol, care este totusi dilema soferilor? EVIDENT ca parchezi pe locurile marcate asa cum sunt ele marcate daca nu vrei sa risti amenda sau sa iti fie ridicata masina. Iar daca prin parcarea „ta” blochezi strada din cauza ca pe partea opusa a strazii e altul care e parcat ilegal, pai asta rezulta ca din cauza parcarii aluia e strada blocata, nu ca ai pus tu masina pe locul stabilit. Deasemenea, e strict problema celor care au parcat pe loc neamenajat, avand in vedere ca acolo nu sunt marcaje. Ce e asa greu, WTF?! Dupa aceea daca spunem ca in anumite parti ale tarii se ia carnetul pe baza la legatura de praz suntem rasisti.
PS: Superbe pozele, deci la cum arata masinile parcate acolo nu sunt respectate nici marcajele si nici spatiul de pe trotuar nu este suficient pentru pietoni! Dupa cum spuneam asa e cand iti iei carnetul pe baza de produse agro-alimentare (praz, telemea si urda din marginime, etc). Iar proprietarii de pensiuni (legale sau ilegale) ar face bine sa nu mai promita turistilor locuri de parcare garantate in fata proprietatii pt ca e clar ca nu bate socoteala
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
OMG cat de limitat esti :)))) iti dai seama ca imi pot schimba „porecla” oricand ca sa nu am trasabiliatate si sa scriu la fel de acidic, nu? Tocmai de aceea folosesc acelasi pseudonim, ca sa raman congruent in opinii. Acuma ca ti-am dat niste termeni pe care trebuie sa-i cauti in DEX iti dau doua minute sa te recuperezi inainte de a continua…………bun, ti-ai revenit? Daca da, spune-mi si mie ce a fost acidic la comentariu?! Cat despre frecventa comentariilor, survolez presa locala cand imi permite timpul, daca ai stat tu sa faci o statistica referitoare la frecventa comentariilor mele, prieteneai nevoie de ajutor sau macar de un hobby
-
Boss, una dintre mașini e a mea. De unde stii tu unde si cum am luat permisul? Contează ca in 17 ani nu am avut permisul suspendat si ca am primit o amenda (Una) pentru rovinieta? Fiind rezident, unde sa parchez mașina, cand am pe strada facultatea (cu studenții aferenti), 4099 de pensiuni si turiști in fiecare săptămână din an? De ce primăria, cand a trasat marcajele nu a consultat pe nimeni si de ce nu imi oferă posibilitatea sa platesc abonament anual? Raspunde-mi si mie
-
Draga boss Cornel,
Partea cu luatul permisului pe produse agro-alimentare era spusa la general, mai ales pentru individul acela din AG care a declarat ca este confuz referitor la unde trebuie sa parcheze – daca ai experienta de 17 ani in condus sunt sigur ca ti-ai pus si tu intrebarea de multe ori legata de cum si-au luat unii permisul. Pe scurt, nu are ce dilema sa fie, se parcheaza pe locurile marcate daca nu vrei sa risti amenzi.
De parcat efectiv, nu iti pot raspunde unde sa parchezi, faceti petitie la primarie, habar nu am. Desi nu locuiesc in zona, iti pot spune cinstit ca si eu zi de zi duc o lupta cu a gasi loc de parcare cat-de-cat in apropierea locuintei si de multe ori fac plecaciuni zeitei Fortuna pentru gasirea unui loc.
Cert este ca:
1) Primaria e rupta de realitatea din teren
2) La cum sunt parcate masinile din poza, nu respecta nici marcajele facute de primarie nici spatiul pe trotuar destinat pietonilor
3) Locurile de parcare „publice” apartin tuturor si nimanui in acelasi timp, faptul ca primaria nu are cap si nu se gandeste la riverani trebuie adresat exact la primarie
-
-
-
Din puțul gândirii: desființăm parcările pe Movilei partea de sus și de jos împreună cu &Felinarului și forțăm riveranii, turiștii și cei care au treabă în zona să se înghesuie pe cele 5 locuri de pe Pasajul Scolii(A.Iancu e plina 24 din 24).
Deci mai inteligenților din primărie care vă ocupați cu parcarile,ori faceți cu plata alea 5 locuri de pe Pasaj ori le desființați.Nu vă bateți joc de cei care locuiesc pe străzile amintite și care nu au curți (marea majoritate) pentru a putea parca.
Și sunt convins că exemplul de mai sus se regăsește pe mai multe străzi din oraș. -
Avem doua locuri de parcare la 10-12 familii. Unii au copii, altii sunt batrani. Vin cu bagaje si trebuie sa-mi caut loc de parcare la 1-2 strazi distanta si sa vin cu ele pe jos?
Ai musafiri, le spui sa parcheze la 1km nu?
La primarie sa fece totul din pix, nu vine nimeni sa analizeze situatia inainte de a implementa ceva.Strazile Pietrarilor, Pielarilor, Săpunarilor, Nouă, Brutarilor, Liviu Rebreanu, Constantin Hurmuzache (si multe altele din zona) trebuie inchise autoturismelor cu exceptia locatarilor (in cazul asta nici nu m-ar deranja sa fie cu plata) si nici asa nu o sa fie destule locuri de parcare pt locatari, dar ar fi mai bine.
-
Asta cu inchisul străzii doar pentru unii e o aberatie. Daca peste tot ar ramane străzile doar pentru riverani cum s-ar mai circula cu mașina? Deci daca e sa se facă strada pietonala si nu ai loc de parcare in curte nu ai ce cauta cu masina in zona. Pana la urma strada aparține tuturor nu doar locatarilor.
-
Strada e pentru circulație nu pentru parcat si asa trebuia sa rămână dar s-au crezut unii deștepți și au
făcut parcări pe străzi și acum traficul e cum e , sensuri unice și o banda pe sens unde erau două… superba soluția pentru cei care țin masina sa aibă ce șterge de praf… construiți parcări noi în afara părții carosabile cu locuri platite pentru cei care nu au loc în curți iar cei care au vor avea avantajul de a nu plati. Dați un număr de ore gratuite tuturor celor care plătesc impozit pe mașini și faceți ceva din banii aia pentru cetățeni numai băgați banii în mizerii culturale și sportive pe care mulți nu le agreaza… oricum actualul primar a fost de noi ales dar pe cine am intrebat nimeni nu a votat pentru el/ea , ciudat , nu ? sa fi întrebat eu atâția din tabăra adversa si niciunul din cea majoritara ?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Unde sa practice sportul de prrformanta? La echipele pe care le falimentati?
deci numarul curselor de pe Aeroport va creste sau va scadea?!
e pur si simplu sinistra „d-na”
Ați pus mii în loc de zecimale. Din 21 de goruni n-ai cum să scoţi 23.000 mc de lemn.
Tupeu maxim, după ce ai trântit bloc de 4 etaje lipit de o casă cu un singur nivel, te plângi…













Lasă un răspuns