O anchetă Turnul Sfatului arată că Primăria Sibiu cere înapoi peste 14 milioane de lei de la AFC Hermannstadt, după ce peste 3 milioane de lei ar fi fost decontate pe facturi stornate sau eronat încadrate. Tot luni, Camera Deputaților a amânat noile reguli de admitere la liceu și noua evaluare națională de la finalul clasei a VIII-a, iar arhitecți și cercetători cer Primăriei Sibiu să cumpere fosta mănăstire a Ursulinelor, scoasă la vânzare pentru 6,25 milioane de euro. Sibienii au păreri împărțite și despre propunerea de schimbare a numelui bulevardului General Vasile Milea în bulevardul Regina Maria.
O anchetă Turnul Sfatului arată că peste 3 milioane de lei au fost decontate către AFC Hermannstadt pe baza unor facturi stornate sau eronat încadrate, iar Primăria Sibiu cere acum înapoi peste 14 milioane de lei din banii alocați clubului în ultimii doi ani.
Camera Deputaților a amânat noile reguli de admitere la liceu. Proiectul merge la Senat
Plenul Camerei Deputaților a adoptat luni proiectul care amână intrarea în vigoare a noilor reguli de admitere la liceu și a noii evaluări naționale de la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învățământului preuniversitar, proiectul urmând să ajungă la Senat.
Fosta mănăstire a Ursulinelor din Sibiu este scoasă la vânzare pentru 6,25 milioane de euro, iar un grup de arhitecți și cercetători cere Primăriei să cumpere clădirea, argumentând că un oraș istoric și cultural precum Sibiul trebuie să găsească soluții pentru protejarea unor astfel de monumente.
Un forum dedicat angajării persoanelor cu autism a avut parte de o participare slabă din partea firmelor sibiene, organizatorii spunând că autismul continuă să fie insuficient înțeles chiar și în rândul companiilor.
A fost lansată platforma online Civia.ro, prin care locuitorii din localitățile județului Sibiu, altele decât reședința de județ, pot transmite sesizări administrațiilor locale, iar dacă acestea rămân nerezolvate, platforma pregătește automat o plângere către Avocatul Poporului.
Un consilier local din Șelimbăr povestește despre comunitatea de locuitori care a acordat primul ajutor unei tinere căzute de pe trotinetă, subliniind rolul oamenilor obișnuiți care aleg să intervină în astfel de situații.
Teatrul Gong din Sibiu a afișat un mesaj despre educație semnat de artistul George Roșu, gândit pentru a stârni dialog și întrebări în rândul publicului, nu pentru a oferi răspunsuri sau a provoca o controversă.
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu a scos la concurs două posturi de medic specialist, la chirurgie generală și la obstetrică-ginecologie, în contextul deblocării, la nivelul unității, a unui total de 63 de posturi vacante.
O cofetărie din Sibiu a lansat un desert atipic, înghețată cu slănină prăjită, o combinație neobișnuită care, spun reprezentanții afacerii, îi determină pe clienți să discute, să guste și să descopere.
Muzeul ASTRA găzduiește, în această săptămână, faza națională a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, ajunsă la a XXIX-a ediție, care reunește 217 de elevi și profesori din 21 de județe ale țării.
Propunerea de schimbare a numelui bulevardului General Vasile Milea din Sibiu în bulevardul Regina Maria a stârnit reacții contradictorii printre locuitorii orașului, unii susținând inițiativa, alții exprimându-și rezervele.
Cinci sibieni cercetați penal după ce ar fi adus ilegal din străinătate șase arme neletale
Polițiștii sibieni au descoperit, în urma unor verificări derulate între 1 și 22 august, șase arme neletale deținute ilegal de cinci persoane din județul Sibiu, care le-ar fi achiziționat din străinătate, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.
Peste 600 de amenzi și un mandat european de arestare pus în aplicare de polițiștii sibieni
Polițiștii sibieni au aplicat 621 de amenzi în weekendul trecut, la nivelul județului Sibiu, în valoare totală de peste 272.000 de lei, cele mai multe, 58, fiind pentru lipsa centurii de siguranță, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.
Rezultatele finale ale Bacalaureatului de toamnă au fost afișate luni, în județul Sibiu, contestațiile aducând peste 130 de note mărite și modificări și în clasamentul liceelor.
Este un text de opinie al cititorului, care pornește de la ideea că liniștea este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, prezent din primele clipe ale vieții și până la sfârșitul ei.
O parte din personalul Secției ATI a Spitalului Județean Sibiu a participat sâmbătă la Cupa Solidarității, turneul caritabil organizat pe Stadionul Voința din Sibiu pentru sprijinirea polițistului Tudor Lungu, aflat în recuperare după un accident rutier grav, eveniment în urma căruia au fost strânși 8.259 de lei și 20 de euro.
O lege nouă schimbă regula privind banii încasați din chirii de bibliotecile județene, iar Biblioteca ASTRA din Sibiu va putea păstra jumătate din sumele astfel obținute, directorul instituției, Răzvan Pop, apreciind că măsura oferă o predictibilitate financiară mai mare.
Citește și restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Și orașul Gherghe Gheorghiu-Dej a revenit la denumirea Onești și nu a fost vorba de costuri.Și alte denumiri de orașe…
Plata in rate, ca la Altex ! Lasand la o parte gluma, cred ca o buna parte din sibieni si-ar…
Am fost în multe asociații cu copilul dar cum este la autism play nu este nicăieri: condiții,curățenie de poți mânca…
sa se faca manastire catolica
Stai liniștit!Consiliul Județean și conducerea aeroportului Sibiu lucrează pentru liniștea noastră!Zborurile spre (și de la) München nu mai sunt,(doar de…













Lasă un răspuns