Consiliul Județean Sibiu a răspuns la întrebările Turnul Sfatului despre banii promiși de Guvern pentru persoanele vulnerabile relocate din azilul închis din Bihor. Concluzia este că din cei 970.000 de lei destinați căminelor de vârstnici, niciun leu nu a ajuns la cele două centre private din Marpod și Mediaș care găzduiesc de aproape două luni oameni relocați. Motivul, spune instituția, este că nu există niciun contract cu acești furnizori, deci nu există temei pentru plăți.
Județul Sibiu a primit, prin Hotărârea de Guvern nr. 528/2026, suma totală de 2.039.000 de lei pentru sprijinirea persoanelor relocate din Bihor. Banii au fost împărțiți în două direcții: 1.069.000 de lei pentru centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu handicap și 970.000 de lei pentru cheltuielile de funcționare ale căminelor pentru persoane vârstnice.
Prima sumă a ajuns unde trebuia. Consiliul Județean Sibiu a aprobat-o printr-o hotărâre din 30 iulie 2026, iar banii acoperă costurile pentru 21 de beneficiari preluați în centrele aflate în administrarea DGASPC Sibiu.
Nu există mecanism
A doua sumă, cea de 970.000 de lei, a rămas însă blocată. Potrivit Consiliului Județean, Hotărârea de Guvern nu stabilește niciun mecanism prin care acești bani să poată fi transferați direct către furnizori privați, așa cum sunt centrele din Marpod și Mediaș, unde au fost cazate persoanele vârstnice relocate.
Instituția explică faptul că, în acest moment, nu există niciun raport contractual între DGASPC Sibiu și cele două centre. Fără un contract, spun reprezentanții Consiliului, nu există nici temei legal pentru a angaja cheltuieli sau a face plăți. Din acest motiv, până la data răspunsului, din cei 970.000 de lei nu a fost plătit nimic către furnizorii din Marpod și Mediaș, iar Consiliul Județean nu poate preciza o dată la care aceste plăți ar putea începe.
Reprezentanții instituției subliniază totuși că fondurile publice nu pot fi cheltuite oricum. Consiliul Județean și DGASPC Sibiu sunt obligate să folosească banii doar în condițiile prevăzute de lege, iar plățile către operatori privați nu se pot face în lipsa unui temei legal și a unui raport juridic care să le justifice.
Se caută soluții, dar nu știe când se vor găsi
Instituția spune că lucrează, împreună cu DGASPC Sibiu, la o soluție care să permită folosirea banilor cu respectarea legii, astfel încât serviciile pentru persoanele relocate să continue fără întrerupere. Nu a fost oferit însă niciun termen pentru găsirea acestei soluții.
Relocarea celor 42 de persoane vulnerabile din Sibiu a avut loc după decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență din 30 iunie 2026, luată în urma unei anchete penale pentru trafic de persoane și crimă organizată la azilul din Bihor. Două centre private din Sibiu, cele din Marpod și Mediaș, au preluat o parte dintre acești oameni și le asigură, pe cont propriu, cazarea și îngrijirea de aproape două luni.
Mai jos redăm, întegral, răspunsul celor de la CJ.
„Referitor la solicitarea dumneavoastră privind utilizarea sumelor alocate județului Sibiu pentru persoanele vulnerabile relocate din județul Bihor, facem următoarele precizări:
Prin Hotărârea Guvernului nr. 528/2026, județului Sibiu i-a fost alocată suma totală de 2.039.000 de lei, din care 1.069.000 de lei pentru finanțarea măsurilor de protecție de tip centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap și 970.000 de lei pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare ale căminelor pentru persoane vârstnice.
Pentru suma de 1.069.000 de lei, destinată beneficiarilor relocați și preluați în centrele aflate în administrarea DGASPC Sibiu, au fost făcute demersurile bugetare necesare pentru asigurarea cheltuielilor aferente. În acest sens, suma a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Sibiu din data de 30 iulie 2026, fiind astfel asigurate fondurile necesare pentru cei 21 de beneficiari relocați și preluați în centrele DGASPC Sibiu.
În ceea ce privește suma de 970.000 de lei, aferentă cheltuielilor de funcționare ale căminelor pentru persoane vârstnice, situația este diferită. Prin HG nr. 528/2026 nu este stabilit un mecanism distinct prin care această sumă să poată fi transferată direct către furnizorii privați care asigură servicii sociale persoanelor relocate din județul Bihor.
În acest moment nu există raporturi contractuale între DGASPC Sibiu și furnizorii respectivi întrucât, în forma actuală a cadrului juridic, nu există mecanismul legal și contractual necesar care să permită angajarea și efectuarea de cheltuieli. În consecință, până la data prezentei informări, din suma de 970.000 de lei nu au fost efectuate plăți către furnizorii privați din Marpod și Mediaș și nici nu poate fi indicată o dată a efectuării unor astfel de plăți.
Consiliul Județean Sibiu și DGASPC Sibiu au obligația de a utiliza fondurile publice exclusiv în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și nu pot efectua plăți către operatori privați în lipsa unui temei legal și a unui raport juridic care să justifice respectiva cheltuială.
Împreună cu DGASPC Sibiu urmărim identificarea și aplicarea unei soluții care să permită utilizarea fondurilor alocate cu respectarea strictă a prevederilor legale și, în același timp, asigurarea continuității serviciilor sociale pentru persoanele relocate.”
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.













Lasă un răspuns