Zece percheziţii au avut loc, marţi, în Braşov şi Sibiu într-un dosar în care vizată este o instituţie publică ce ar fi atribuit, fără respectarea legii, lucrări de construcţie, de aproximativ un milion de lei, pentru amenajarea unei capele mortuare, dar şi foşti şi actuali funcţionari publici, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, scrie Agerpres.
Percheziţiile au avut loc în nouă locaţii din judeţul Braşov, printre care sediul instituţiei publice respective şi un imobil aflat în administrarea acesteia, precum şi la domiciliile unor foşti şi actuali funcţionari publici, precum şi la sediile unor firme care desfăşoară activităţi în domeniul arhitecturii, construcţiilor civile şi serviciilor de dirigenţie de şantier, „care se află în relaţie contractuală cu instituţia publică”, şi locuinţele aparţinând administratorilor acestora, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.
Cea de-a zecea locaţie este situată în judeţul Sibiu.
Totodată, poliţiştii au pus în aplicare şi o ordonanţă de ridicare de înscrisuri de la sediul unei unităţi de cult religios din judeţul Braşov.
„Aspectele cercetate de poliţişti vizează activitatea desfăşurată la nivelul instituţiei publice în legătură cu iniţierea, în anul 2024, şi derularea, până în prezent, a unei proceduri de atribuire directă a unor lucrări de construcţie, de aproximativ 930.000 de lei, lucrări care au avut ca obiect amenajarea unei capele mortuare, existând suspiciuni privind încălcarea prevederilor legale referitoare la finanţele publice locale şi a normelor în domeniul urbanismului. În cadrul activităţilor desfăşurate astăzi (marţi – n.r.), poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea unor înscrisuri şi medii de stocare care pot contribui la completarea materialului probator administrat în cauză. La finalizarea percheziţiilor, trei persoane, toate funcţionari publici, urmează să fie conduse la sediul IPJ Braşov, în vederea audierii în calitate de martori”, se arată în comunicatul citat.
Mandatele de percheziţie au fost puse în aplicare de poliţiştii braşoveni din Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciului Criminalistic Braşov şi al din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Suntem ca la pușcărie! Nu avem voie sa ne jucam cu mingea in pauze,oare de ce? Îi este frica ca…
Cine imparte, parte isi face…Inegalitatea aplicarii legii pentru spagarii din justitie si medici, profesori, politicieni, etc, are legatura si cu…
profitul asta de 8000 de euro e pt banii fiscalizati, stim cu totii ca sa da bon doar pt platile…
Având în vedere că nu își deschide o altă afacere și dorește să „petreacă timp alături de familie”, după ce…
Vorbesti prostii. Sos. Alba Iulia, pe masurate = 235.000 de mașini pe săptămână, adica peste 33.500 masini /zi (incluzand in…













Lasă un răspuns