Asociația Pro Infrastructură a publicat, în premieră, imagini aeriane ale celor 68,05 de kilometri ai autostrăzii A13 Sibiu-Făgăraș, împărțiți în patru tronsoane executate de compania turcă Makyol, cu termene de finalizare eșalonate din ianuarie până în octombrie 2028.
„Progresul fizic este satisfăcător și sunt șanse bune ca antreprenorul să-și respecte termenele contractuale, 12 luni de proiectare și alte 36 de execuție, care se întind toate în 2028, începând cu ianuarie pe lotul 3 (primul semnat și cel mai înaintat în teren) până în octombrie pe lotul 1, cel de lângă Boița”, arată reprezentanții asociației.

Potrivit acestora, „mobilizarea bună de până acum demonstrată de Makyol ne dă speranțe că turcii nu se vor culca pe o ureche la adăpostul celor 3 ani de execuție și al emiterii cu mari întârzieri a autorizațiilor de construire”. Astfel, la sfârșit de 2027 pot inaugura într-un scenariu (foarte) optimist aproximativ 37,5 km între Avrig și Sâmbăta de Jos, adică tronsoanele 2 și 3.
Deși cei 68 de kilometri sunt practic în câmpie, cu excepția zonelor din apropiere de Avrig și Boița, pe toate cele patru sectoare sunt nenumărate structuri care traversează cursuri de apă, de la mici firicele până la Olt, dar și numeroase drumuri locale, DN1 de două ori, plus nodurile rutiere. Multe poduri și viaducte sunt pe tablier metalic și/sau au o lungime considerabilă, iar cinci din ele sunt în arc cu deschideri foarte mari. „Astfel, volumul de muncă este semnificativ”, precizează sursa citată.

Pornind de la Boița (1) și ajungând la Făgăraș (4), cele patru tronsoane au fost semnate cu Makyol în 24.11.2023 (primele două), 16.08.2023 (lotul 3) și 20.09.2023 (lotul 4) pe o valoare totală de 6,62 miliarde lei fără TVA pentru 68,05 km de autostradă și încă 5,65 km de drum de legătură. Fiecare prevede câte 12 luni de proiectare plus alte 36 de execuție. Ordinele de începere au fost emise în 26.02.2024 (primele două), în 16.10.2023, respectiv 15.01.2024.

S-au dat 12 autorizații de construire, câte trei pe fiecare tronson în parte, cu mari întârzieri, din 15.11.2024 și până recent, în 12.06.2026. Ținând cont de datele de emitere a ordinelor de începere și a autorizațiilor care cuprind diverse valori ale lucrărilor, termenele de finalizare contractuale sunt împinse în 2028: ianuarie pe Arpașu-Sâmbăta (ajuns la un stadiu fizic oficial de 45%), iulie Avrig-Arpașu (42%), septembrie Sâmbăta-Făgăraș (29%) și octombrie Boița-Avrig (30%).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Domnule Fane, învățați limba română și abia adupă aceea emiteți judecăți de valoare.
Vreau să știu care au fost senatorii din Sibiu care au votat pentru. Așa voi ști pe cine să nu…
Minunat, o să pută a cadavre…
Cred că ați greșit titlul…”construiește o fabrică de hrană din câini „…mai sunt vreo două prin italia și polonia…
tocmai acum cand avem dna inspector adjunct de lb germana la inspectorat, tocmai acum explodeaza mamaliga si se evidentiaza metehnele…













Lasă un răspuns