Rochia împărătesei Maria Tereza și apa din Laița. Legenda din Scoreiu pe care sătenii o spun de peste două secole

În urmă cu mai bine de 250 de ani, sătenii din Scoreiu, lipsiți de apă, au cerut împărătesei Maria Tereza permisiunea de a săpa un canal din râul Laița. Legenda spune că au primit-o, cu o singură condiție, ca albia să nu fie mai lată decât rochia împărătesei. Povestea, păstrată și astăzi în sat, a fost spusă de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, în postarea sa de miercuri din seria dedicată oamenilor și locurilor din județ.

Povestea a fost consemnată în urmă cu 12 ani de o elevă din Scoreiu, care știa de la bunicii săi despre vremurile în care Maria Tereza domnea și peste ținuturile dintre Munții Făgăraș și râul Olt.

„Copila știa de la bunicii săi că în urmă cu mai bine de 250 de ani, scorenii au primit o favoare lată cât rochia împărătesei”, scrie Daniela Cîmpean.

Un sat vechi, cu prea puțină apă

Scoreiu este atestat documentar încă din 1392, sub denumirea de „Szkore”, și a avut de-a lungul timpului câțiva boieri ale căror averi au numărat joagăre și mori de apă. Doar că apa era puțină.

În lucrarea „Scoreiul – veche vatră românească în Țara Făgărașului”, profesorul Gavril Popa, fost director al școlii din localitate, amintește că în 1534 boierul Stanciu din Scorei „cumpără de la nobilul Oprea și fiul său Costea, jumătate din albia apei din Cârțișoara, ca să mâne apa spre moara lui ridicată pe apa Scorei, plătind pentru aceasta un cal și 12 găleți de grâu”.

Satul a crescut, iar odată cu el și nevoia de apă. Albia râului Scorei seca de cele mai multe ori vara. „Are acest sat un pârâu cu o vale rea în care crește ceva pește alb și pe care boierii au două mori cu câte o piatră, de la care iau vamă o zecime”, se arată într-un document de conscripție al Scoreiului din 1664.

Dominația habsburgică nu a fost ușoară pentru satele locuite de români, a căror existență ca națiune nu era recunoscută oficial. Totuși, mânați de lipsa apei, sătenii din Scoreiu au apelat la împărăteasa Maria Tereza.

Scrisoarea citită la Viena

Despre acest moment a scris eleva din Scoreiu în urmă cu 12 ani, în cadrul proiectului „Reporter în satul meu”, organizat de Biblioteca Orașului Avrig și coordonat de Maria Grancea, bibliotecar la acea vreme.

„Legenda spune că scorenii au cerut împărătesei Maria Tereza permisiunea de a săpa un canal din râul Laița, care avea mai multă apă, pentru a alimenta vechea albie a satului, rămasă fără apă pe timpul acelei vremi. Scrisoarea a ajuns la Viena și a fost citită împărătesei de unul dintre secretari. Se spune că Maria Tereza proba o rochie în acel moment și, zâmbind, ar fi spus «Bine, să-l sape, dar să nu fie mai larg decât rochia mea»”, rememorează Maria Grancea lucrarea elevei.

Rochia imperială, unitate de măsură

Profesorul Gavril Popa oferă o explicație pentru felul în care s-a născut legenda. „Cum s-a ajuns la legenda atât de populară în Scoreiu, prin care împărăteasa Maria Tereza dăruiește un fir de apă de lățimea rochiei sale imperiale? Explicația ar fi următoarea, probabil scorenii s-au plâns de lipsa apei Gubernului Imperial din Transilvania, care-și avea reședința la Sibiu. În trecut se foloseau unități de măsură, care uneori erau luate după mărimea hainelor imperiale sau după lungimea pasului, a brațelor, a palmelor sau a picioarelor. Încă se folosește în unele țări «cotul», după lungimea antebrațului regelui. Cererea scorenilor, care era justă, ar fi fost satisfăcută de reprezentantul imperial la Sibiu, în numele împărătesei Maria Tereza, indicându-se dimensiunea rochiei imperiale”, scrie monograful satului.

O a treia variantă, tot cu trimitere la Maria Tereza, o are părintele Andrei Todârcea, care a slujit timp de 43 de ani în biserica satului. „Scorenii, care au ales să treacă la religia greco-catolică au fost răsplătiți cu pământuri și cu dreptul de a folosi apa din râul Laița. Au săpat un canal lung de aproape 15 kilometri și au adus apa în sat, spre pământurile lor. Aprobarea menționa și o limită, anume, canalul trebuia să fie cât poalele unei fuste imperiale”, povestește acesta.

Disputa cu satul vecin

Firul apei nu a despărțit doar hotarul dintre Scoreiu și satul învecinat, Sărata, ci și pe locuitorii acestora. Nu de puține ori, apa era deviată prin canale săpate peste noapte în amonte și redirecționată către Sărata. „În seculara dispută pentru apă, scorenii argumentează dreptul lor asupra acestui canal, invocând darul împărătesei”, notează Gavril Popa.

Din 1983, satul are o rețea proprie de alimentare cu apă, alimentată din izvoarele din „Arinii Munteanului”, astfel că apa „împărătească” mai bucură acum doar sălciile de pe mal și cârdurile de gâște.

Scorenii sunt însă și astăzi mândri de darul Mariei Tereza, chiar dacă măsoară doar doi metri lățime, cât rochia pe care împărăteasa o purta în urmă cu două secole și jumătate.