Nunta care a avut loc sâmbătă seara la Avrig s-a încheiat cu un Plan Roșu de Intervenție și cu oameni care au ajuns la spital. Invitații de la Palatul Brukenthal spun că au început să se simtă rău și să aibă stări de greață și vărsături la câteva ore după ce a început nunta.
După ce aproximativ 20 de persoane au acuzat stări de rău, autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție.
„Eu sunt ok, copiii sunt în mașină, după ei mergem acum la spital, dacă-i ducem. S-a întâmplat după patru ore după ce a început nunta”, a declarat o invitată de la eveniment pentru observatornews.ro.
Un alt invitat a pus simptomele de greaţă în baza meniului servit la petrecere.
„S-a dat aperitiv, după aia s-a dat un pește și acum ciorba, dar cred că nu e de la ciorbă”, a spus un el.
Mirele, pe lista bolnavilor
Potrivit jurnaliștilor de la Digi 24 și mirele s-a aflat printre cei care au acuzat stări de rău.
Reprezentanții restaurantului au declarat jurnaliștilor că prăjiturile care au fost servite la nuntă au fost aduse de la o cofetărie pe care mirii au contractat-o și nu au fost pregătite în aceeași locație. Aceștia au mai spus că este posibil ca oamenii să fi mâncat din ele pe timpul zilei, atunci când a avut loc cununia civilă la primărie.
Turnul Sfatului a încercat să ia legătura cu administratorul unității, dar acesta nu a răspuns.
Actualizare ora 15.44 reprezentanții Palatului Brukenthal au revenit cu o reacție. Detalii aici: Reacția administratorilor de la Palatul Brukenthal Avrig, după cazurile de toxiinfecție alimentară: „Suntem profund afectați. Igiena este un lucru foarte important pentru noi”
Pacienții au fost externați
Sâmbătă seara a fost activat Planul Roșu de intervenție după ce mai multe persoane au acuzat simptome de toxiinfecție alimentară în timpul unui eveniment care avea loc la Palatul Brukenthal Avrig.
Pacienții care au ajuns la Spitalul Județean Sibiu nu au avut nevoie de internare și au fost externați cu recomandări medicale.
Activitate suspendată și amendă de 30.000 de lei
În urma evenimentului, inspectorii sanitari veterinari de la Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Sibiu (DSVSA) au suspendat activitatea Palatului Brukenthal Avrig și au dat o amendă în valoare de 30.000 de lei.
Sancțiunea a fost aplicată pentru deficiențe privind condițiile de igienă, comercializarea și utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare, precum și pentru neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor de producție și depozitare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
11 răspunsuri
-
Am avut și noi nunta aici, cu mai bine de un deceniu în urma. Pe atunci, mâncarea era extraordinară, calitatea la fel. O dată la câțiva ani, mai sărbătorim aniversarea acolo, dar calitatea a fost tot în scădere. In ultimii ani nici nu am mai fost, după ce ultima oară am găsit o musca gătită în mâncare iar calitatea celor servite era foarte îndoielnică. Păcat. Locația, de altfel, e super.
-
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Poate sa fie pleonasm ,dar gustul este super!
Izbi-m-ar norocu , 20 de lei o cana de ceai???? deci nu am cuvinte.
Teapa scumpa
„găsirea cauzelor care au dus la toxiinfecție alimentară pentru aproximativ 20 de oameni” Fals! 20 de oameni au fost cel…
Ați vrut”o țară ca afară”așa că primiți lucrători multi etnici. Românii nu se mai coboară să muncească sub un anumit…












Lasă un răspuns