Valer Cosma, directorul Bibliotecii ULBS despre cuvântul „supat” care a stârnit vâlvă pe internet: „Limba nu e ceva fix”

„Supat”, adică spațiul de sub pat, a stârnit în ultimele zile un val de glume pe internet, după ce mulți au descoperit cuvântul în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), deși el figurează acolo încă din 2005. Am pornit de la acest episod și am vorbit cu Valer Cosma, directorul Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, despre cum se schimbă limba și cine decide ce e „corect”.

Valer Cosma spune că nu auzise nici el de cuvântul „supat” până zilele trecute, că l-a nedumerit la început și că nu înțelegea la ce se referă, până nu s-a uitat de curiozitate ce înseamnă. El precizează de la început că nu e filolog și că abordarea lui e una istorico-antropologică. Din acest unghi, explicația e simplă: normele urmează vorbirea, nu invers.

„La un moment dat, gramatica normativă trebuie să țină cont de cum evoluează, natural, organic, limba. Forme care ni se par agramate, dacă sunt folosite constant și intră în uz, nu au ce face decât să le accepte. Marea majoritate a oamenilor nu ține cont neapărat de reguli. Nici noi, dacă nu suntem într-un cadru formal, nu stăm să ne gândim dacă așa-i corect. Zicem cum ne vine. Lumea așa vorbește”, spune Cosma.

Ca la canonizarea sfinților

Directorul bibliotecii spune că felul în care aceste obiceiuri de vorbire ajung să fie recunoscute și incluse în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, seamănă cu felul în care anumite persoane ajung să fie canonizate.

„Cineva poate ajunge să fie propus ca sfânt pe două căi. Una vine dinspre ierarhie, dinspre biserică. Cealaltă vine dinspre oameni, care venerează un anumit personaj, iar la un moment dat ierarhia nu are ce face decât să accepte și să-l canonizeze. Așa-i și cu limbajul. Limba nu e doar a elitelor, nu doar ele o influențează prin inovații sau prin importuri de cuvinte străine și tehnice, ci și oamenii obișnuiți. Limba e un câmp cultural în care toată lumea activează”, spune el.

Un exemplu recent pe care îl amintește este scrierea lui „niciun” și „nicio”. Multă vreme se scriau separat, dar pentru că tot mai mulți le scriau legat, norma s-a schimbat, iar schimbarea a fost consfințită de DOOM2, în 2005.

Corectitudinea are o istorie

De la schimbarea unei reguli de scriere, discuția ajunge la felul în care s-a format limba pe care o învățăm la școală. Cosma leagă stabilirea regulilor limbii moderne, în secolul al XIX-lea, de un proces de „disciplinare” și omogenizare: dintre mai multe feluri de a vorbi, unele au devenit repere pentru ceea ce numim exprimare corectă.

În acest context, el aduce în discuție cazul Franței, unde descrie franceza de manual și de televiziune ca fiind dialectul parizian extins la nivel național. Comparația îl duce apoi la diferențele dintre regiunile României. În Maramureș, Sălaj, Oltenia sau Moldova, oamenii vorbesc aceeași limbă, dar cu particularități locale. Din perspectiva sa, dicționarul este și un ghid, și o fotografie a limbii la un anumit moment.

Pe lângă aceste diferențe dintre regiuni, limba se schimbă și prin contactul cu alte limbi. Așa privește Cosma valul actual de anglicisme. El amintește că, în secolul al XIX-lea, româna a preluat numeroase cuvinte din franceză, mai ales în limbajul științific, pentru a numi lucruri pentru care nu avea încă termeni.

Astăzi, observă el, engleza are o influență asemănătoare asupra vocabularului nostru. Iar împrumuturile mai vechi sunt atât de bine integrate, încât de multe ori nici nu le mai simțim ca fiind străine. Cosma amintește multitudinea de cuvinte din limba română de origine turcă, maghiară sau slavă și oferă exemplul lui „neam”, venit din maghiară.