Pentru ca referendumul de duminică să fie valabil trebuie să voteze cel puțin 30% dintre cei aproximativ 4.300 de alegători înscriși pe listele permanente din Rășinari, adică aproximativ 1.290 de persoane. Aceștia sunt chemați la urne pe 8 noiembrie între orele 07:00 și 23:00, pentru a răspunde cu DA sau NU la întrebarea: „Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?”.
Informațiile au fost transmise de Primăria Rășinari într-o postare pe Facebook. Potrivit acesteia, în baza Legii nr. 3/2000, trebuie îndeplinite două condiții:
- Prezența la vot de minimum 30% dintre cetățenii înscriși pe listele electorale permanente, adică aproximativ 1.290 de persoane. Dacă prezența este sub acest prag, referendumul nu este valabil, indiferent de rezultatul votului.
- Cel puțin 25% voturi valabil exprimate (DA și NU, fără voturile nule) din totalul alegătorilor înscriși pe listele permanente, adică aproximativ 1.075 de voturi.
Dacă ambele condiții sunt îndeplinite, rezultatul este stabilit în funcție de majoritatea voturilor valabil exprimate. Primăria îndeamnă localnicii să se informeze și să voteze, subliniind că „fiecare prezență contează”.
De la protest la referendum
Referendumul vine după ce, la sfârșitul lunii septembrie, peste 100 de localnici s-au adunat în fața Căminului cultural din Rășinari și i-au cerut primarului Bogdan Bucur să organizeze o consultare pe tema carierei de magneziu propuse de compania Mineral Proiect Invest (MPI), în zona Valea Dobra. Primarul a anunțat că va propune Consiliului Local organizarea referendumului și a spus că exploatarea nu va aduce mari beneficii financiare comunei.
Potrivit materialului publicat pe 30 septembrie de turnulsfatului.ro, consilierii locali au adoptat în unanimitate organizarea referendumului, în urma unei ședințe tensionate.
Întrebarea din proiectul de hotărâre inițial, publicat pe 29 septembrie, se referea la „exploatarea minieră de pe Valea Dobra”. Formularea anunțată acum de Primărie pentru buletinul de vot vizează „orice exploatare minieră” de pe raza comunei. „Zona respectivă este Valea Muntelui, localnicii toți știu asta. Dar cei de la Agenția Națională a Resurselor Minerale probabil au hărți în care zona respectivă este denumită Valea Dobra”, a declarat primarul Bogdan Bucur. Astfel, s-a decis reformularea întrebării pentru a evita potențialele confuzii.
Proiectul și reacțiile
Pe 28 septembrie, Consiliul Local Săliște a respins în unanimitate concesionarea celor 10 hectare de teren solicitate pentru fabrica de procesare a minereurilor de magneziu. Reprezentanții MPI au transmis atunci că proiectul continuă, prin căutarea unui nou amplasament pentru unitatea de procesare. La începutul lunii octombrie, mai multe organizații de mediu au cerut Autorității miniere revocarea licenței de exploatare din perimetrul Valea Dobra, iar compania a răspuns că mina este un proiect separat de uzina de la Săliște.
Referendumul are loc duminică, 8 noiembrie 2026, între orele 07:00 și 23:00, iar răspunsul se exprimă prin DA sau NU.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Primarul anti-cetateni, pro minerit si pro poluare, isi mai bate un cui in coparseu!
Vine el sa zica ca „referendumul nu este valabil, indiferent de rezultatul votului” , chiar daca vor fi, sa zicem 1200 de voturi in loc de min. 1290.
Adica el ar trage lejer apa la wc dupa 1200 de voturi, ca litera legii e respectata, iar spiritul legii nu exista, nu conteaza.
Mai bucure, cred ca te joci insistent cu focul . Sa nu te arzi …
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nenea Traian, ați scris undeva, Siniu, cred ca era corect, Sibiu.. scuze
Hoție e puțin zis, la târgul porcilor, pentru 5 min , plătești (primăriei) tariful pentru 24 de ore !!! Conf…
Cum zicea si domnul Cioran, sa nu se deie la altii nimic din ce e sfant al nostru. Si canalizarea…
Automatul de parcare de pe Mihai Viteazu, partea dinspre Rahovei, e vesnic defect, are si acum o foaie A4 care…
Cum putem „monitoriza” somnul si mai ales incompetenta celor care „parcheaza ” in primarie alaturi de baby… Cati v-au votat…













Lasă un răspuns