Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a urcat, în trimestrul al treilea, pe locul 8 în clasamentul traficului de pasageri înregistrat pe cele 17 aeroporturi civile din România, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea. Acesta precizează că totalul numărului de pasageri înregistrat în primele nouă luni ale anului se ridică la 464.248 de persoane, cu peste 100.000 mai mult decât anul trecut.
„Am devansat aeroporturi cu tradiţie, precum Sibiu, Târgu Mureş, Bacău, Oradea şi am devenit poarta aeriană numărul 1 a Regiunii Centru. În intervalul iulie-septembrie, am totalizat 192.058 persoane care au călătorit spre şi dinspre Braşov utilizând infrastructura aeroportuară a celui mai tânăr aeroport al României şi, în fiecare din aceste luni, ne-am menţinut pe cea de-a opta poziţie. (…) Reuşita noastră se datorează, în primul rând, vouă, braşovenilor şi turiştilor care alegeţi, zi de zi, serviciile noastre, dar şi echipei de profesionişti care lucrează neîncetat pentru ca fiecare zbor să se desfăşoare în deplină siguranţă şi în cele mai bune condiţii”, a scris Veştea pe pagina sa de Facebook.
Potrivit Agerpres, În primul trimestru al anului, Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav şi-a dublat numărul de pasageri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar în lunile de vară s-au înregistrat cifre record. Astfel, în iulie ar fi fost procesaţi 64.750 de pasageri, o creştere de 88% faţă de iulie 2025, iar în august numărul acestora ar fi ajuns la 69.689, traficul total fiind de 406.000 de pasageri, care depăşeşte numărul total al călătorilor înregistraţi pe tot parcursului anului 2025, care a fost de 337.353 persoane, mai transmite sursa citată.
Precizăm că Asociația Aeroporturilor din România (AAR) încă nu a publicat statistica pentru trimestrul al treilea, ultimul raport public de trafic fiind cel pe luna mai 2026.
Pe pagina Aeroportului Internațional Sibiu statisticile se opresc la primul trimestru al anului. Acestea se regăsesc în raportul de activitate al Consiliului de administrație, unde regia este plasată pe locul 8 în topul aeroporturilor din România din punct de vedere al traficului de pasageri înregistrat în semestrul I al anului 2026, cu un număr total de 257.806 pasageri.

Recent, la jumătatea lunii octombrie, conducerea AIS a prezentat raportul pentru primul semestru al acestui an, în care se menționează că Aeroportul Internațional Sibiu a fost tranzitat de aproape 323.000 de pasageri, cu 24% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Creșterea vine după patru ani în care traficul pe aeroport a stagnat în primele semestre. Cifrele din primul raport întocmit în noul mandat al conducerii Aeroportului indică, însă, și o dublare a subvențiilor necesare în ultimii cinci ani. Pe de altă parte, salariile au crescut cu până la 73%.
Citește mai multe despre aceste date aici:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cu 25 de lei îți iei trei felii de „pizza” de la Luca, chiar 6 la happy-hour. Te așteptăm!
disperare mare cu functiile astea…nu se mai poate lauda la prieteni
Asta a invadat si spatiul public! Dupa cum arata cladrirea clar este risc public. Vad comentariile de mai sus, si…
Fake news! Nu are cum sa se intample asa ceva la spitalul judetean. Atata empatie poate fi provocata doar daca…
Baiete… fabulezi, esti din alta galaxie, precis nu esti din zona, probabil ca est un Troll platit. Nu mai jignii…













Lasă un răspuns