Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Conflict la Spitalul Județean. Asistentele de la UPU – Stomatologie spun că sunt obligate să lucreze în Urgențe, deși nu mai știu bine procedurile. Spitalul: „Este obligatoriu să le cunoască”

Raluca Budușan
1
Foto arhiva turnulsfatului.ro
Foto arhiva turnulsfatului.ro

Mai multe asistente medicale din cadrul UPU-Stomatologie al Spitalului Județean Sibiu reclamă că sunt trimise să lucreze și în UPU general, deși sunt încadrate pe compartimentul de stomatologie, și susțin că sunt supuse unor presiuni din partea conducerii. Acestea semnalează și condițiile în care își desfășoară activitatea după mutarea într-un spațiu modular. Conducerea spitalului respinge acuzațiile privind amenințările, afirmă că redistribuirea personalului este legală și justificată de lipsa asistenților în UPU general și precizează că mutarea în container este temporară.

Publicitate
Publicitate

Nemulțumirile asistentelor medicale din compartimentul UPU – Stomatologie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vizează atât modul în care sunt repartizate în ture, cât și condițiile în care lucrează. Potrivit sesizărilor transmise redacției, întregul colectiv reclamă că asistentele sunt obligate să efectueze ture și în UPU general, deși sunt încadrate pe compartimentul de stomatologie, unde își desfășoară activitatea în mod obișnuit.

Asistentele susțin că, deși își semnează condica în compartimentul UPU-Stomatologie, atunci când în grafic sunt programate câte două persoane în aceeași tură, una dintre ele este trimisă să lucreze în UPU general.

centru-stomatologic-universitar-bsfl

Li s-ar fi transmis în repetate rânduri că sunt asistente medicale generaliste și că trebuie să cunoască și să efectueze manoperele specifice activității din Unitatea de Primiri Urgențe.

Colectivul arată însă că activitatea din compartimentul de stomatologie este diferită de cea din UPU general.

Acolo sunt efectuate manopere specifice unui cabinet dentar, iar asistentele spun că nu au lucrat până acum cu proceduri precum montarea perfuziilor, recoltarea de analize, montarea branulelor sau resuscitarea pacienților.

Unele dintre ele afirmă că lucrează exclusiv în acest compartiment de peste 25 de ani, fără să fi activat în alte secții ale spitalului sau în alte unități medicale.

„Eu, personal, din 1998 sunt asistent medical principal în compartimentul UPU-Stomatologie. Niciodată nu am mai lucrat pe nicio altă secție din spitalul județean sau din alt spital. Nu am de unde să cunosc manoperele efectuate în serviciul de UPU, pentru că în compartimentul nostru nu am făcut astfel de proceduri”, transmit asistentele.

Nemulțumirea este amplificată, potrivit sesizărilor, de modul în care li s-ar fi comunicat noile cerințe.

Presiuni, amenințări și dosare medicale de care nu se ține cont

Asistentele afirmă că au fost amenințate cu trimiterea în comisia de etică dacă nu se conformează și că li s-ar fi spus inclusiv că pot demisiona dacă nu sunt de acord cu situația. Acestea consideră că nu ar trebui să fie obligate să presteze activități în afara compartimentului în care sunt încadrate și cer să fie lăsate să își desfășoare activitatea la locul lor de muncă.

Foto ilustrativă: arhiva turnulsfatului.ro Imagine din UPU realizată după renovarea din 2022. Sursa: Consiliul Județean
Foto ilustrativă: arhiva turnulsfatului.ro Imagine din UPU realizată după renovarea din 2022. Sursa: Consiliul Județean

„Ne amenință că ne vor duce în comisia de etică dacă nu ne conformăm noilor reguli impuse. Ni se spune că, dacă nu ne convine, ne putem da demisia. Noi suntem titulare pe compartimentul UPU-Stomatologie și ne dorim doar să fim lăsate să ne desfășurăm activitatea în locul în care am lucrat dintotdeauna”, reclamă colectivul.

Un alt aspect semnalat privește situația colegelor care au probleme de sănătate și recomandări medicale privind limitarea activității. Una dintre asistente susține că are afecțiuni pentru care se află în evidența medicilor specialiști și că deține o recomandare medicală potrivit căreia nu poate efectua gărzi de zi sau de noapte în UPU general, ci doar în compartimentul de stomatologie. Potrivit acesteia, recomandările nu ar fi fost luate în considerare de conducerea UPU, iar presiunile ar fi continuat.

„Am un dosar medical întreg, cu investigații și controale de specialitate, iar medicul cardiolog a precizat clar că nu pot efectua gărzi de zi sau de noapte în UPU general, ci doar în serviciul nostru de stomatologie. Cu toate acestea, simțim că recomandările medicale nu sunt luate în considerare”, afirmă una dintre asistente.

Containerul în care au fost mutate activitățile, o altă sursă de nemulțumire

Pe lângă problema repartizării în ture, asistentele reclamă și condițiile de lucru din noua locație. Compartimentul UPU- Stomatologie a fost mutat din clădirea de pe strada Bâlea, de lângă policlinica veche, într-o structură modulară amplasată în apropierea secției ORL. Aici funcționează împreună cu serviciul de chirurgie buco-maxilo-facială și cu policlinica stomatologică.

Potrivit personalului, spațiul pus la dispoziție este foarte mic, iar compartimentul are la dispoziție un singur cabinet în care se desfășoară activitatea de urgență.

În timpul gărzilor de 12 ore, de zi sau de noapte, asistentele sunt nevoite să rămână în acest spațiu, unde se efectuează inclusiv intervenții precum inciziile de abcese și celulite. Acestea atrag atenția asupra riscului de expunere la focare de infecție și spun că nu există o încăpere separată în care să poată servi masa sau să își ia o pauză.

Foto ilustrativă: Container modular în curtea Spitalului Județean
Foto ilustrativă: Container modular în curtea Spitalului Județean

Asistentele mai reclamă că medicii dentiști și-ar fi amenajat un pat de spital în care se pot odihni pe timpul nopții, în timp ce ele sunt nevoite să stea pe hol, în apropierea portarilor. Totodată, descriu cabinetul ca fiind atât de îngust încât abia încap pacientul, medicul de gardă și asistenta medicală.

„Trebuie să stăm în același cabinet, singurul rezervat compartimentului UPU-Stomatologie, timp de 12 ore, ziua sau noaptea. Acolo se fac toate manoperele de urgență, inclusiv incizii de abcese și celulite. Medicii au un pat unde se pot odihni noaptea, iar noi stăm pe hol, lângă portari. Nu ni se pare normal să nu existe condiții minime pentru personalul care asigură serviciul de urgență”, transmit asistentele.

În sesizări este menționat și unul dintre medici, despre care asistentele afirmă că ar aduce studenți la gărzile de noapte de joia, deși, în opinia lor, acest lucru nu ar fi permis în condițiile respective.

Publicitate

„Joia, medicul de la UPU-Stomatologie este de gardă între orele 8:00 și 20:00, iar atunci când este de gardă în UPU, îl puteți găsi în containerul de lângă secția ORL, din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu. Veți găsi acolo și studenții. Tot UPU știe că și-i aduce”, mai spun asistentele.

Acestea susțin că au transmis mai multe sesizări, inclusiv către Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, și că așteaptă verificări. Principala solicitare este să nu mai fie repartizate în UPU general și să își poată desfășura activitatea exclusiv în compartimentul de stomatologie.

Spitalul: „O măsură legală și normală”

Conducerea Spitalului Județean susține că redistribuirea asistentelor din UPU-Stomatologie în UPU general este legală și justificată de necesitatea acoperirii deficitului de personal.

Potrivit răspunsului dat solicitării Turnul Sfatului, UPU-SMURD are în componență și Cabinetul de Medicină Dentară de Urgență, iar personalul acestuia beneficiază de aceleași drepturi salariale, inclusiv sporuri, ca asistenții care lucrează în UPU pentru urgențele medicale și traumatice obișnuite.

Spitalul precizează că există decizii formale de detașare emise de conducerea unității, prin care fiecare asistentă este repartizată în UPU general pentru una-două ture pe lună.

Reprezentanții instituției consideră că această măsură este legală și normală, fiind vorba despre redistribuirea temporară a personalului între compartimentele aceluiași serviciu.

În ceea ce privește pregătirea profesională, conducerea subliniază că asistentele din Cabinetul de Medicină Dentară de Urgență sunt încadrate ca asistente medicale generaliste și au obligația de a cunoaște și aplica tehnicile de nursing dobândite în timpul formării profesionale.

În plus, explică spitalul, chiar și într-un cabinet stomatologic pot apărea urgențe medicale majore, precum sincope, șocuri anafilactice sau stopuri cardio-respiratorii, situații în care personalul trebuie să poată efectua manevrele inițiale de suport vital până la sosirea echipei de resuscitare intraspitalicească.

„Personalul acestui cabinet beneficiază de aceleași drepturi salariale (inclusiv sporuri) ca și colegii care lucrează în UPU pentru urgențele medicale și traumatice «clasice». Considerăm legală și normală detașarea personalului, pentru perioade limitate de timp, dintr-un compartiment în altul al aceluiași serviciu, pentru acoperirea parțială a necesarului uman din UPU general”, precizează conducerea spitalului.

Deficit major de personal

Referitor la numărul de angajate, spitalul precizează că schema de personal a cabinetului cuprinde șase posturi de asistente medicale generaliste, toate ocupate în prezent.

Conducerea mai arată că UPU general se confruntă cu un deficit important de personal, în condițiile unui volum de aproximativ 72.000 de prezentări anual, înregistrate în 2024 și 2025. Pentru acoperirea optimă a activității din UPU și din serviciile prespitalicești, inclusiv ambulanțele și elicopterul SMURD, ar mai fi necesari aproximativ 20 de asistenți medicali generaliști. Spitalul afirmă că a transmis în ultimii ani numeroase adrese oficiale pentru suplimentarea personalului, însă angajările sunt blocate sau limitate.

În acest context, reprezentanții unității consideră redistribuirea asistentelor din compartimentul stomatologic o măsură importantă pentru sprijinirea activității UPU general.

Foto ilustrativă: arhiva turnulsfatului.ro
Foto ilustrativă: arhiva turnulsfatului.ro

Argumentul invocat este și volumul de muncă din cabinetul stomatologic, unde se înregistrează aproximativ 18,5 consultații în 24 de ore, respectiv 9 sau 10 consultații într-o tură de 12 ore. Potrivit conducerii, în perioadele fără concedii, din motive ce țin de organizarea graficului, există ture de zi în care sunt programate două asistente, deși datele statistice arată că una singură ar fi suficientă pentru activitatea curentă.

„Având în vedere datele statistice, o singură asistentă pe tură este suficientă pentru volumul curent, iar menținerea a două asistente ar reprezenta o risipă de resursă umană în contextul actual al blocării sau limitării angajărilor”, transmite conducerea SCJU Sibiu.

Spitalul respinge acuzațiile privind amenințările

În privința presiunilor reclamate de asistente, conducerea SCJU Sibiu infirmă ferm acuzațiile potrivit cărora personalul ar fi fost amenințat cu trimiterea în comisia de etică sau cu demisia.

Potrivit răspunsului, angajaților li se reamintesc obligațiile profesionale și contractuale, iar solicitările de respectare a deciziilor de detașare au la bază legislația în vigoare și interesul pacienților care au nevoie de îngrijiri urgente.

„Conducerea SCJU Sibiu infirmă ferm alegațiile privind utilizarea unor amenințări sau presiuni psihologice asupra personalului. Comunicarea cu angajații se realizează strict în cadru profesional, respectând normele de etică, regulamentele interne și prevederile Codului Muncii”, se arată în răspunsul oficial.

Clădirea administrativă. Sursa turnulsfatului.ro
Clădirea administrativă. Sursa turnulsfatului.ro

În ceea ce privește recomandările medicale, spitalul susține că respectă indicațiile oficiale privind limitarea efortului sau a anumitor activități. Acestea sunt analizate și integrate în programul de lucru în concordanță cu avizul și recomandările medicului de medicina muncii.

Conducerea precizează că nu sunt repartizate în UPU general persoane ale căror dosare medicale sau recomandări exprese interzic o astfel de activitate. În cazul angajatei la care se face referire în sesizare, spitalul afirmă că a eliminat complet turele de noapte încă de la momentul apariției restricției medicale. În restul intervalelor aprobate medical, aceasta are obligația de a-și îndeplini atribuțiile prevăzute în fișa postului, pentru buna desfășurare a activității serviciului.

Mutarea este temporară, iar pauzele se pot lua în clădirea principală a UPU

Referitor la condițiile de muncă din container, conducerea spitalului confirmă că mutarea Cabinetului de Medicină Dentară de Urgență în structura modulară este temporară.

Decizia a fost luată deoarece spațiul inițial a intrat într-un proces de renovare și modernizare, necesar, potrivit instituției, pentru alinierea la standardele sanitare actuale. Activitatea urmează să revină în spațiul de bază după finalizarea lucrărilor, fără ca în răspuns să fie indicat un termen concret.

„Structura modulară curentă prezintă limitări de spațiu inerente, însă au fost luate măsuri pentru desfășurarea actului medical în siguranță. Pentru servirea mesei și pauze, personalul utilizează facilitățile și spațiile amenajate din interiorul clădirii principale a UPU general”, precizează spitalul.

În privința odihnei pe timpul nopții, conducerea invocă legislația în vigoare, care nu prevede obligativitatea asigurării unor spații de odihnă de lungă durată pentru turele operative de 12 ore.

Referitor la prezența studenților în timpul gărzilor de noapte, spitalul neagă că aceștia ar participa la activitatea din UPU-Stomatologie în acest interval.

Potrivit conducerii, activitățile didactice și de voluntariat se desfășoară numai în baza protocoalelor încheiate cu universitățile, sub supravegherea personalului autorizat și în cadrul unui program special aprobat, fără să afecteze spațiul de lucru sau circuitele medicale în timpul gărzilor de noapte.

În final, conducerea SCJU Sibiu afirmă că, în ultima perioadă, nu a înregistrat sesizări oficiale interne și nici controale ale instituțiilor statului, inclusiv ale ITM Sibiu, care să vizeze disfuncționalități sau abuzuri în cadrul compartimentului UPU-Stomatologie.

Instituția precizează că rămâne deschisă verificărilor organismelor abilitate și își reafirmă angajamentul pentru respectarea condițiilor legale de muncă și asigurarea unui act medical de calitate.

Mai jos puteți consulta, integral, răspunsul Spitalului Județean.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Sănătate SB
    Sănătate SB

    Trebuia întrebat DSP-ul cum a fost posibilă avizarea unui container fără circuitele obligatorii, prevenția infecțiilor nozocomiale, spatiile minime pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță pentru pacienți și personalul medical. Unitatea sanitară trebuie să se asigure că funcționarea unor servicii medicale nu pun în pericol sănătatea pacienților și a lucrătorilor. Asta e obligație legală nu jocuri de cuvinte prin comunicate. Cât privește obligațiile contractuale, spitalul trebuie să respecte CIM și fișa postului fiecărui angajat și SSM

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate