Marţi,
14.05.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Falimentul Kirschbaum. Abia acum se decide

Cu mai bine de cinci ani în urmă, intrarea în insolvență a firmei de construcții Kirschbaum – printre cele mai mari de acest gen din Sibiu – a produs o adevărată undă de șoc în economia locală. Dar unda a amorțit pe holurile instanței – abia zilele trecute a fost definitivată lista completă a creditorilor, urmând să fie discutat un eventual plan de reorganizare.

Peste 100 de firme s-au înscris la masa credală a insolvenței Kirschbaum. Aceasta a fost deschisă de către instanța sibană în ultima lună a lui 2006, când datoriile celor de la Kirschbaum SRL erau de peste 12 milioane de euro. În realitate, datoriile sunt cu mult mai mari, dacă avem în vedere că SC Kirschbaum SRL a ”născut” multe societăți-fiică, pe care, de asemenea, le-a falimentat. Mai precis, 18 la număr.

”M-au falimentat”

”Nu mai..., domnule, gata. Pe mine m-au falimentat. Am închis atunci, rapid, după ei. M-am apucat de altceva. Nici nu mai vreau să îmi amintesc de ei”, povestește un fost constructor pentru care lipsa celor 100.000 de euro pe care ar fi trebuit să îi recupereze de la Kirschbaum au pus capăt afacerii sale. Nu doar constructorii au avut de suferit, ci și distribuitorii de materiale. ”Un singur cuvânt: țepari. Ăia nu au fost oameni de afaceri, ci au dat țepe. Vedeți-le numai casele”, rostește cu năduf un mic furnizor de materiale care, la fel, a închis totul după ce Kirschbaum a intrat sub protecția insolvenței.
Mai există și cazuri fericite, dar puține. ”Cu ce am rămas după Kirschbaum? Cu un credit la care plătesc și acum. De la recuperarea banilor din insolvența Kirschbaum mi-am luat gândul. Acolo își va primi partea statul, mai întâi, apoi băncile. Pentru noi, restul, nu va mai rămâne nimic”, adaugă un aly constructor.

Lanțul datoriilor

Kirschbaum a ajuns de la peste 100 de angajați în 2006 la patru, în 2010. De la o cifră de afaceri de milioane de euro, la datorii răspândite între firmele care compuneau rețeaua Kirschbaum, controlată de Werner Rudolf Keul, cu 33,34 la sută din părțile sociale, Hans Peter Heutschy și Valentin Enache, ultimii doi având câte 33,33 la suta din părțile sociale ale firmei. Dar Kirschbaum mai era asociată, ca persoană juridică, și în alte 18 firme, toate fiind dispărute azi și cu o sumedenie de datorii lăsate în urmă – Secon SRL (datorii de 3,1 milioane de lei, în insolvență), Bălan Construct (faliment, datorii de peste 1,6 mili. de lei) sau P.I.C. SRL, cu datorii tot de peste două milioane de lei.
Dintre toate cele 18 societăți la care Kirschbaum deținea acțiuni în 2006, una este în insolvență, iar 13 sunt radiate. Restul sunt cu activitatea întreruptă sau dizolvate.

Milioanele unui teren?

”Nu cred că poate fi vorba de un faliment. Despre motivele care au adus societatea aici nu cred ca se poate discuta așa, rapid. Sunt multe de povestit. Oricum, este în interesul creditorilor ca societatea să meargă înainte”, spunea, în 2007, Peter Heutschy, unul dintre acționarii și administratorii firmei. ” „Chiar dacă avem probleme cu unul dintre creditori, BCR, care nu este de acord cu reorganizarea judiciară, sperăm ca în toamnă să ni se accepte cererea de reorganizare", adăuga și Keul în același an.
Șansele de reorganizare sunt ca și inexistente, ”lupta” fiind pe un teren de 15.000 de mp, pe care Kirschbaum îl are în comuna Șelimbăr, unde intenționa să ridice un ansamblu rezidențial. Declinul pieței imobiliare face, însă, puțin probabilă vânzarea acelui teren la un preț care să aibă relevanță pentru masa credală.

Cum s-a ajuns aici?

De la distanţa multor ani, unii dintre "ţepuiţi" şi-au prezentat scenariile falimentului Kirschbaum."Management prost, care a urmărit doar îndestularea asociaţilor" sau "politica preţului de dumping" sunt explicaţiile oferite ziarului Turnul Sfatului.
Săptămâna viitoare, va avea loc o nouă înfăţişare în procesul insolvenţei Kirschbaum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

salistean

Acum 12 ani

Afacerea Kirschbaum, dat fiind implicarea lui Keul, ar merita sa fie mai bine analizata si de justitie si de medii, avand in vedere boom-ul in constructii din anii trecuti, e putin probabil sa nu fie bani ascunsi pe undeva, nu in Germania, ca acolo au calcat deja in strachini.
Raspunde

ulise

Acum 12 ani

artizanul acestei MEGA EXCROCHERII domnul BAIASU ION ,fost director economic,condamnat cu suspendare,pentru merite deosebite,este actualmente LICHIDATOR JUDICIAR.Lupul paznic la oi.
Raspunde

edmond

Acum 12 ani

Bravo ULISE,subscriu; acest personaj BAIASU ION are numeroase victime pe constiinta ,unele chiar decedate din cauza excrocheriilor lui.
Raspunde

Acordul, bata-l vina!

Acum 12 ani

\"lipsa celor 100.000 de euro... au pus capăt afacerii sale\"
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus