Marţi,
14.05.2024
Partial Noros
Acum
16°C

"Pentru Cazarma 90 vom avea si arhitecti din strainatate"

 

De curând, a adus la Sibiu cei mai buni arhitecți din centrul țării. Au prezentat proiecte futuriste și soluții practice, atât pentru Sibiu cât și pentru alte orașe din țară. Cu această ocazie, l-am provocat la o scurtă discuție despre cel mai mare proiect arhitectural al Sibiului, Centrul Multifuncțional de pe Cazarma 90.

 

Reporter: Din câte cunoașteți dumneavoastră, există în acest moment pentru Cazarma 90 vreun proiect concret, pe care să-l putem vedea și noi?

Arh. Gabriel Roșca: Deocamdată proiectul pentru Cazarma 90 este doar în stadiul de discuție, nu există nimic concret. Dar, din câte țin eu minte ce s-a discutat anul trecut – chiar în perioada aceasta se împlinește un an de atunci – intenția este de a organiza un concurs de arhitectură, după modelul pe care domnul primar l-a prezentat, de la Luxemburg.

Rep.: Există și niște termene, vorbim de viitorul apropiat?

Arh. G. R.: Din câte îmi amintesc eu discuția a făcut referire la o perioadă de trei ani. Deja mai sunt doi ani rămași pentru a avea concretizate ideile și demararea concursului efectiv. Eu cred că și acesta va fi, în sine, un eveniment pentru Sibiu. Cred că va fi destul de spectaculos, pentru toată lumea, să vedem proiectele, mai ales că va fi un concurs internațional care atrage. Sibiul deja atrage atenția pe plan național și internațional.

Rep.: Ne putem aștepta la înscrierea în concurs și a unor arhitecți din străinătate?

Arh. G. R.: Cu siguranță că vom avea în concurs și arhitecți din străinătate. La o investiție de o asemenea anvergură, dar nu este vorba doar de investiție, este un motiv de prestigiu și, de fapt, așa a și fost prezentat, ca un nou punct major de atracție în Sibiu.

Rep.: Din punct de vedere arhitectural și practic, cu poate fi integrat un teatru cu un complex de săli de conferințe, eventual cu un mall și un hotel?

Arh. G. R.: Soluții ar fi, acesta și este scopul și rolul concursului. Dar, înainte de asta, este foarte important ca problema să fie foarte bine prezentată. Dacă ai o întrebare, și este corect pusă, ar trebui să existe un răspuns direct. Dacă nu, este mai complicat și deja apar problemele. Ar trebui să avem niște discuții preliminare fiindcă este foarte important să știm exact ce își imaginează orașul pentru acel spațiu, atât autoritățile cât și sibienii de rând, dar mai ales utilizatorii, adică Teatrul Național Radu Stanca, Teatrul de Balet și ce va mai fi acolo. Doar după ce ne așezăm toți la aceeași masă și avem o serie de discuții clare vom știi ce vrem.

Rep.: În acest moment, pe sibianul de rând este foarte importantă parcarea de acolo, care este ieftină și mai tot timpul plină. Această utilitate va rămâne?

Arh. G. R.: Sigur va exista o parcare subterană. Toate proiectele pe care le-am văzut pentru zona respectivă aveau prevăzută și o parcare subterană cu o capacitate asemănătoare cu cea existentă în momentul de față. Și este clar pentru toată lume, Sibiul are nevoie de o parcare generoasă pentru zona centrală.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

9 comentarii

Sibian

Acum 11 ani

Bla bla bla numai vorbe fapte fapte nu vorbe m-am saturat de vorbe.Bine ar fi sa aiba sibiul o sala de spectacol demna petru sibiu capitala culturii europene.Trebuie asa ceva in sibiu si pentru sibiu.
Raspunde

callas

Acum 11 ani

prima intrebare este cine plateste? Un concurs cu tema si finantare incerte, e un concurs degeaba. Parcarea subterana este f. problematica din cauza subsolului Cazarmei de sub actuala parcare, acolo sunt ramasite arheologice care nu vor putea fi asa de usor inlaturate.
Raspunde

exact, de unde bani?

Acum 11 ani

si mai e ceva foarte important: cine stabileste caietul de sarcini, respectiv tema de proiectare - tema concursului. Pt ca daca vin cu tot felul de constrangeri de natura bugetara sau functionala, daca castigatorul concursului este declarat proiectul cu costul cel mai mic atunci nu va mai obositi sa aduceti arhitecti din strainatate - lucrati direct in formula deja consacrata ...
Raspunde

#

Acum 11 ani

econtext.ro/dosar--2/analiza/topul-primarilor-cine-e-cel-mai-bogat-dintre-bogatii-tarii-vezi-cate-case-au-primarii-%E2%80%9Asaraci-si-cinstiti%E2%80%99-ai-romaniei.html
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

Topul ala e o tampenie. Sa nu-mi spuna mie ca Mazare nu are nicio proprietate! Si oricum, nu numarul de case da nivelul de bogatie.
Raspunde

buluc

Acum 11 ani

Excelenta treaba! Spor si s-o terminati cat mai repede. Frustratii mereu vor avea ceva de comentat..
Raspunde

alunelu

Acum 11 ani

Bine ca acolo se poate construi teatru, mall etc., iar pe Berariei nu s-a aprobat ceva asemanator pentru ca ar fi in zona de protectie a centrului istoric. Cazarma \'90 e mai aproape de centru, nu se mai opune nimeni?
Raspunde

Powercell

Acum 11 ani

Spațiul berăriei este un spațiu „protejat” pentru integrarea Sibiului în patrimoniul UNESCO. Adică se poate? Cum ar putea intra oare Sibiul într-un plan atât de important la nivel mondial, fără a deține o groapă de gunoi de circa 6.000 de m pătrați chiar lângă centrul istoric? Un mall cu branduri internaționale și cinematograf multiplex (și multe alte diverse atracții) ar reduce clar șansele! Trăiască groapa de gunoi!
Raspunde

xxxxxxxx n

Acum 11 ani

este meritu lui elena nae un simbol al sibiului darimat de hoardele comuniste cazarma 90 se putea transforma intrun han turistic cu cele 300 de camere cu curte interioara asa ceva in orce stat civilizat din EUROPA se lasa cu puscarie multa se vorbeste de vreo 30 de ani era vorba de un hotel dar nimic sa se inplice consiliu judetean s-a faca piata taraneasca ca nu avem destule piete si apucate si repara pista aeroportului s-au astepti s-a vina botessh apucate de treaba ca esti de 5 luni si afara de gargara nu se vede nimic la munca inparate
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus