X
casa iohannis Balcescu (2)

Curtea de Apel: chiriașii casei pierdute de Iohannis în centrul Sibiului pot redeveni proprietari

Curtea de Apel de la Alba Iulia a decis, astăzi, că foștii chiriași ai imobilului din centrul Sibiului deținut vremelnic de Klaus Iohannis, fostul primar și actualul președinte al României, pot redeveni proprietari. 

Recursul în care s-au pronunțat judecătorii de la Alba Iulia vizează un dosar înregistrat la Tribunalul Sibiu încă din 2010. Dosarul a fost deschis de două familii de chiriași care și-au cumpărat de la stat locuințe în imobilul din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 29, locuințe pe care le-au pierdut în 1999, când proprietari ai respectivei clădiri au devenit soții Carmen și Klaus Iohannis, alături de asociatul lor în această speță, Ioan Baștea. Cum certificatul de moștenitor în baza căruia soții Iohannis și Baștea a fost anulat de o instanță din Brașov care judeca împroprietărirea familiei Iohannis cu o altă casă din centrul Sibiului, foștii chiriași și, totodată, foștii proprietari, au cerut Tribunalului Sibiu să constate că merită să își primească înapoi locuințele.

Procesul a fost suspendat, însă, până anul trecut, când Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat definitiv și irevocabil asupra faptului că modul în care familia prezidențială și asociații lor au dobândit imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu este nelegal. Pe baza acestei hotărâri de la Brașov, Tribunalul Sibiu a admis în octombrie anul trecut revizuirea cărților funciare, în sensul reîmproprietăririi foștilor chiriași cu apartamentele cumpărate înainte de pretențiile emise asupra acestora de către familia prezidențială.

„Înseamnă că suntem pe drumul cel bun“

Cum decizia Tribunalului Sibiu din octombrie 2016 a putut fi atacată cu recurs, acest lucru l-a făcut Rodica Baștea. Ea este soția lui Ioan Baștea – asociatul familiei prezidențiale în demersurile referitoare la imobilul din centrul Sibiului – care a decedat în SUA, unde a emigrat de mulți ani. Recursul Rodicăi Baștea a fost judecat la Alba Iulia după cinci termene, iar hotărârea a fost publicată în cursul zilei de miercuri, 26 aprilie. „Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Baştea Rodica împotriva deciziei civile nr. 993/12.10.2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia I Civilă în dosar civil nr. 16140/306/2009. Obligă recurenta Baştea Rodica să plătească intimatei Antonescu Elisabeta suma de 900 lei şi intimaţilor Oargă Ioan, Oargă Ioan Adrian, Oargă Ancuţa Steluţa – suma de 900 lei, cu titlu cheltuieli de judecată, în recurs”, se arată în dispozitivul hotărârii publicată de Curtea de Apel Alba Iulia. Cei 1.800 de lei cheltuieli de judecată pe care le are de plătit Rodica Baștea se adaugă cheltuielilor de judecată de aproximativ 6.000 de lei pe care aceeași persoană, împreună cu soții Iohannis, le au de plătit în urma procesului de la Tribunalul Sibiu.

„Să vedem dacă ne putem intabula din nou, cam asta ar fi ideea. Dar sincer să vă spun exact ce se întâmplă nu știu, va trebui să discut și cu avocatul nostru dacă mai trebuie făcut vreun demers. Dar hotărârea aceasta arată că suntem pe drumul cel bun pentru a ne reprimi locuințele în proprietate“, declară Adrian Antonescu, unul din cei care s-a judecat mulți ani cu familia Iohannis pentru apartamentul din centrul Sibiului, unde locuiește neîntrerupt.

Procesele sunt departe de a se fi încheiat

Este departe de a se fi încheiat, însă, epopeea imobilului din centrul Sibiului deținut timp de 16 ani de familia prezidențială, imobil al cărui parter a fost închiriat de soții Iohannis unei sucursale bancare care a plătit chirii aproximate la 350.000 de euro, în toată această perioadă.
După cum a mai arătat Turnul Sfatului în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, aceeași Rodica Baștea care cere blocarea reintabulării vechilor chiriași a mai deschis la Tribunalul Sibiu alte două procese. Prin intermediul acestora, Rodica Baștea – în numele ei, dar și spre beneficiul final al familiei Carmen și Klaus Iohannis – cere instituțiilor statului să recunoască dreptul de proprietate al unei părți mai mici (aproximativ un sfert) din imobilul situat în centrul Sibiului.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

14 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Baba

    Pot redeveni proprietari ,in pricipiu.In fapt,pare a fi ceva mai dificil.
    Cica badea Gheo ajunge in Bucuresti,ia un taxi.Taximetristu’: Unde te duc,bade? Badea(Gheo nu retardu’ de la Antene):-In principiu! Taximetristu;: -Cum ”in principiu” bade,ma iei la misto?Ce cauti in Bucuresti?Badea(tot Gheo):Bomboane pentru oi si veterinaru’ mi-o zis ca in principiu in Bucuresti gasesc.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Martin de la ILL

    Dar fostii proprietari ce si-au pierdut casele in favoarea FDGR (la fel de fraudulos ) ce sanse mai au?
    Sau acolo n a investigat nimeni frauda?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      rosu

      Martine, ti-ai pus vreodata intrebarea: cum or pus romanii mana pe Sibiu?
      Sa vezi si tu, cine, cand si sub ce motiv o tot luat si o tot confiscat: spitale, cazarmi, scoli, paduri si toate cele.
      Bineinteles, totul legal.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    azr 1918

    “Vechii ” sau “adevăraţii proprietari ” – sintagme profund incorecte : în realitate “foştii chiriaşi ” . Dacă Statul Român avea dreptul să vândă chiriaşilor locuinţele ( blocurile ) construite de el ( dar la preţul pieţii,nu preţ administrativ) NU avea dreptul să vândă locuinţele confiscate pri “naţionalizare ” sau pleccări în străinătate . Acestea ar fi trebuit retrocedate ( proprietarului real ,nu prin “drepturi litigioase “) sau să rămână în patrimoniul localităţii
    Cine a primit repartiţie în centru şi mai ales în vilele oraşului ? Vă mai amintiţiv?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Radu Gyr

      Conform Convențiilor internaționale, organizațiile fasciste, inclusiv Grupul Etnic German, au fost interzise, iar proprietățile le-au fost confiscate legal, asta a fost în timpul regelui Mihai.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        born in '73

        iar chiaburii, mosierii si ceilalti exploatatori trimisi in cel mai fericit caz in Baragan – sau nu la genul asta de “conventii internationale” te referi?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Thom

      Pai, pe fosta Moscovei, actuala Constantin Noica, fief al industriasilor si functionarilor orasului intre 1890-1947, s-au mutat SECURISTII !

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lexescu

    red lex – !alupiguS – e de bun simt,nu e de posturi de televiziune care te spala pe tine pe creier – ca si spatiul ala comercial o fi fost proprietatea cuiva, daca al hitleristului n-a fost.

Lasă un răspuns către Martin de la ILL Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact