Constantin Catrina este al PSD-ului. PSD-ul a trebuit să zboare. Catrina a zburat. PDL-ul este acum la putere. PDL-ul conduce şcolile din judeţ. Constantin Gorun, noul şef al învăţământului sibian, este al PDL-ului dar nu şi-a propus prea multe la conducerea şcolilor. Ştie că s-ar putea întoarce PSD-ul. Sau PNL-ul. Sau dracu mai ştie.
Reporter: V-aţi instalat, v-aţi făcut planuri, proiecte?
Constantin Gorun: Eu sunt doar interimar şi în perioada pe care o am la conducerea Inspectoratului Şcolat instituţia trebuie să meargă ca şi înainte, nu vreau să bulversez nimic în bunul mers al lucrurilor. Dacă apar situaţii trebuie să le mediez, să le negociez, să le neutralizăm. Adică atitudinea mea manifestată de-a lungul a opt ani la Colegiul Alimentar vreau să o păstrez şi aici în instituţie şi la nivelul reţelei şcolare.
Rep.: Fiind doar interimar, aşa cum aţi spus, ce credeţi că puteţi face în această funcţie?
C. G.: Cel puţin funcţionarea optimă a acestei instituţii. Atât, altceva... Decât că instituţia trebuie să funcţioneze. Adică reţeaua şcolară şi procesul de învăţământ nu trebuie să sufere din cauza acestor schimbări nedorite într-un fel sau altul. Dar acesta fiind contextul politic... Şi unii şi alţii trebuie să ne supunem acestor situaţii.
Rep.: În alte instituţii poate este mai uşor de înţeles contextul politic, dar în şcoli?
C. G.: Cu sinceritate vă spun că aici, faţă de alte instituţii descentralizate, nu sunt avantaje. Nici materiale, ca să pornesc de la salariu, nici alte avataje conexe, ştiţi despre ce e vorba. Deci aici este o funcţie de sacrificiu. De fair-play, de colegialitate. Altfel, este un volum de muncă mare, eu am fost director la unitate de învăţământ, sigur cu o microfabrică, cantină, internat, deci un pic mai răsărită decât altele, aici responsabilităţile sunt mai mari, se multiplică în mod direct.
Rep.: Cu domnul Catrina cum vă înţelegeţi?
C. G.: Foarte bine, întotdeauna ne-am înţeles bine, am fost şi colegi mult timp împreună. Nu avem nicio problemă.
Rep.: Eraţi instalat în funcţie când s-au premiat olimpicii şi nu v-aţi dus, a fost domnul Catrina. De ce?
C. G.: Nu, nu am participat, am fost la Prefectură la o întâlnire cu directorii de şcoli şi profesorii de educaţie fizică. S-a discutat despre anumite posibilităţi de îmbunătăţire a bazei materiale.
Rep.: Se mai poate lucra ceva la şcoli, acum că vine iarna?
C. G.: Se mai poate, timpul ne mai permite, numai să existe finanţări.
Rep.: Aţi luat contact cu şcolile, le ştiţi prin judeţ care mai au probleme, care...
C. G.: Eu reţeaua şcolară o cunosc foarte bine, dacă am fost nouă ani inspector şcolar aici în Sibiu. Dar va trebui să mă edific exact la toate şcolile care sunt în faza de proiectare, şcolile care sunt într-o fază de execuţie, şcoli care au stagnat din cauza lipsei de finanţare şi de plată a constructorilor şi aşa mai departe. Sunt trei situaţii pe care trebuie să le cunosc şi după aceea să vedem ce instrumente pot fi găsite la nivelul ministerului, la nivelul guvernului pentru a putea fi ajutate. Este o perioadă într-adevăr mai dificilă.
Rep.: Pe lângă contextul politic aţi nimerit şi într-o perioadă cu greve şi probleme sociale...
C. G.: Părerea mea este că şi mass-media prea mult licitează această situaţie. Sigur, există dar nu la amploarea de care se vorbeşte.
Rep.: Mai exagerăm şi noi?
C. G.: Da! Uitaţi, de exemplu în Sibiu luni nu a fot nicio grevă generală. Nici la nivelul unităţilor de învăţământ. S-a intrat la ore, s-au făcut ore, eram chiar în şcoală în acea perioadă şi n-a fost nicio perturbare, profesorii au venit la şcoli. Au fost foarte puţine şcoli cu un fel de grevă japoneză.
Rep.: Cu domnul Fîrţonea în ce relaţii sunteţi?
C. G.: Nu sunt probleme, ne înţelem bine. Şi în perioada cât am fost în minister am participat la Comisia de paritate socială şi am luat parte la negocieri cu sindicatele. Presupun că am o capacitate de comunicare, de mediere, de negociere, pentru că altfel, cu dispute nu se poate nimic.
Rep.: După şefia Inspectoratului Şcolar, schimbări la nivelul inspectoratului sau la conducerea unor şcoli credeţi că este cazul să vedem în viitorul apropiat?
C. G.: Nu, în niciun caz. Nu doresc să bulversez şi ar fi păcat ca în timpul anului şcolar, când deja este demarat procesul de învăţământ să facem aceste schimbări. Orice schimbare atrage după sine şi pro şi împotrivă. Numai dacă apar anumite situaţii, conflictuale între director şi colectiv, care îmi sunt aduse la cunoştiinţă atunci vom lua măsurile care se cer, dar în rest...
Rep.: Personal, nu credeţi că atâtea schimbări, şi politice şi sociale, afectează şi copiii pe care vă propuneţi să-i învăţaţi ceva în şcoală?
C. G.: Ba da! Şi nu numai de acum. Cred că acest lucru se întâmplă de ani şi ani de zile pentru că şi copiii care se uită la televizor ar dori să vadă la televizor nişte modele. Chiar dacă eşti om politic sau chiar dacă eşti demnitar, nu, tot ceea ce spui astăzi trebuie să fie valabil şi mâine. Adică să ai o anumită coloană verticală, o anumită coerenţă în tot ceea ce spui şi chiar o stabilitate. Plus că la nivel de sistem de învăţământ au mai fost şi alte animozităţi. De exemplu, un elev să aibă între 35 şi 37 de ore pe săptămână, în cinci zile, presupunea ca în fiecare zi în orarul şcolii să ai câte şapte, opt ore pe zi. Un elev să stea şapte, opt ore pe zi la şcoală este imposibil. Să asculţi şapte, opt profesori diferiţi, fiecare cu atitudinea, comportamentul, părerile lui, pretenţiile lui, a fost foarte greu pentru elevi. Dar acum, fiind şase ore pe zi, cel puţin ştie că vine la ora opt la şcoală şi la ora 14:00 pleacă acasă. Este ceva normal care trebuia să se facă. Şi pentru noi ca profesori. Era foarte greu.
Rep.: În plus, s-a mai schimbat şi Bacalaureatul care începe din primăvară.
C. G.: Acum, ce se întâmplă, cele trei probe de Bac care vor fi la vară făceau parte din cele şase, şapte discipline care erau în mod normal. Celelalte trei discipline se dau de-a lungul anului şcolar, am înţeles că din luna aprilie, se dau cu profesorii şcolii, este un lucru din nou pozitiv şi nici nu se mai dă calificativ, ci doar admis-respins.
Rep.: Deci vă place şi noul Bac.
C. G.: Da, este o schimbare în bine, stresul absolvenţilor se reduce la un interval mai mic de timp şi sunt numai trei probe. Deci eu mă gândesc că da.
Rep.: Toată lumea zice acelaşi lucru. Atunci de ce nu s-a schimbat mai devreme?
C. G.: ...(zâmbeşte şi ridică din umeri)... Acum şi eu când am terminat liceul am dat Bacalaureatul la şapte probe. Toate probele orale le-am dat într-o zi. Bine, atunci era o selecţie extraordinară, ca să fii elev la liceu era un lucru mare pe atunci. Acum nu mai este nicio mândrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Constantin Catrina , Inspectoratului Şcolar Sibiu , Constantin Gorun , Colegiul Alimentar , Inspectoratului Şcolat
Vizualizari: 501
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Prof. de Geografie
Acum 6 ore
@Hermannstadt
Acum 7 ore
Pastor Marginas
Acum 7 ore
Pastor Marginas
Acum 8 ore
X