Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
15°C

O ”scumpete” de Aeroport: inca 5,3 mil. de euro pentru securitatea perimetrala

Pe lângă cele aproximativ 70 de milioane de euro investite în extinderile, reabilitările și modernizările Aeroportului Internațional Sibiu în perioada 2006 - 2008, alte 5,3 milioane de euro vor mai fi cheltuite pentru asigurarea securității perimetrale. Din acești bani, cea mai mare sumă va fi cheltuită în prima jumătate de an de la atribuirea contractului ce va fi semnat pe o perioadă de cinci ani și jumătate: în primele șase luni trebuie montat sistemul de securitate propriu-zis. În condiții normale, contractul ar urma să fie semnat până la finele acestui an.

Neinclus în procedurile de modernizare începute în 2006, noul sistem de securitate perimetrală va costa aproximativ 22,4 milioane de lei, cu tot cu TVA. Suma este calculată înaintea atribuirii lucrărilor de furnizare și montare a sistemelor, licitație în cadrul căreia este de așteptat ca prețul să scadă.

Sistem complex

Sistemul de protecție cerut pentru aeroportul Sibiu este unul extrem de complex. ”Perimetrul Aeroportului internațional Sibiu are o lungime de cca. 10 km și este protejat fizic printr-un gard realizat din plasă metalică cu înălțimea de 2,2 m, cu bariera realizată din panouri de plasă bordurată. Sistemul electronic de protecție perimetrală va avea componentele: subsistem de detecție perimetrală; subsistem de supraveghere perimetrală cu T.V.C.I, subsistem de dispecerizare;     subsistem de control acces; subsistem de transmisie date; subsistem detecție și stingere incendiu camera tehnică, subsistem bariera fizică”, se arată în caietul de sarcini .
Sistemul va trebui să poată suporta cel puțin 500 de camere video, ale căror imagini să fie stocate cel puțin 31 de zile. Rata alarmelor false va trebui să fie sub trei la sută, se mai arată în caietul de sarcini.
Printre subistemele cerute trebuie remarcat și radarul de perimetru, care să funcționeze cu o rată de 850 de măsurători pe secundă și care trebuie să fie capabil să detecteze vehiculele de la o distanță de minim 800 de metri, să detecteze mișcarea persoanelor, aflate atât în deplasare normală, în alergare sau în ”mers târâș”.

Investiții peste investiții

Aeroportul sibian continuă să fie destinația unor sume importante de bani, necesare ridicării standardelor aerogării. Noua licitație lansată ieri de Aeroportul sibian face să pălească sumele investite după modernizare în cumpărarea unor litere volumetrice care să fie montate pe noul terminal (84.000 de lei, fără TVA) sau a unui aparat cu raze X, în valoare de aproape 270.000 de lei, tot fără TVA. Sistemul de securitate nu face, de asemenea, parte din modernizările Aeroportului, după cum nu au fost incluse nici lifturile-platformă pentru persoanele cu dizabilități (cumpărate ulterior cu 106.000 de lei, fără TVA) sau sistemul de bariere din parcarea noului terminal.

Alți bani: reparațiile dealului care a luat-o la vale

Zilele acestea este așteptată de către conducerea Consiliului Județean (CJ) Sibiu și expertiza executată pentru stabilirea cauzei care a generat alunecarea unei porțiuni din dealul construit pentru prelungirea pistei Aeroportului. În urma acestei expertize va fi stabilit cine va plăti sumele necesare atât lucrărilor de reabilitare, cât și a celor de reparare a sistemelor de ghidaj a aeronavelor în condiții de vizibilitate redusă, sisteme distruse odată cu alunecările de teren din vară.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

un sibian

Acum 14 ani

cand va hotariti sa darimati fosta cladire a aeroportului...arata JALNIC!!!
Raspunde

toti comenteaz

Acum 14 ani

... dar as vrea sa stiu cati bani a adus acest aeroport sibiului!!! Cei fara imaginatie, nu sariti cu comentarii rautacioase!
Raspunde

RR

Acum 14 ani

Eu cred ca fosta cladire a aeroportului din Sibiu este emblematica pt. arhitectura anilor \'60-\'70. Eu nu as darama-o, as converti-o intr-un restaurant, de exemplu, cu vedere spre pista aeroportului.
Raspunde

In Viena

Acum 14 ani

exista cladirea veche a aeroportului, de ce sa o daramam la Sibiu
Raspunde

x

Acum 14 ani

nu va fi daramata...costa bani si n are rost...probabil va avea si ea o destinatie necunoscuta noua inca(ev. muzeu, restaurant?...)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus