Marţi,
08.07.2025
Cer Senin
Acum
22°C

Comunicat Serviciul Roman de Informatii

În vederea completării efectivelor de ofițeri operativi de informații, Serviciul Român de Informații organizează prin Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” concurs de admitere la următoarele forme de învățământ:

1.    Cursuri universitare de licență, în cadrul Facultății de Informații pentru specializările: Psihologie – informații și Studii de securitate și informații.
Cifrele de școlarizare pentru seria 2011 – 2014 sunt 12 locuri băieți și 3 locuri fete pentru specializarea Psihologie – Informații și de 9 locuri băieți și 6 locuri fete pentru specializarea Studii de securitate și informații.
Durata studiilor este de 3 ani și se adresează exclusiv absolvenților de liceu, cu diplomă de bacalaureat, în vârstă de până la 23 de ani împliniți în 2011, care sunt apți din punct de vedere medical și psihologic și acceptă să lucreze, după finalizarea studiilor, în unitățile unde vor fi repartizați conform nevoilor Serviciului.

2.    Cursuri universitare de masterat în specializările: ”Intelligence și securitate națională” și ”Analiză de Intelligence”. Candidații declarați admiși vor fi încadrați în Serviciul Român de Informații, urmând ca prin cursul menționat să dobândească competențele profesionale necesare exercitării atribuțiilor de ofițeri de informații.
Sunt scoase la concurs 18 locuri pentru bărbați și 7 locuri pentru femei la specializarea ”Intelligence și securitate națională” și 5 locuri pentru bărbați și 5 locuri pentru femei la specializarea ”Analiză de Intelligence”.
Oferta se adresează absolvenților de studii supwerioare cu examen de diplomă sau licență, în domeniile și specializările stabilite prin HG 1175/2006, care împlinesc cel mult 32 de ani în cursul anului 2011 și care îndeplinesc condițiile pentru încadrare în SRI ca ofițeri de informații, sunt apți medical și psohologic, buni cunoscători ai unei limbi străine și acceptă, după terminarea studiilor, să lucreze în unitățile unde vor fi repartizați conform nevoilor Serviciului.

Înscrierile pentru participarea la concurs se fac până la data de 25 februarie 2011, la sediul Direcției Județene de Informații Sibiu, str. Revoluției, nr. 6 – 8.
Informații suplimentare la sediul Direcției Județene, telefon 0269 202919 precum și pe site-ul Serviciului Român de Informații, www.sri.ro.



 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus