Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
31°C

FOTO. Una calda, alta rece pentru CSU Sibiu la Memorialul "Elemer Tordai"

În primele două zile ale miniturneului „Elemer Tordai”, echipa sibiană de baschet a câștigat meciul cu Energia Rovinari, dar l-a pierdut pe cel cu BC Mureș.

Anul acesta, la memorialul „Elemer Tordai” participă, alături de CSU Sibiu, echipele BC Mureș, Energia Rovinari și CSM București.Amicalele sunt ocazia perfectă pentru a vedea la lucru noile achiziții ale grupării sibiene.

În primul meci, CSU Atlassib Sibiu a câștigat cu scorul de 72 – 64, în fața celor de la Energia Rovinari. Sibienii au dominat meciul, iar în minutul cinci conduceau cu 13-1. Americanii veniți în această vară au făcut senzație, Bobby Howard și Jaytornah Wisseh fiind printer remarcații partidei. Potrivit CSU Fans, Howard a înscris 17 puncte și a făcut patru recuperări, iar Wisseh a înscris 15 puncte, făcând și opt recuperări.

Howard a văzut în primul meci de la memorialul Tordai o modalitate de a arăta nivelul la care se află echipa. Acesta spune că acomodarea sa la echipa sibiană a fost un lucru ușor de realizat, în ciuda faptului că prezența sa în România constituie prima ieșire din spațiul Statelor Unite ale Americii. „Primul meci a fost ok, a fost chiar distractiv. În sfârsit, ceea ce am muncit până acum am arătat pe teren și am văzut de ceea ce suntem în stare până în momentul de față. M-am acomodat chiar usor. E prima oară când părăsesc SUA, iar cu colegii mă înțeleg bine și sunt chiar de treabă”, a declarat Bobby Howard, citat de csufans.ro

Wisseh a mărturisit că a făcut din câștigarea campionatului un obiectiv, care, dacă nu este atins, va fi catalogat drept un eșec personal. Totodată, acesta vede mult potențial în echipa Sibiului. „Simt că echipa Sibiului este una cu potențial care poate să fie bună pe măsură ce înaintăm în sezon. Victoria obținută ieri a fost prima dată cand am jucat împreună împotriva unei alte echipe și a fost bine. Adaptarea mea la România a fost una ușoară. Am observat că mulți oameni vorbesc engleză și împreună cu ceilalți patru americani a fost mult mai ușor. Obiectivul meu pentru acest sezon este să câștig campionatul. Orice altceva este un eșec pentru mine”, a spus Jaytornah Wisseh, citat de csufans.ro.

Celălalt meci al primei zile a avut-o învingătoare pe BC Mureș, echipă care a bătut-o pe CSM București. La mureșeni au debutat Virgil Stănescu, Calvin Watson și Uros Mirkovic.

A doua zi

Cea de-a doua zi a Memorialului, desfășurată ieri, a adus și și prima înfrângere pentru CSU Sibiu. BC Mureș rămâne neînvinsă în acest miniturneu, după ce a câștigat în fața lui CSU Atlassib Sibiu, cu scorul de 75-81. Potrivit CSU Fans, Kearse a marcat 20 de puncte și a recuperate mingea de opt ori. Lui i-a urmat Wisseh, cu 18 puncte marcate, șase recuperări și trei assist-uri.

În celălalt meci al zilei, Energia Rovinari a învins cu 78-72 pe CSM București.

Astăzi este ultima zi a Memorialului „Elemer Tordai”. La ora 10.00 se joacă BC Mureș Tg. Mureș - Energia Rovinari, iar de la ora 12.00 CSU Atlassib Sibiu își va măsura forțele cu CSM București.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus