Unul dintre simbolurile consumismului de origine americană este o băutură zisă răcoritoare – dar pe care publicitatea deșănțată ne-o vâră în creiere că ar fi bună și iarna… probabil să ne răcorească după atâta gaz rusesc! Acest efort publicitar, de-acuma secular, a reușit să substituie un simbol occidental semi-creștin/semi-laic-comercial, care este Santa Claus (și care s-a tot transferat și el de la Sfântul Nicolaus până către Nașterea Domnului…) cu un moșagnostic, non-creștin, dar foarte consumerist, tocmai pe placul firmei de băuturi cu pricina! Ca încă o dovadă a slabei credințe și slabei pătrunderi în fibra populară a adevărurilor creștine, aceste false ținte pentru celebrare și serbare socială au devenit un circ nesfârșit, eludând înțelesurile sacre ale Sărbătorii – vedeți zilele de Sf. Valentin, a Tuturor Sfinților devenită Halloween, a Nașterii Domnului, devenită de fapt a moșilor Santa Claus, Pere Noel, Craciun, etc…
Chiar daca unii manipulatori ideologici s-au grăbit să explice acest tip de transferuri prin „sfârșitul istoriei”, implicit al credinței / religiilor, este evident că lupta pe domeniul spiritual e departe de a se fi încheiat. Este limpede că această luptă are mereu un singur scop – atenuarea influenței creștine, în orice formă s-ar manifesta! Lucrurile astea au devenit tot mai vizibile în ultimul secol, deși startul organizat a avut loc în epoca zisă „ a luminilor”, de fapt cea mai neagră perioadă a lumii europene, când, sub paravanele modernismului, s-a copt o agresiune spirituală ce are în zilele noastre urmări catastrofale! Multe sunt observațiile de bun-simțale tradiționaliștilor, legate de această stare de lucruri, dar vedem în fiecare moment și în orice manifestare politică, culturală, chiar științifică, cum – pe toate meridianele – haite de așa-ziși progresiști înfruntă evidențele cu aceleași păcăleli învelite în ambalaje atrăgătoare pentru publicul neprevenit!
Problema este că toate aceste manipulări au urmări cu totul maligne pentru societate, tocmai în epoca „globalizării”, cînd dezechilibrul resurse-cerințe amenință toate popoarele, indiferent de nivelul lor! Vedem aceste fapte în marșmai ales în această perioadă, în care lumea zisă civilizată a început să-și construiască un fel de tradiție în a „sărbători” ceva ce nu prea mai înțelege la un loc cu finalul de an calendaristic, lungind serbarea pe vreo 5 săptămîni! Sigur că la acest nou tip de celebrare a contribuit industria „serviciilor”, adică publicitatea, comerțul, mijloacele de comunicare – aceste „mass-media” care tind să devină din mijloc un scop în sine!
Ca un creștin obișnuit, sunt foarte deranjat de ascunderea mesajului cristic sub o mâzgă de prost-gust comercial! Ne îndreptăm spre așa-zisele „sărbători de iarnă” (de tânăr cunosc sintagma, atât de iubită de regimul comunist…) – acum, în toată Europa și America se folosesc tot felul de expresii, care să elimine pe cât posibil noțiunile de Post Spiritual, Smerenie, Iisus Hristos, ajungând la absurdele „X-mas”, „happy holidays”, etc… Probabil că în curând civilizația consumistă îl va descoperi pe „moșGerilă”! Măcar pentru români ăsta mai are un ecou de basm tradițional – deși ne aduce aminte și de spectrul dureros al lui Flămânzilă/ Setilă, specific perioadei de dictatură… Însă Occidentul își sapă ultima groapă atunci când transferă valorile spirituale în circ consumerist, cînd ocolește cu bună-știință asigurarea unei „umbrele” tradiționale pentru sufletul hăituit al oamenilor și când proclamă teritoriul - pe care Creștinismul s-a întrupat în Istorie - ca un spațiu liber de tradiții, gata să fie umplut nu numai cu făcături de ordin materialist, dar și cu alte cutume, provenind din spații cultural-religioase cu totul străine civilizației europene.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sărbătoarea Tuturor Sfinților , Santa Claus , Pere Noel , Post Spiritual , Sfântul Nicolaus , Însă Occidentul , Nașterea Domnului , Iisus Hristos , Naşterii Domnului
Vizualizari: 361
Ultimele comentarii
Acum 17 minute
LOL
Acum 27 minute
Hermannstadt
Acum 54 minute
John
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb