Luni,
15.09.2025
Cer Senin
Acum
16°C

"Dau in judecata E.On Gaz"

Răzvan Pop, secretar general al organizației de tineret a PNL, a postat astăzi pe blogul său anunțul că va da în judecată societatea E.On Gaz pentru că întârzie lucrările la conductele de gaze și strică drumuri abia reabilitate de Primărie. ”Măgăria arătată de această companie, care își bate joc de lucrările realizate la străzi, nu are limite. (...) De fiecare dată au bani tot timpul după și vin cu săpătură de urgență care înseamnă perforarea noului asfalt cu zeci de găuri făcându-l practic praf, inpracticabil și necesar a fi din nou reabilitat, adică noi bani din partea noastră. Măgăria face ca acum imediat după ce se termină o stradă să apară cei de la E-On Gaz și să spargă strada. Adică nu au bani la data x dar la două zile după acea datp au bani și își încep lucrările, tocmai când strada este terminată. Noi pe lucrările de la E-On Gaz plătim dublu, odată la ei pentru realizarea lucrărilor (sunt în factură banii) și odată la Primărie pentru refacerea drumului proaspăt refăcut (sunt în impozite și aceștia). Primul pas am sa fac o reclamație la OPC pentru a observa cum banii mei de cetățean se duc pe apa sâmbetei apoi am să imi caut un avocat și am să îi dau în judecată pentru prejudiciile financiare, estetice și ale confortului de viață ce ei mi le aduc”, scrie Răzvan Pop pe blog.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 487

Comentarii

20 comentarii

ss

Acum 12 ani

Bai, berbecule, esti prea prost ca sa intelegi ca Primaria lui Johannis, DPC-ul Primariei si E.On Gaz sunt pe o mana ca sa poata toca impreuna banii contribuabililor sibieni.
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

platesc si eu ceva avocatului; ce-ar fi sa luam unul bun si sa impartim la vreo 50 -100 de sibieni onorariul - poate chiar facem ceva ...
Raspunde

cititor

Acum 12 ani

Fix p..a!!!
Raspunde

alt cititor

Acum 12 ani

Autorizatia de constructie emisa de o primarie este valabila 12 luni si poate fi prelungita. In consecinta compania E.On nu poate fi obligata sa porneasca anumite lucrari. In ceea ce priveste lucrarile de intretinere a instalatiei de gaze platite in factura sunt costuri prinse in pretul gazului. Factura nu se va diminua prin reducerea lucrarilor de reabilitare ci printr-un consum scazut. Ce se poate contesta, unde este cazul, este calitatea refacerii asfaltului. Sincer nu vad cum un proces ar putea fi incununat de succes. Poate daca E.On opereaza fara autorizatie de constructie un proces in instanta ar fi incununat de succes. In cazul acestui scenariu semnatarul postarii 1 are dreptate. Oricum bafta!
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

succes... sper sa nu ramana doar la nivel declarativ
Raspunde

valentin

Acum 12 ani

mult succes, fa demersul cunoscut si nu vei ramane singur in aceste actiuni; @1 @3 ati putea sa va alaturati \"berbecilor\" care cred ca pot aduce normalitatea in orasul asta, ca sa nu mai fie totul \"fix ****\" nu ma intereseaza ca in astfel de actiuni sunt pnl-isti, psd-isti sau otv-isti, nu conteaza ca sunt directori, patroni sau simpli muncitori .. conteaza sa fie Cetateni Responsabili !
Raspunde

#

Acum 12 ani

Fratica, astia au \"valori\". Degeaba ii dai tu in judecata. Daca vrei sa razbesti, trebuie atacati personal, adica atacat consiliul director. eon-gaz-distributie.ro/cps/rde/xchg/SID-5D6AEDDD-50AA6316/eon-gaz-distributie/hs.xsl/2423.htm
Raspunde

Vasile

Acum 12 ani

Multa vreme am crezut ca o fac intentionat, ca sa-l discrediteze pe Johannis. Dar acum incep sa cred ca pe langa o eventuala rea credinta, este vorba de o mare prostie. Culmea e ca se repeta aproape pe toate strazile proaspat asfaltate. Poate ca pot sa inteleg scepticismul celui de la @4, dar nesimtirea, obraznicia, tagania celor de la @1 si @3 nu pot sa-l inteleg nici cum. Trebuie sa fim oameni ai cetati si sa ne implicam sau cel putin sa nu-i descurajam pe ce ce vor sa faca ceva, dar pe unii ar trebui sa-i dam afara din cetate.
Raspunde

cineva

Acum 12 ani

Asta isi face reclama, spera sa ajunga mare om politic candva, baiatul are ceva calitati, dar pupa bine la Iohannis si cand e cazul si cand nu!
Raspunde

trebien

Acum 12 ani

foarte bine ar fi daca ar si reusi ceva domnu asta, dar si mai bine ar fi daca ati reusi in sfarsit cum sa scrieti stirile cum trebuie pe site bai jurnalisti lu peste
Raspunde

kwisatz

Acum 12 ani

Intr-o societate democratica autentica, in care puterea apartine maselor si nu politicienilor, oamenii nemultumiti se grupeaza, se asociaza, protesteaza, se judeca si se lupta sa-si sustina nemultumirile. La noi, dupa cum se stie, pasivitatea si indiferenta sunt aduse la rang de virtute. E normal ca o persoana mai publica decat majoritatea, fie ca e politician, medic, arhitect etc. sa se foloseasca de caracterul public al numelui si prestantei pentru a reprezenta public ideile neexprimate public ale diversilor nemultumiti care prefera sa stea la caldurica, la paturica, la ciorbica, la pitulica, decat sa-si manifeste nemultumirile. E de laudat actiunea domnului Pop, atata timp cat nu este una cu iz electoral (eu cred ca e). Oricum, nu el are puterea de a impresiona un complet de judecata, ci acei nemultumiti care (din pacate) nu se asociaza, pentru a avea o VOCE in fata magistratilor.
Raspunde

Catalin

Acum 12 ani

fii atent idee *11 kwisatz...tot in spirit electoral sa deschida si alti tineri o actiune impotriva tursibului care nu e in stare sa-si curete autobuzele si obliga oamenii sa circule in praf si in namol si cu geamuri sparte...sau stie eu, sunt atat de multe chestiuni care afecteaza cetateanul in mod direct incat mie mi-ar place sa fie toate acoperite de tineri deastia dornici sa se afiseze cum zici tu. daca castiga incredere dar castiga si procesul ce mai zici?
Raspunde

#

Acum 12 ani

Scoate niste tabele la imprimanta si trimite tinerii de la PNL pe strada, sa stranga semnaturi. Acesti tineri pot aduce cu ei prieteni, altii se vor alatura de pe internet. Hai sa schimbam lucrurile, sa nu mai asteptam sa faca altii ce trebuie sa facem noi in Sibiu.
Raspunde

tudor CeMerita

Acum 12 ani

Asociatia pentru Infrumusetarea Orasului Sibiu se implica si ea: *** cemerita.ro/ce-pot-face-eu-pentru-a-stopa-nesimtirea-e-on-gaz/
Raspunde

@ss

Acum 12 ani

pacat ca numai atat ai inteles.
Raspunde

Sibian

Acum 12 ani

Haideti cu ceva concret si atunci o sa fim mulți
Raspunde

avocatul

Acum 12 ani

nu ai calitate procesuala activa in dosar. Poate nu stii atributele domeniului public!
Raspunde

Iezerean

Acum 12 ani

La fel o sa se faca si pe Iezer...
Raspunde

Filip

Acum 12 ani

Bravo Razvane !!! Chiar daca in instanta nu o sa ai calitate procesuala, macar cu acest demers ai reusit sa atragi atentia publicului larg cu privire la o problema cu care ne confruntam toti . Daca cineva are dubii in ceea ce priveste ideea de a se putea face o investitie in mod corespunzator rog a face o vizita in Selimbar , unde desi s-a asfaltat pe strazi , trotuare, acestea nu au fost sparte de cei de la e-on. De ce ? Simplu .Lucrarile celor de la e-on au fost facute inainte de a incepe asfaltarile . Pana la urma cred ca e vorba de rea credinta (e-on- primarie etc) si management dezinteresat/interesat de prost.
Raspunde

#

Acum 12 ani

Ai dat EON in judecata sau a fost vrajeala ieftina?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus