În primele nouă luni ale lui 2012, reprezentanții E.On Gaz Distribuție au sigilat mai bine de 13.000 de aparate alimentate cu gaz, depistate ca fiind neconforme de către inspectorii companiei. Cele peste 13.000 de aparate au rămas sigilate până la remedierea defecțiunilor constatate sau a întocmirii documentațiilor necesare.
”Funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor interioare de gaz poate fi afectată de uzura acestora. Astfel, apariţia unor fisuri, deteriorarea îmbinărilor şi distrugerea în timp a etanşeităţii instalaţiilor de gaz pot favoriza acu-mulări de gaze care duc la incidente cu urmări deosebit de grave”, arată reprezentanții E.On.
”Este responsabilitatea fiecărui consumator de gaze naturale să apeleze la serviciile firmelor specializate în domeniu pentru efectuarea verificării instalaţiilor de gaz - o dată la doi ani, şi reviziei acestora – o dată la zece ani, operaţiuni care sunt obligatorii, conform prevederilor legale. Totodată, consumatorii de gaze naturale trebuie să întreţină instalaţiile interioare de gaze naturale şi să respecte normele de utilizare ale acestora pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă”, se mai arată într-un comunicat al companiei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: On Gaz Distribuție
Vizualizari: 360
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
V.
Acum 8 ore
Coste s
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Sibian