Miercuri,
11.09.2024
Innorat
Acum
17°C

Pensionara care a furat 200.000 de euro: "sincera sa fiu... si tentatia a fost mare" | Video

Livia Galea, pensionara din Daia acuzată că a participat la furtul unor acțiuni în valoare de 200.000 de euro, spune că îi pare rău pentru ceea ce a făcut și speră ca persoana păgubită (Ana Maria Mihăescu, șefa unei misiuni a Băncii Mondiale) să nu îi ia, acum, ceea ce a agonisit. ”Am să îi transmit că îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat, mai ales de ceea ce am făcut eu. Să îi dea Dumnezeu sănătate, să își recupereze cumva banii, dar aș vrea nu numai prin noi, am și eu familie, la vârsta asta nu aș vrea să îmi împrăștii tot ceea ce am agonisit o viață întreagă prin muncă. Nu aș vrea, mi-ar fi foarte greu. Dacă găsește dumneaei o altă modalitate, o altă posibilitate...”, a spus Livia Galea, pe când aștepta noua înfățișare în procesul în care este inculpată. Alături de alți șapte bărbați, femeia în vârstă de 69 de ani este acuzată de înșelăciune. Racolată de ”un grup infracțional organizat”, Livia Galea s-a dat drept Ana Maria Mihăescu și, astfel, a transferat acțiunile deținute de aceasta din urmă la SIF Muntenia. Creierul întregii operațiuni se pare că a fost Mihai Corcoveanu, fost director de bancă. Valoarea acțiunilor astfel sustrase este estimată la 200.000 de euro

Toți, nepoți

Livia Galea spune că a fost găsită prin intermediul unui nepot, căreia i-a fost promis un loc de muncă, dacă pensionara va reuși să îi ajute pe bărbații care îi solicitau serviciile. Bărbații respectivi i-au povestit Liviei Galea că sunt nepoții unei femei plecate din țară și aveau nevoie de banii pe care îi moșteniseră de la aceasta. ”În ianuarie, februarie, așa ceva, a început totul. Mi-au spus dacă vreau să ajut, că persoana respectivă este plecată în străinătate și ei vor să scoată niște bani, moșteniți de la ea. Căci ea nefiind aici, nu puteau lua banii și aveau nevoie să facă o investiție. O locuință, ceva de genul acesta”.
Femeia a acceptat să fie de ajutor și spune că a avut doar gânduri bune. ”Da, mi-au propus bani. Au propus ei mai mulți, din care am primit 4.000 de lei. Din aceștia au spus că 3.000 sunt ai mei, iar 1.000 să îi dau persoanei care m-a contactat”, recunoaște Livia Galea.

Un buletin nou, pe alt nume

Livia Galea spune că a început să își dea seama că nu sunt lucruri tocmai legale în momentul în care i-a fost fabricat un nou buletin. ”M-au întrebat dacă am buletin nou, iar eu am spus că doar de tip vechi. Am spus că o să am un buletin nou, nu m-a deranjat. Am făcut poze, iar eu știam că pozele se fac la Poliție. Pozele au fost făcute la un atelier foto. Dar când am văzut că e pe alt nume, am făcut greșeala că nu m-am dus să spun mai departe. Nu am putut nici să studiez un pic buletinul acela. Nu mi l-au dat niciodată. Când eram în mașină și trebuia să mergem la bancă sau la birourile cu acțiuni mi-l înmânau. Iar când ne întorceam la mașină îmi luau buletinul”.
Însoțită de cei trei bărbați, timp de aproximativ o lună, Livia Galea s-a plimbat pe la tot felul de birouri. ”Da, m-am dus cu dânșii peste tot. Eu întotdeauna zic că plec cu Dumnezeu. Îmi fac o cruce și spun «Doamne, ajută». Așa a fost și aici, am vrut să ajut. N-am crezut niciodată să fie o escrocherie”.

Tentația

”Sinceră să fiu... dar și tentația a fost mare. Pentru un mic serviciu, am zis că da, îmi prindeau bine acești bani”, spune femeia, adusă acum în fața Justiției. Nu a mai mers să reclame escrocheria și de teamă, deoarece Livia Galea spune că cei 1.000 de lei dați intermediarului nu au fost suficienți. ”Ce să mai spun? Erau fel de fel de amenințări. De exemplu, persoana care a primit 1.000 de lei: «vă prind și vă omor pe toți». Că de ce a primit doar 1.000 de lei, că i-a fost promis mai mult”.
În fața instanței, Livia Galea a recunoscut că este vinovată, pentru a beneficia de o eventuală reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

brasovean

Acum 10 ani

mentalitate de ciorditor, tipica sibienilor.
Raspunde

neamtu

Acum 10 ani

@brasovean: daca nu-ti place de sibieni, de ce le citesti presa? :)) \"mentalitate de ofticat, tipica brasovenilor\"
Raspunde

PT BRASOVEAN DE LA UN SIBIAN

Acum 10 ani

Bai Iasovene ?! Am mai intrebat o data voi astia din orasul Stalinsov...astie de cititi presa din SB nu aveti ziare si presa prin orasul Satlinsov de cititi presa din SB?Daca crezi ca asa e mentalitatea de cirditori a sibienilot nu mai citit presa sibiana.Dar de fapt asat rezulta ca voi sintesti niste ofticati ,aia sinteti voi soldovenilor ca numai voi astia va dati rotunzi ca aia originali din tara birsei nu erau asa pina nu ati venit voi sa invadati ca o molima .Cititi-va ziarele voastre .sau da mai e si varinata ca nu aveti ce citi in ale voastre ... Cit depre tanti ... ghinion !
Raspunde

sibianu

Acum 10 ani

Excroaca, tot excroaca e,acuma degeaba se mai da cu matauzu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus