Am frunzărit timp de câteva ore rapoartele ”defunctei” Todini ca să descopăr găleata de milioane de euro pe care italienii au luat-o pleașcă de la ”rumunii cei proști”, ce i-au angajat să le facă centura ocolitoare a Sibiului. Chiar dacă lucrarea făcută de italieni nu a fost cea mai strălucită posibil, chiar dacă modul de lucru al acestora a dus la o întârziere în finalizarea lucrărilor de patru ani, chiar dacă au fost porțiuni care au trebuit reconstruite. ”Au ieșit câștigători ai noștri?”, este prima întrebare pe care italienii au pus-o după alegerile din 2004, când Alianța D.A. prelua puterea. Nu au ieșit câștigători ”ai lor”, fapt ce poate da un posibil răspuns al dezastrului petrecut în jurul Sibiului.
Apoi cu Aeroportul. Alți ”străini” pentru care lucrul în doru' lelii a fost un modus vivendi. Altfel cum să se descopere acum că au fost lucrări pentru care au luat bani, dar nu le-au executat niciodată. Sau cum altfel poate fi explicat faptul că, la gura de evacuare a unor drenuri, acei constructori dedicați ai Max Boegl au depozitat, provizoriu, niște pământ. Atât de provizoriu încât acolo a rămas argila, care a împiedicat astfel scurgerea apelor din dealul ce a luat-o la vale.
Iar italieni. Impregilo, botezați și Imbecilo. Nu degeaba au primit acest nume. Au pornit de la început cu o lucrare proastă. Ei și-au făcut proiectul. Știau că în zona Aciliu dealul alunecă într-o veselie de zeci de ani și nu se va opri taman acum. Dar, nuuuu. De ce să proiecteze ei acolo un tunel? Au proiectat un debleu (un fel de șanț de-a dreptul imens, adânc de 40 de metri pe alocuri), ale cărui margini evident că alunecă într-una. Acum, cu pământul la vale, urlă că nu se poate decât cu tunel acolo, dar n-au cum să îl construiască pentru că nu le ajung banii.
Trei exemple, de lucrări mari, imense chiar, tratate cu batjocură. În perioade diferite, cu beneficiari diferiți, oameni diferiți. Singurele constante sunt locul (România și, culmea, Sibiu) și resursa financiară: banul public.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
Poate ”frunzariti” putin si bugetele Sibiului,pentru obiectivitate din aceeasi perioada,dl Deleanu.Constantele se vor pastra!Veti avea doar o problema:nu veti avea acces la rapoarte,talentul dvs de jurnalist de investigatie fiind decisiv.Atunci veti observa ca o administratie locala serioasa ar trebui sa-si publice exercitiile bugetare anuale,macar pe site,cum de exemplu,fac Rennes,Munchen,Vienna etc.E adevarat:aia au apa calda!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
No mahhh Levi,daca fotbaliști n-am putut ajunge,macar sa fim oameni de cultură.Bravo.
Tu bineînțeles că vb din spatele unei tastaturi…as vrea sa le-o spui in fața daca tot ești atât de curajos…
Mda, invatatoarea ce lucra doar cu elitele clasei dupa cele mai „noi” metode, restul cat mai in spate, sa nu-i…
Daca cumva,Doamne fereste !,nu merge e pentru ca n-a fost sfiintit de un sobor serios de pochi,nicidecum pentru ca inteligenta…
Cum ar fi cele ale familiei Bîlteanu?












Lasă un răspuns