Actriţa sud-africană Charlize Theron a adoptat o fetiţă americană, numită August, la trei ani după ce a înfiat un băieţel, Jackson, din Africa de Sud.
Actriţa în vârstă de 39 de ani a obţinut, în iulie, după proceduri juridice care au durat şase luni, custodia unei fetiţe "afro-americane", "născută în Statele Unite ale Americii", potrivit site-ului de ştiri mondene tmz.com, citat de Mediafax.
Acesta este cel de-al doilea copil al lui Charlize Theron, care mai are un fiu, Jackson, în vârstă de trei ani, adoptat în 2012 din Africa de Sud.
Charlize Theron, care, pe 7 august, va împlini 40 de ani, a vorbit recent despre dorinţa sa de a avea mai mulţi copii, dar nu a oferit niciun indiciu privind planurile sale de a adopta din nou.
În iunie, Theron şi actorul american Sean Pean s-au despărţit, punând astfel capăt unei relaţii care a durat aproximativ 18 luni.
Potrivit unei surse citate de tabloidul american Us Magazine, vedeta sud-africană a fost aceea care a decis să rupă logodna de starul hollywoodian, după ce a participat alături de acesta la Festivalul de Film de la Cannes, în luna mai. În acel sejur, actriţa a fost însoţită şi de fiul ei adoptiv în vârstă de trei ani, Jackson.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
Lucrezi part-time si castigi suplimentar! Posibilitatile sunt nelimitate! De acum nu vei mai avea probleme cu banii! Aici vei gasi un mediu prietenos, o echipa entuziasta si un sistem care sa-ti aduca mult doritele castiguri! Totul e sa ai calculator, conexiune la internet si circa doua ore libere pe zi! Cere acum mai multe detalii la ***:anca.fizesan***
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Eu am auzit că în clasa I-a un coleg i-ar fi șoptit răspunsul la aritmetică. Nu s-ar cuveni oare să…
fericiti cei saraci cu duhul. Fara leg. Ce popa conduce un bus alb VAT cumva, care nu respecta regulile de…
Domnul are copii? La o scoala fara uniforma??? Sa vada cum unii sunt cu airforce si balenciaga si altii cu…
3000 de lei ca sa tai un lant? Astia traiesc bine pe sentimentele iubitorilor de animale, o adevarata industrie in…
Mă mir că progresiștii dozați n-au luat atitudine împotriva lui Orban, Câțu, Iohanis, Arafat et comp care au jefuit zeci…














Lasă un răspuns