Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Doi sibieni au salvat nouă oameni la San Lorenzo, după cutremur

Doi sibieni au salvat nouă oameni la San Lorenzo, după cutremur

La câteva minute după cutremurul din noaptea de marţi spre miercuri, după ce şi-au scos familia din casa pe jumătate prăbuşită, cei doi fraţi au plecat pe străzi, să ajute şi alţi oameni, informează Digi 24, în cadrul unui reportaj realizat în Italia.

Marian Chiriluș este unul dintre cei doi fraţi consideraţi acum eroi de locuitorii din San Lorenzo. Miercuri dimineaţă, viaţa lui şi a familiei sale s-a schimbat complet. Seismul i-a trezit din somn şi abia au reuşit să se salveze. Familia Chiriluș a ajuns în Italia acum 10 ani, si sunt de loc din Merghindeal.

Mai jos puteți urmări un interviu realizat de DIGI24, cu cei doi frați

Cei doi frați au salvat cel puţin nouă alte familii, după ce au spart uşi şi au intrat în clădiri care stăteau să cadă peste ei.

„Cum am ieşit, am apucat să ieşim în piaţă şi s-a prăbuşit tot la pământ”, spune Marian Chiriluș. Nu au avut timp să se gândescă la faptul că au pierdut tot ce au avut şi au rămas doar cu hainele pe care le aveau pe ei. Au sărit în ajutorul celor aflaţi în pericol. Şi-au ajutat mai întâi părinţii şi sora mai mica şi apoi s-au întors să îşi salveze vecinii.

„Ei nu puteau să iasă din casă. Marian a rupt uşa, am intrat după ei până sus. I-am scos pe toţi afară. După aia, mai era o familie cu doi copii în partea cealaltă. Aici era o româncă cu o băbuţă. Nu putea să iasă că uşa era blocată. Am rupt-o şi i-am scos afară şi pe ei”, spune Daniel, fratele său.

„Românii au fost primii care au ieșit cand a avut loc cutremurul. Au fost primii care au venit. Daniel şi fratele său, doi băieţi români. Au fost fantastici. Împreună am bătut la uşa aia de acolo, a ieşit mama, mai întâi am scos copiii, apoi după ce am scos-o pe mamă, a cazut toată casa”, spune Mauro, salvator voluntar.

În faţa laudelor, Daniel rămâne modest. „Nu mă simt mândru. Nu mă simt nimic. Simt că am putut să ajut şi mă bucur că i-am ajutat. Nu am cu ce să mă laud. Am făcut o faptă bună. Mai mult de atâta, nimic”, spune el.

Acum, românii locuiesc în corturi, alături de ceilalţi localnici din San Lorenzo care au scăpat nevătămaţi. Merg în fiecare zi să-i ajute pe pompieri şi să vadă cine ar mai putea avea nevoie de ceva ce pot face ei. Când vine vorba despre viitor, Marian şi Daniel Chiriluş spun că acesta depinde de ce vor face autorităţile italiene. Dacă vor reconstrui satul şi ei vor avea unde să muncească, vor rămâne în San Lorenzo. Dacă nu, vor pleca în altă parte, ca să câştige bani.

Puteți vedea întreg materialul pe DIGI 24

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

10 comentarii

Olingpia Gafosdea

Acum 8 ani

Probabil ca Știrea nu prezintă "interes" pentru "experți" altfel cum explicam lipsa se "reacție"?...Zi si tu "ceva" mai "anonymus " sau tu mai "micu muci" ...Dar tu "ardei umplut"?.. Sau poate "alzara" sau cine știe cine?...Chiar si tu mai Sandel...
Raspunde

alzara

Acum 8 ani

Mai taci dreaq din clantau!
Raspunde

un curios

Acum 8 ani

Fa gafosdeo, au si oamenii weekend, nu te mai panica atat...ai rabdare ca de maine o sa revina...get a life! :))
Raspunde

gigi contra

Acum 8 ani

Cinste lor! Dl. președinte n-a avut nicio reacție? De, e week-end și poate pe aeroportul din Palma de Mallorca nu există ziare ca să nu strice vacanța turiștilor de top!
Raspunde

POPA DANIEL GABRIEL din Sibiu

Acum 8 ani

Fantastic! Românii sunt vorbiți de bine în Italia! Slavă Domnului Hristos pentru acest aspect civic esențial semnalat! Glorie lui Dumnezeu pentru oamenii care sunt altruiști!
Raspunde

un curios

Acum 8 ani

piei satana!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus