Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Amenzi de 130.000 date proprietarilor de case dărăpănate. Casele cad în continuare

Traian Deleanu
1
casa-strada-mitropoliei-ziduri-prabusite-casa-darama-9-mv5a

Amplasarea de schele și garduri metalice care să ferească pietonii de casele care au devenit un pericol din cauza stării precare a construcțiilor vine după ce Primăria a împărțit câteva zeci de amenzi și avertismente.

Publicitate
Publicitate

Clădirea de pe strada Mitropoliei, de la nr. 7, este prima casă în jurul căreia administrația locală a restricționat de zilele trecute accesul pietonilor, mutând cu această ocazie și traficul auto printr-o parcare acum desființată. Măsura a fost adoptată după ce Primăria a somat și, mai apoi, amendat proprietarii clădirii retrocedată și care, înainte de naționalizarea din 1948, era hotel. „Primăria Sibiu a avut în vedere acest imobil, fiind supravegheat de către Poliția Locală. Din 2015 până în prezent agenții de Poliție Locală au aplicat mai întâi avertismente scrise, apoi au trecut la aplicarea de amenzi celor doi proprietari privați, acestea însumând 6000 de lei“, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Sibiu la solicitarea Turnul Sfatului.

Publicitate

Peste 200 de avertismente și amenzi

Potrivit sursei citate, în 2016 și în primele nouă luni ale anului în curs, polițiștii locali din subordinea Primăriei Sibiu au semnat peste 150 de avertismente pe numele proprietarilor de imobile întreținute necorespunzător. Alături de avertismente, au fost aplicate alte 91 de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 138.200 de lei.
Cum în anumite situații – precum cazul de pe Mitropoliei nr. 7 – nici măcar amenzile nu au determinat proprietarii să ia măsuri, Primăria a decis să monteze schelele și gardurile metalice, acoperind costurile din bugetul local cât timp va fi nevoie.
”Primăria Sibiu va suporta aceste cheltuieli pentru siguranța pietonilor care circulă pe domeniul public. Schelele vor rămâne montate pe respectivele imobile până la înlăturarea pericolului pentru pietoni”, mai răspund reprezentanții Primăriei Sibiu la solicitarea Turnul Sfatului.

În afara amenzilor, Primăria Sibiu mai are la îndemână un instrument prin care ar putea constrânge proprietarii de clădiri să investească în reabilitarea acestora: supraimpozitarea cu 500%, prevăzută de actualul Cod fiscal. Însă majoritatea clădirilor-problemă din Sibiu se află în centrul istoric al orașului, iar potrivit legislației în vigoare pentru imobilele-monument istoric nu se percep impozite pe proprietate.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar PaceFacatorul de la Varsovia
    PaceFacatorul de la Varsovia

    Sper ca Newton sa arda in Iad pentru ca daca n-ar fi inventat,nenorocitu’ dracului,gravitatia,nu cadea nicio casa,niciun leu din beton,niciun perete,nicio tigla,nicio caramida…

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate