La nici zece luni de la semnarea parteneriatului între Primăria Sibiu și operatorul de plăți în numerar PayPoint, administrația locală anunță suspendarea acestei colaborări din ziua de 1 decembrie 2017.
Motivul invocat de administrația locală este legat de situația legală a celor de la PayPoint. „Începând cu data de 1 decembrie 2017 plata taxelor si impozitelor locale prin intermediul terminalelor Pay Point se suspendă până la data la care SC Pay Point Services SRL va obține toate avizele necesare pentru efectuarea unor astfel de încasări“, se arată într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului de către Primăria Sibiu.
Turnul Sfatului anunța în cursul lunii martie anul acesta că parteneriatul dintre Primări Sibiu și PayPoint ar putea fi doar un subterfugiu folosit de operatorul de plăți, care tocmai fuzionase cu o companie concurentă – Payzone. Iar parteneriatul încheiat cu Primăria Sibiu – primul de acest fel cu o administrație locală – ar fi fost folosit pentru raportul depus la Consiliul Concurenței, care urma să autorizeze sau nu fuziunea între cele două societăți comerciale. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi aici
Taxele de salubrizare, impozitele locale precum și celelalte dări la bugetul local pot fi plătite, în continuare, on-line sau prin prezentarea la anumite ghișee. On-line pot fi plătite fie prin virament bancar, fie prin platforma e-administrație de pe site-ul Primăriei, sibiu.ro. Celelalte variante presupun deplasarea la oficiile poștale sau la ghișeele Direcției Fiscale (din cele două sedii ale Primăriei Sibiu situate în Piața Mare și respectiv pe b-dul Victoriei nr. 1-3).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cerem primăriei insistent să includă în proiect scările și intrările acoperite. Există soluții moderne, cu sticlă, pot fi văzute prin…
Filmul, teatrul, teatrul de papusi, excursiile, toate s-au mutat acum la centrul chinologic. Nu le mai trebuie altceva copiiilor, statul…
Te referi la nenea cu mult timp liber, si bani „de la Dumnezeu”, care se tine de aiureli in politica?
Nelule, oricum nu pari sa fi mers la teatru in viata ta. Cu restul ai dreptate, sunteti vai de steaua…
Unde poți vedea când este planificat un astfel de eveniment? Dacă ar fi știut mai mulți oameni, cu siguranță ar…













Lasă un răspuns