Într-o fermă de vaci din Agnita animalele sunt ținute în condiții insalubre, iar printre vaci se găsesc animale moarte. Proprietarul fermei spune că „animalele se îmbalegă”, iar decesul acestora se mai întâmplă „din neglijență”. Acesta a fost sancționat de inspectorii sanitar-veterinari după ce Turnul Sfatului a apelat la șeful instituției pentru un comentariu legat de acest caz.
Imaginile din ferma de la Agnita au fost trimise pe adresa Turnul Sfatului de către o persoană care sugerează că a fost unul dintre angajații fermei. „Are în jur de 300 de bovine. Pe jos bălegar, neîntreținute. Uitați-vă cât de grase sunt și bătute (…)”, spune acesta în video. Imaginile au fost distribuite și pe Facebook printre producători cunoscuți de lapte din județ.
Autorul a reclamat și condițiile de trai de pe teritoriul fermei.
Ferma îi aparține lui Nicolae Stânga, care este fondator și președinte al Asociației fermierilor Bovisib, conform site-ului organizației. Acesta a confirmat că imaginile sunt din ferma sa, dar spune că e vorba de un șantaj al celui care reclamă condițiile insalubre. Totodată, ne-a spus că are la fermă aproximativ 20 de vaci, plus câțiva viței, nu 300.
„El este un pușcăriaș care a încercat să mă șantajeze. A scăpat din închisoare, a venit la mine (…) că e cu amenințări, că dă cu cuțitul. I-am făcut o plângere penală, ce să-i fac. A încercat să mă șantajeze să-i dau nu știu ce bani. I-am spus că îl iau la mine, că nu îi ofer condiții nu știu de care, că nu-i cer niciun ban pentru cazare, dar n-am avut cu cine să lucrez. Avea mizerie în cameră – l-am întrebat tu ce faci, aștepți eu să-ți fac curățenie?
Că el vrea nu știu cât, să nu-l angajez. Eu nu te pot ține neangajat, nu te pot ține la negru”.
Spune că cel care l-ar fi șantajat i-ar fi cerut „100 de milioane de lei”. „Nu știu pentru ce. Că îmi arată el mie. N-ai ce să-mi arăți. La telefon când am vorbit cu el prima dată a fost foarte ok, dar aici n-a fost de nimic. A venit cu o femeie în concubinaj, ca să nu spun la nimeni cine este. Le-am spus că eu nu ascund, că nu fac din astea”.
În ceea ce privește condițiile din fermă, Stânga răspunde: „Vă dați seama că animalele se îmbalegă. Dacă filmez în balegă e normal să fie”. Iar despre animalele moarte, spune că acest lucru e o normalitate: „Nu sunt porci, am avut doi viței morți, pe care i-am declarat morți că, no, se moare – din neglijență, fac diaree când îs mici. I-am declarat. Mai sunt și cazuri de genul acesta în exploatații”.
Fermierul mai spune că laptele pe care îl produce nu îl vinde, iar ferma are de gând s-o închidă: „Produc un bidon, 30-40 de litri de lapte, că sug vițeii. Nu fac afacere, dau la viței, consum din ăsta. Ne și lichidăm cu ferma”.
Vineri, directorul DSVSA Sibiu, Șerban Țichindelean, ne-a spus că instituția va delega o echipă de inspectori la fața locului „pentru a constata și dispune măsuri în conformitate cu prevederile legale”.
Astăzi, Țichindelean a revenit cu noi detalii: „Agentul economic a fost sancționat conform prevederilor legale în vigoare și se stabilesc măsurile care se iau din acest moment pentru remedierea urgentă a deficiențelor constatate. Din informațiile primite de la echipa de inspectori, prezentă la fața locului, cuantumul sancțiunii este de 12.000 lei”. Potrivit DSVSA, ferma din Agnita este mixtă, iar laptele, obținut de la cele 20 de capete care se mulg în acest moment, se livrează la o unitate autorizată „unde obligatoriu se pasteurizează”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
Dl presedinte al Bovisib,dl Stanga Nicolae ia bani europeni pentru vaci INEXISTENTE (se dau aprox 400 euro pe cap de vaca subventie SCZ) …daca ia subventie pe 300 de vaci dar in realitate are doar 20 de capete calculati si vedeti ca primeste peste 100000 de euro nemeritati !!! Este o adevarata mafie acolo…nasul lui este inspector la ANZ….organele abilitate nu o sa ia niciodata masuri impotriva lui si a celorlalti vicepresedinti ai Bovisib ,toti cu vaci declarate in plus pentru a beneficia de Sprijinul Cuplat Zootehnic 🙁
-
Situatia din ferma cu pricina nu este de astazi sau de ieri asa…In primul rand nu plateste angajatii nici pe cei de spacialitate decum un simplu muncitor..Va mai amintiti cand trebuia sa traversam orasul pe dupa ferma lui Stanga din cauza drumului ?? atunci fiecare cred ca si-a putut da seama ce si cum…Dar fiind asa indiferenti nici unul nu am facut o sesizare ..Respect celui ce a filmat ..
Sa speram ca i se va inchide ferma…sau mai bine filmuletul ar trebui trimis la cei ce se ocupa cu protectia animalelor ! -
Cred ca ar trebui chemat corpul de control al ministrului de la București și sa returneze cea ce a încasat și nu a meritat …iar problema ca ceilalți vicepreședinți nu au animalele le au și chear se ocupa de ele el este singurul care nu deține cea ce declara doar pentru ca este un om cu influența ….
-
In Statele Unite ale Americii, domnul respectiv era băgat în pușcărie pt.rele tratamente aplicate animalelor, că și acolo există astfel de neoameni dar la noi organele abilitate să facă ordine i-au spaga și se fac că plouă.Vina este a noastră, a tuturor care toleram astfel de lucruri deși le vedem în vedem în fiecare zi. D-nul Stânga a mai luat amenzi dar nimeni nu i-a închis ferma. Dacă treci pe lângă ea îți faci cruce și nu-ți vine să crezi că așa ceva poate exista într-o țară care se vrea europeană. Trăiască PSD- ul, mafia și statul care permit să se întâmple astfel de lucruri și îi mai și plătesc pe nesimtitii care le fac, cu banii noștrii sau de la Uniunea Europeană.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Și poliția are obligația ca în intersecții să încetinească ,chiar daca sunt in misiune. Nu exista scuza in acest sens.…
Schimbul valutar este complet gresit pentru ca 10 coroane nu valorau 10 RON, ci 10 lei de atunci. Daca facem…
Foarte bine ca in sfarsit exista controale, dar discutam de lucrari executate, in valoare de 1 mil. lei si lipseste…
Nu are destule. Masinile n-au ce sa caute in Orasul de Jos, strica peisajul. Ajung cele ale locatarilor. Nu mai…
Ce legatura are? Tocmai, daca muncesti nu vrei sa fii stresat de masini cand mergi in centru. Le vedem destul…













Lasă un răspuns