Stupefiant: un rătăcit politic care, printr-un joc nefast al întâmplării deține președinția Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, a decis să pună capitalul de imagine istorică al prestigiosului partid la picioarele lui Liviu Dragnea și a clicii sale de politruci, proveniți din reziduurile miasmatice ale defunctului partid comunist. Maniu, Mihalache, Coposu, nu vă întoarceți în morminte. Gestul este insolent, al unui ins care, cum se vede, nu are nimic de-a face cu principiile pe care le-ați așezat la baza gândirii voastre politice, și nu va fi în măsură să adumbrească, să stigmatizeze imaginea și brandul partidului pe care l-ați lăsat moștenire politicii românești.
Am înțeles că omul nostru îndrăznește să compare principiul dreptății sociale cu populismul deșănțat al PSD, ca elemente de apropiere doctrinară. Nimic mai fals, nimic mai greșit. Dreptatea socială trebuie nu numai proclamată ci în primul rând asigurată. Aceasta presupune mobilizare economică, valorificarea eficientă a resurselor, pentru obținerea unui capital de venit bugetar autohton, susceptibil a fi răsplătit, cu dreptate, celor ce l-au creat prin muncă, cum și celor nevoiași : copii, vârstnici, bolnavi, etc. Efort creator deci și nu circ, alimentat din împrumuturi pe seama generațiilor viitoare. Venituri create, meritate, justificate, iar nu primite cadou pentru sprijin politic.
Ce are de-a face PSD cu democrația autentică când, la putere fiind, întoarce în fapt victoria obținută prin vot, împotriva întregii societăți, pe care o conduce dictatorial, samavolnic, fără nicio consultare cu societatea civilă, distrugând echilibrul democratic prin confiscarea justiției și deconstrucția statului de drept? Unde găsești la PSD spiritul de responsabilitate și sacrificiu pentru promovarea și salvgardarea valorilor democratice de care au dat dovadă promotorii remarcabili ai Partidului Național Român până în 1926 și apoi ai Partidului Național Țărănesc? Unde este patriotismul fierbinte, dragostea de neam și țară pentru care și-au sacrificat libertatea și viața?
Dar ce are de-a face PSD cu principiul cardinal al PNȚCD privind moralitatea în politică? Ce moralitate ne înfățișează Dragnea și ai lui înafară de hoție, înșelătorie, minciună, ură, ticăloșie? Ce este cu acest dezmăț al puterii pe seama întregii societăți, cu deosebire pe seama vârfului ei de lance, intelectualitatea? Unde s-a mai văzut – exceptând perioada de tristă amintire a anilor 1947 și următorii – ca parlament, guvern, CCR, Avocatul (așa zis al) Poporului, instrumente de substanță ale elaborării și implementării legii într-o societate democratică, să fie închinate exclusiv intereselor unui partid politic? Și ce are moral o cârdășie electorală cu un asemenea partid?
Partidul Național Țărănesc a fost supus, după 1989, unui proces de hărțuire, denigrare, umilire, de tip securistic, ca singurul care se opunea cu îndârjire procesului de continuare a comunizării țării, iar societatea românească, injectată cu morbul imoralității -minciună, calomnie, ură cât încape – n-a mai apreciat cum s-ar fi cuvenit înaltele principii politice profesate de acesta. Cine mai dă omenie în zilele noastre moralității, patriotismului, adevărului și dreptății? Lovit și disprețuit dinafară, partidul trebuie păzit cu sfințenie dinlăuntru, purtat în suflet de adevărații țărăniști, iar nu subminat și compromis tocmai de acei care acum se erijează în purtătorii lui de drapel.
Azi, printr-un amplu proces de răsturnare a valorilor, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a decăzut în fața opiniei publice până aproape de dispariție, între altele și datorită conducătorilor care l-au confiscat. Dar el rămâne și va rămâne simbolul luptei și sacrificiului politic pentru libertatea și neatârnarea României. Țara este frământată, societatea românească este bulversată, nimeni nu mai știe în cine și ce să creadă. Domnește deruta, dezbinarea și dezorientarea. Nu mai avem oameni far călăuzitor. Nimeni nu știe unde vrem să ajungem. Dincolo de interese, de bani și plăceri, totul se pierde în neant. Este un proces de prefaceri debusolat, scăpat de sub orice control. Valorii i-a luat locul non valoarea.
Nu știu dacă Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat va putea supraviețui în acest peisaj politic. Dar dacă cineva, animat de bune intenții, va urmări să implementeze în România o politică sănătoasă, să ridice țara din haos, s-o proiecteze pe orbitele adevăratelor valori, acela sau aceia vor trebui, indiferent de modul de organizare sau de culoare politică, să apeleze la principiile fundamentale de patriotism, moralitate, democrație reală, dreptate și solidaritate socială, pe care acest partid și valoroșii lui antemergători le-au așezat la temelia unei Românii Mari.
Istoria ne obligă să păstrăm nealterată imaginea luminoasă a acestui partid și a celor ce l-au creat, au luptat, și s-au sacrificat pentru el, iar nu să-l umilim, alăturându-l unei adunături politice de tipul celei care acum a basculat la mâna unui infractor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
463 de răspunsuri
-
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Au aparut in bibliotecile raionale obstesti in noua schema ziaristica franceza-latina colectiile Adevarul si colectiile Jurnalul national, cu alte colectii de literatura straina.Au semnat pe germana-engleza deeacee se omoara in razboi, francezii nu-si vand patria nu sinteti ALESI PE CRITERII POLITICE la franceza landmarks american firma translatori postala EUROCOR este rusa canadiana de azi si maine CONSTELATIA CAINII DE VANATOARE si BENELUX CONSTELATIA LEBADA la,, prezent,, cu greii termeni stiintifici gen astronautul roman Coslodai, Dumitru Prunariu,.auzii sa se fii facut sluga BRITISHILOR cu firma postala IRECSON…garbage, trash, ground poltrone, smack, defence.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Or sa dispara joburi din grila de stat spalatorii de masini, receptioneri de hotel, lucratorii comerciali si altii or sa introduca in grila de salarizare lucratorii specialisti in informatica.Daca mai auzeam ca lucreaza cibernetica necalificat aduceam de la spitalul de nebuni Drag…auzi telepatic cand colo strainatatea furturi parenterale chimii romanesti inventii dinadins gresite de medicamente si ustensile, de unde bani dealtminteri?…
-
Mi se pare normal WEYIMARUL rus, SANURI POLITICE Lipan patriarhal de stat, lucratori specialisti, vestimentatie sh nou bisericesc de morarit-panificatie.Semnez cu domn Dan Nica per digitalizarea prin satelit a Romaniei carturari umanisti filosofia hermeneuticii religioase lung scurt drumul doctorii de celule voluntari OMS Suedia chiar tin cu bursele de merit fundatia Dan Voiculescu semnat si aici, sintem 2000-450 Calcedon =1500 EVUL MEDIU ,hughenotii francezi cu luess vesminte.
-
Sa luati sama la CATACOMBELE ORTODOXIEI online CALENDAR ORTODOX pe STIL VECHI al lui IPS VLASIE MOGARZAN,calendar SINOPTIC la zilele AGRICULTURIII[cartea muncii in legislatie], zile sarbatori politice CEZAR…saluati aminte la DATE istorice precum uniunea europeana ca dealtminteri ,, ales bules cu ,, p,, …sa fie clar……din punct de vedere al hainelor muncii de la statul roman.In google chrome.
-
Reguli de Impanzire a lotului[AP.LOT]–ceaclama, morcovi radacinosi cartofi tuberculosi,rosii oltene, floarea rochita miresii,Punem in tinda intinse rosii castraveti romanesti batrani, se usuca pana la seminte, ii ingropam in gropi separate , ploua se immultesc cartofii mici ,, de samanta,, la fel ies radacini aeriene, bagam la pahare plastic cu pamant udate le plantam cu burta de pamant udam le sapam, ploua 10 fire 25 kile rosii forestiere, fasolea boabe in gropite cu apa,tufe si araci din lemn, rochita miresii langa vita de vie si bujori domnesti langa grausor parfumat auriu,movila de ceapa,morcovii luam coditele de patrunjel uscam, punem in cutie rasadnita la fel, semintisuri aeriene,cu drajoni cei romanesti, corciti langa ceaclama bob auriu rotund/….sa dea Dumnezeu sa ploua.Sa bem VINISOR din MERE ceacare,ceapcai si liveji mere padurete,tuica din mere pietricesti,visinata din visine putrede cu zahar si alcool rafinat comert.Firma DUMCOM.Rochita miresii maron.
-
Si de Inaltare…Scoala profesionala,
UCECOM, SANITAS, CIVITAS DEI ,….
Valoare are,
In liceul Armata Real,
In Jurnalul, fara Carnet de elev cardinal,
Pentru ca-n padurea Dobrina , fieste,
Iar altii elevi, patimeste,
De Imputatii, ca-s anevoiosi,
Voi, ca-mi santeti olteni,, Borsetosi,,
Si ca sa stiti ca-n Paraclis, ii profesionala,
Cu Norma Socialista,
De lucrat,
Va previn, aceeia-s,, tratati, elevi,,
Iar noi, Siriza, , dar 7 talanti,
Cerem, …
Pana la 4 avem…
Sa facem profesionala UTC,,,
Si la ,, COTELE Balneologice sa ne revedem,,
In Serbarea Zapezii,, lupercalia verii,
Carambol, in Balea lac,
Am facut TEHNOLOGIC, nu liceean, sarac. -
Votez la conducerea guvernului azi 31 mai 2021 cu coalitia Agerpress you tube PNL /USR PLUS /UDMR.in locul domnului Florian Catu si multumim in numele a unui mandat de conducere liberala cu domnul Dan Barna, multumim pentru sprijinul oferit de Stolojan Teodor si Domnul Ludovic Orban, sintem in perioada interbelica sintem Reformati de Luminanda cerem colectiv ca viitorul urmasilor noastrii sa nu fie periclitat infractinal de nici un genocid care ataca celula de baza a societatii ,, familia,, sfanta Familie este laitmotivul nostru in numele Tovarasului bolsevic sa fie lumina in viata cugetul si cauzele noastre ambitii si privilegii cerem ca acest Domn Barna sa conduca Partidul cu pricepere,chiar daca Biserica s-a despartit de Statul Roman,,,,sintem toti copiii sublimi ai unei natiuni fericite,, vivat traiasca domn Dan Barna.KIRYE ELEISON KIRALEISA.
-
Ce?nu ati auzit de-alea batrane de 100 Azo cu soldatii ca fura terenuri funciare?..patroane mari in tara in jud.Neamt, ca doar nu am innebunit io, ca popa asta din Salaj de se sinucise de rusine ca-l excomunicaera sarac suferea de pe urma videochatului s-a sinucis este nevinovat este dreptul INGER in cer cersa,ca doar n-o sa descier io la pula la mafia trei treceri legala la videcioat din cauza lui HOSU GRECO CATOLIC de m-a exterminat in drept de vie prin scoli cu Agentii…la BISERICA mea dublu clic scaunul electric popesc romano-catolic manastiresc zic de samizdatul religios in actuala REZISTENTA solicit VOT…Inchidem POARTA UNGURILOR zic de episcopul greco-catolic HOSSU.Al zilelor noastre…..PLATA IN NATURA[MASCATII].Pa sui PU la revedere.
-
Credem in CROITORIE in CROITORI avem lege locala la Romsilva la pret haine…din porfira si vizon, au SEMNE UFO de toti ,, aia,, ca aparatul nastere, if not weremind…va asteapta noaptea ziua pe ploaie CICLII GERMANI POPI cu Masina VOLVO…ca doar n-or lupta ei in zdrente in razboi, si voi SECESIONISTI SOVIETICI…preturi legaturi de sange fraterii…auzi ce-a zia..a zis Aud???!!!…..nu pot iesii din cartierul Colentina ma asteptau ofiterii pe aeroport…ce stii ce se intampla cu mascatii de rude inapoiate mintal…vis a vis de Peronul Sinaia 2019 regina Ana de Parma Bourbon.Pe CArucea lui Isus nu zicea,, regele iudeiolor,, invinuire,, ci ,, Croitor bogasier mafiot,,!….STIRILE ACTUALITATI in materie de triftor personal al ratiunii materiale, al Istoriei Romanilor in Istorie antebelica.
-
Cardarea…haine de femei mecanic,…dimineata seara fata degresata puternic cu apa fierbinte si sapun, cu crema axilara Ana Aslan, si parfum Favorit/Obsesie Ana Aslan ori miosotis Viantic, axilar apa sapun la fel cu crema la fel pana la uscare.Parul tuns clasic sportiv scurt cu doua tuburi Garnier blond freza franceza…spre dreapta tot radacina, cu spuma gel cu apa si uscat cu foenul,bluza cerata cu model EXPORT Pitesti, cu camasa si lenjerii,cu geaca de anotimp, ciorapi tercot jartiere cu lenjerii duble adventiste ori strampi tercot cu pantalon triplu stofa ori blugi culoare monocroma Arta Ankarra.Verde afgan.Batista, geanta ori servieta ori ghiozdanul lacul triplu unghii rosu,cu incaltaminte de miel cu toc baroc patrat.Curea la braul pantalonilor.
Traiasca Domn Presedinte.Artifex Mecanica Fina Ucecom. -
Parul spalat cu detergenti corp DEVA si balsam, sampon din Urzica cu sapun,de casa CHIMICALE 2 lei, corpul cu sapunuri alcaline de barbati cu spume Deva,si sapun lichid,batista spalata noaptea calcata in patru ori dreptunghiular cu detergent,Chimicale[pute de la parfumuri], camasa si restul calcate pe spatarul scaunului, la dunga camasa spalata in clor automat cu balsam PERWOLL,si Inalbitor rufe calcata la,, abur,, cu termostatul,restul normale ca si camasa in detergenti profesionisti Chimicale.Lenjeriile calcate, spalate noaptea,cu sapun de caldare din soda,uscate in ,, aerisitor,,.Geanta tratata cu crema dura grunjoasa, cu batista, fina, neagra.
-
Dimineata ceai cu helas din lamaie cu un comprimat ciclamat Diamant 12 lei,/100[puternice],cafeaua, FORT Mexicana 3 lei,zahar rafinat Aro,cu paine cu margarina cu gem din fructe cu ciorba din legume cu niste paine dimineata , la pranz, seara, apa minerala Poiana Negrii si Perla Harghitei 2,80 /2,20 lei/1,50 litrii[2 buc].Sirop de visine Fares indoit cu apa robinet de epilepsie BIPOLARA basarabeana suc de lamaita tot aceeasi firma sau Soc ori sirop de Artar la fel indoit cu apa, tigari MARBLE 1 leu /buc.
-
Ce facui io azi, in medicina?
Relatare MANUSCRIS.
Deci fu frig ca au lansat rachete de mercur ploaie grindina, dar mie cald, imi facui focu, ma aerisii noaptea, intr-un moment, pe armele uk, ,, [marfuri OHRIDA,,]-TEFLON,[ZIDARI], crezui ca paralizez mor prin asfixie, ma durea rau CORDUL, cu olamani, infundati tresariri de infundare soc pulmonar dureri atroce coloana spate muschi, urina acida cu sediment cianotic si auriu.Temperatura mare.Facui focu deschisai pe Trinitas in al 4 lea VAL, pandemic pe viitor,dadui cu spirt pe mine, intrai sub plapuma, mancai ciorba calda din legume,baui cafea ceai de nervi de barbati din ,, cimbru,,statea cu-o haina,, gene incrucisate,, cu bioneregie, o pusai la loc,trageam sa mor dureri atroce, facui masaj cum putui cervical intercostal, simteam plamanii umflati subdural corset intarit, in 30 inute de la spirt ma lsasa durerea spate dar tot horcaiam,ma uitai pe un program zicea cu desene yoga ce facusem io, ca nervii periferici, nu cunosc URIMIL medicamentul,, auzii de nerivi, baui o caldare fierbinte de,, cimbruu, de barbati de nervi, caput, dormii, noaptea 00 ora liniste azi dimineata tresariri de horcaieli, luai ASPIRINA/PARACETAMO/3 comprimate Algocalmin, ceai BRONHOFIT =12 lei, luai 2 comprimate Aspirina baui o oala de ceai BRONHOFIT, simteam laringele infundat tubul plamani infundat, astupat cu junghi intercostal.Luai masca de frica…ma lasai de drogheria cu otrava hostarie, si haine sibiene si mancare stochage nu anunt URSARA ROMMA de transa, ca rusii au psihologia lor, cum vin genele perfecte hostare degeaba cum ADIO si n-am cuvinte sa ma exprim in limba romana…scoala este a Patriarhului NICON, punem VOTURI toti.Acum calea rspiratorie este degajata nu am ceva.Scoala popeasca FANTANELE hipnoza caseta redusii mintal. -
Voia doctorul sarscovid sa-mi faca injectia gratis de gripa ,, am zis ca-mi pierdusem mintea 15 minute post vaccin,ca nu-s sac de injectii, deschisesem poarta la caine, varsam caldarea, cainele, statea linistit, era soare….nu l-am mai perceput sa-l opresc in poarta, ca nu rezist,mentionez aveam o glanda necunoscuta de diabet zaharat, umflata gat, stomatologul dorea sa curete piatra dentara sa faca extract cu implant cu laser 4000 lei noi cu contract tiganesc, cred de ,, neintelepciunea mintii,, lipsa danturii in TALMUD carte palestiniana,,oggada, misna, heddada.PUNET-VA masca cei cu CERTIFICATUL VERDE ca nu-s DOCTOR doar relatez experiente personale.
-
A venit cu VARIOLA zidarii de morminte tencuieli din IZDRAEL, si boli din profesiunea care o exercita in cea mai veche meserie din lume , boli de la pula din SRI LANKA Chimistii alimentari GALATI Facultate matematica, cica scornea ieri in jurnalul TRINITAS ca este un virus viu inteligent mamunt care-si specifica victima este de temut miriapod cauta si altii sa se exteriorizeze sa se mareasca sa extermine, poate o ,, emblema nationala,,.
-
Din 20/27 iunie ALEGERIPARTIALE PNL comuna exit poll limitrofa Scundu/valea BUJORENCII Mosia in OLT este propus in Agricultura din J.V Domn STAMATE GHEORGHE desfundari colmatare canalizare iluminat public reciclare extindere,face dreptate cu pumnul pe mosie cu Popii.In rest bine…de mult s-a anuntat la SCLEP de popiii pusi SUTASI .si ei lipsa.
-
Hai sa-l ascult si paista din Waterlo 3 milioane franci francezi, banii medicinii germane in conturi fizice romane si terenuri cazul MARTOI, zi colo de DOTA 7000 lei, anexa craioveana,[JILAVA], notarial si Anexe, locale 7/25 ani, geanta, creioane,si teren secsionat propriu,, marturii cristal casatorie Cohen,,.Sa legam,, acte cassatorie bisericesti INCHIZITIA ROMANA cu DISPENSA EPISCOP LOCULUI,sipe doua nume,si cu CASATORIE de FORMA PRIMARIE,,plic timbrat per Andrisant PTTR Oficiant[nu parasesc tara], costume alb , negru,, NUNTA din CANA GALILEII,,Artizanat Confectii,SUMA GRECO-CATOLICA de ROMANIA.V-a urmarit continuu UNIUNEA TINERETULUI COMUNIST.Pentru ULTRAGII cu datari carbon, linia1, si afiliatie, complicitate, autor.
-
Prototipurile de 8 clase cardare adventiste…strampi, cu ciorapi, pantofiori, monocrom asortat pantaloni stofa, cu maiou, si bluza, cu geaca, parut tuns frezat cu carlionti Coafor-femei batrane coafezele[nunti botezuri immormantari],punga si portofel.Rochie fusta juma trei sferturi CLOS, cu strampi pantofi cu toc scazut mic, pulover deasupra lenjerii duble adventiste si franceze, furou,geanta,.Pe iarna pardesiu.Nu purtam curele de artera capului accident cardiovascular, curea de sfori deci, si panza laminata,Rochiile si fustele modele ruso-franceze.Ulei socialist de fata si maini,spalatura cu apa si sapun de soda.
-
Sa aveti TRUSA de MANICHIURA de 10 lei si separat ustensile in punga tot atat, in biserica noastra avem invatatura FOII de MONETAR, si anume bancnote de 1,5,10,100 lei si monezi, de 51,5,10 ,50 bani, chitanta tipizata cu cerneala sepie caligrafic cate cantitati sint suma bancnote adunata cu suma monezi total, fisicuri cu elastan si hartia semnata stampilata casieria CEC , in pion de monezi, pastrate la INVENTAR semnat stampilat gestionar sef, predat Banca.Foia de Varsamant S.A la Finante, hartia, numele, specificatia cu degrevari taxe, impozite PFA.Scoli de felceri[securitatea romana].
Clauza Notar,scoti din Active calculeaza global persoanele, instituie FOND impartit conform easalonului de Timp, va luati rezultatele chitantele la PLICURI DOSAR cu specificatia, pe VIATA/7 ani notariali dupa Moarte.
Arenda terenuri funciare doar barbatii cu martori de buna credinta stabileste suma anuala de ecologizare REBU teren, parasesti lotul iei marturi ca-n cinci ani cu chitante sa nu-l ia, popa acte Segmentare adventist[interlop german]. -
Vezi ca porti bijuterii din arama, cofraj bulgaresc, fieratanii ,ceausiste ,din RFG ,si ,Isalnita ORA de AUR, e clar esti tigan de la Stapanire, imbraci trening de Depou CFR Caramiziu ,albastru rusesc, marimile lor pe loc Vanzatorii.Pe crestet si pe tine veste lucrate din lana, melana, bumbac, laseta Semnul ARHANGHELULUI Mihail…sintem GENA RUSA nu stiim care-i pointul de multe ori au si sarit am gandit in reflexie…visavis de DESROBITI/GENUNENI.Tiganii isi fac pachetele cu felii de paine cu sau fara margarina cu gem, din prune si mere, la Paste oua rosii, trei foto specialist COHEN in GENERALA.Umbla cu sacul scolar UTC dupa ei.Sint ziaristi in ziarul DEPOU CFR[Degrevari taxe si impozite].
-
In ALEXANDRIA VECHE drum juma de ora cabluri, este CROITORIE de TRENINGURI ei sint bulgarii craioveni, ramai oribil colo, deaceea le dau multe fetelor femeilor, le trimit la CONTRAINFORMATII, la Moarte politiste ca pe Martira Ecaterina Teodoroiu.
In Macin, cafeaua dreptate, si al tarii Duh sfant,
Dupa moda greceasca turceasca,
Sintem urma lui Dracu , funigei,
Pe Pamant.
Ne juram, in carciumiora,
Pactul de neagresiune,
Cand colo este direptate,
10[TC]….in MISSIONIME.
Martira de Lisieux, 9[TC] a luat,
In Catacomba ortodoxiei, carmelitana,
u capul a intrat,
Si la voi cu fericire,
Pttr, Columna, in ,, bagajime,,.
Ca nu degeaba-s om prost,
Ca vreau sa citesc din Judecatorii zilei Sighet,
In curtea din spate-n dos,
Si la anu, revenim,
Ca-n aprilie,prohibim,
Nu de foame si de sete,
Arca de tarie, vreme.
Peste viata , peste tot,
Salaii cu stiuci cu mazare in mustati,
Pupati, in ,, bot,,
Cu vinisor si cu secara,
Da-i dracu, de ,, braconieri de oameni,, afara.
Si la noi in adventism,
Avem regula, rost, randuiala,
Postim. -
Eu in exploatatia forestiera a proprietatii in scoala am auzit in PORTOFOLIU Senat UNIFORME,, de banditii din Fenerala, la,, BISTROU,, la 12 ani, am ramas fara UNIFORME la LEONARD COHEN, nu ridicam nici un, pas de mafia franceza Vilcea,,.Nu ne dadea barim sa cumparam saraci din SH ecuson, cravata, camasa, alba, albastra ca ailalti, sepcute tichiute, vreo geanta scolara…noi sintem,, tapii ispasitori ai comunistilor si nevinovati,,.De la 10 ani am apucat cu ,, criterii politice-uniforme ANAT,,.
-
Eu sint cu ADAM KLEIN si EVA LEVIZOR in BISERICA, eu propun sa fie vinovatii inchisi la SIGHET definitiv la dr.PETRU GROZA, averea luata, investita in FONDUL STARETIEI MUSATESTI ROBAIA ortodocse in acte fara,, natura banilor,, sa luam, , indemnizatiile bisericestii, in CUMUL,,.IPS Constantin Ilie Sturzu.,,.Ori in STARETIA feudali IEZER, ori in Staretia chiaburi COZANCEA.
-
Daca-s vinovati de aparteism politic cumparati STAMPILE Ordinare de la sf TERESA de LISIEUX [VANZARE PASARI CU ARIPI], si-i vindeti la,, organe la SANEPID,, pentru,, IMPUTATII de PLATA,,.Acum buletinul este FOAIA de JUDECATORIE Certificatul VERDE Guvern HEALTH…asa si EGLOGHIA DVS Diortosita,, cainii de caravana,,.SCAPULAR=MANTIE a sfintei MARIA , Preoti/preotese in CINSTEA OBRAZULUI Doamnei CERESTI.
-
A castigat the Roop nu the roof =DEALU , nu ROGOJINA, cica a prizat,, praf,, cu gand sa-i ia la bataie la JUSTITIE pentru medicamente contract arta licentioasa la noi ,interzis sintem gene perimate moare un organ intern facem viermi, pa,s-au batut in direct iti dai sama,, asta,, de-l pazeste mafia a mancat si-a baut gresit si-a distrus ,, intelectualitatea ungara,, ca nu a mancat si-a baut mancare de doctori ieftina din CAZINOU, si acum haine de CAZINOU, de la cel ce l-au platit penticostal da uichend.THE ROOP.1,30 lei ASAPRIN acid actalisalicilic din 3 lei cutia nu blisterul.Arma este din magazinul de ,, unelte speciale-BUTOI,, sint cartile de judecata obligat emigrant bogat foarte rare mafiote scumpe RUBINIAN /ANPCB, are de platit taxe nu are certificat de revolutionar,lumea nu cumpara nu are de unde sa cumpere documente exorbitante….ca si eu eram obligata…20 ani istoric am scapat,, cu Formare continua pe tot PARCURSUL VIETII,,.Am dus o CERERE si COPIA BULETIN IDENTITATE aveam 19 ani, atunci a clasat cu medicul specialist afiliat, la 27 ani, in CAMPUL MUNCII 5 ani.Stampila semnatura in original, prin POSTA cu CURIER.A socotit varsta de 19 ani cu 18 majorat cu 1,2 ani si luni, in plus OBLITERANTA traversa, de hernie.
-
Eu cred in ION SCARARUL de la FRASINEI in SFESNIC[SUFRAGANA cu METOC], nu in astia cu DUMNEZEU crucea la gat de la VODITA 2 care mint, fura, insala,croiesc lui IRINA CORNICI[TANACU 4 Cehia], haine….asta se urla la ei in aparat in masina….in speranta ca Dumnezeu le va ierta ca la noi toti deasemenea pecatele.
-
Lista de Calugarite B.O,R Croitorii Pangar vesnica[oficiala MENTORII]…
sfanta TERESA de LISIEUX[9 TC]
sfanta AGAFIA ILIE[masa lui sfantul ILIE CLEOPA]
sfanta EUDOXIA MANOLACHE[chiabura]
Sfantul ARSENIE BOCA[croitor]
sfantul GHERONTIE PUIU, fecior bisericesc lavra CUTLUMUS]
Religia mortilor SOARELE din ANDEZID BISERICA de PIATRA DENSUSI,.Fotografii offset alb negru de gestionari supermarketuri, malluri. -
Il aducem la VOT in 27 iunie si pe domnul CSEKE TZARNA[BARNA]Domeniul de Vanatoare, taxe cadastru Arges, degrevari, sobe de teracota, plite comert IZMIR, lemne de cires dealurile Arges,sare, spirt motorina,sa ne scape de braconaj,piata UAT Forestiera , trufe de padure, bureti de padure,prohibitia carciumi forestieri,, camarasi,,unelte de lucru nu improprii C.A.P Arges.VOTEZ.Da.
-
In sfantul HOTEL condus de PATRONUL SPIRITUAL arh.GAVRIIL, alti LUCRATORI SPECIALISTI Copiii, se duc cu MEMORIU la PARTID la BODNARENKO, le face MUTATIE PROFESIONALA cumpara ATESTAT PROFESIONAL cu REPARTITIE de la ,, Laziers/lazy.,,.la UTC ziarul SCANTEIA strada ALEEA ILIA, se muta daca vor la domnul NICU CEAUSESCU , in dava AGNITA se duc la ,, chimie alimentara GALATI si Talmaci-postale, titluri media aritmetica pe veci,,.La ANPCB/ANAT.
-
Se lupta Statul cu ei, ca au mai desfiintat ADASUL odata cu,, inserierea,, acum l-au desfiintat, revin ,, ADAS,, cu fenomene de ,, SUBSTITUTIE -SANEPID,,.DGASPC, alti ,, pioni,, in PROGRAMUL de DIABET la numar AUSCHWITZ, marturii lui IEHOVA, poate CRUCEA carata de sf. IOSIF din ARIMATEEA,,incercau pioni spioni,,soda ceausosta OLT, traiau cu creierul sters alta viata in Europa in CERCETARI, un exemplu, aveau osatura dantura laminata scoasa cu laser dupa nastere exemplu, caz TUDOREL TOADER BUTOI=SATANISTII.N-o mai recunosteai in jurnalul militiei sovietice…erau ARIENI din nastere cu DATORII BANCA FRANCEZA, ii schingiuia STATUL sa-i formeze CADETI pentru fapte gen neurologie Armata fisiere xls.
-
Purtau haine scumpe germane din clinica Straubart Godeanu, i-au batut doctorii, pentru,, supa,,, a treia COTA din FONDUL FUNCIAR al TARII, vindeau bunuri CARTEL MUNCITORESC Roman, dincolo de VAMA, OPECA CRFTA ISO 9001 si de filatura ,confiscate de Vama stiau unde sint,, bunurile comerciale gen RECHIZITIE,,.Politia financiara.
-
Tot,, CONTRACTUL -Alegatorul…taxe trimestriale chitante,,///////////// Partidul AUR, Partidul Legiunea arhanghelului Mihail///////////// Partidul Fontul Plugarilor.//////// Facultatea de Stiinte Politice[inserierea] Simion Barnutiu din ULBS Institut Sibiu.Drept si Acvis comunitar. Se intra greu unde se deschide calculatorul restul PLATA I.D.D.
-
La UCB Particulara Rm.Valcea este media aritmetica compusa din olimpiada, seminarii, concursuri, teze, te duci cu sact adeverinta de servici, platesti rtele si cateva acte cumperi cartile din libraria universitatii locale primesti din start nota 5,este examen tip grila cartea de la ei cumparata materie la alegere de profil, restul citesti in biblioteca universitatii si locala judeteana.
-
La UPIT Pitesti[Rm.Valcea] filiala romana-engleza cei cu ,, criterii politice jurnalistice,, pot opta pentru FRECVENTA REDUSA FR, cartile gratis media aritmetica, cu adeverinta de servici, licenta in romana[profil ales sau la alegere-examen, din tematica licentei].Faci contract anual,este greu.Iti da carnet de bilete Transport.
-
La USH la Management financiar sint pe,, criterii politice,, cei din JUSTITIA in Turism, materiale gratuite, sint Invataturi la Distanta Departamente I.D.D.Rm.Valcea universitatea Spiru Haret.Au biblioteca, librarie,licenta se vinde,la I.D.D trebuie sa dispui de calculator personal, sa descarci materialele din el, la DGASPC Formare Continua.Te duci cu CAERERE Copia buletin afectiuni ireversibile , medic specialist.
-
Scoala prin PTTR CN Posta Romana EUROCOR….are pliant Posta Romana trimitem colantul cu engleza mod incepatori, timp de 8 luni, primim lunar contra o taxa la ridicarea Coletului postal care era in cuantum de-o alocatie scolara ,compus din CARTE cu FILTRU ROSU si caseta trimiti lucrarea prin POSTA lunar la corectat se intoarce zob de cerneala rosie, daca renunti trimiti scrisoare la adresa ca renunti, ei sint palestinieni arabi sint activi mai trimit pliante, sint de viitor, dupa aceea te forteaza STATUL ROMAN ca-s FUNCTIONARI sa te duci la scoala de engleza facultate fortat.Te invata la perfectie…administreaza Active copiii..de parinti betivi asa am auzit.CARDUL DE SANATATE.
-
Calificarile scoli AJOFM /SOLARIS gratis si contra cost Rm.Valcea si locale ori joburi.Duci un dosar cu actele nu lipsesti ore scade punctajul pana elimina platesti, furi tot continutul voit ascuns sa iei 10 sub,, caseta -hipnoza,, la sfarsit daca nu este,, cheta protocol,, chiar si ECDL scoala informatica 1 an, duci un produs cumparat la bucatari si cofetari, croitori de ex/acolo te duci analfabet sa inveti[te inchini la moaste sa iei 10 in TURISM Nota este la,, Angajare,,in trei ani rulezi SANURI STAT definitiv ori INVENTII dupa NOTA[10].Te otravesti inneci si altele prost cu[4].Geaca de lana croitorie curs calificare la Romani mai sint SCOALA POPULARA de Arta contra cost.De nunta obligatoriu [3].Lege.Copiii, bataie de la sot.Bolnavi.
-
Asa s-a inteles s-au desfiintat in marea de nameti SIIJ [10 mii locuri munca, SECTIA SPECIALA PSD mare pe ROMANIA, minuscula in mecatronica, imputitii care furau hainele ceausiste de 1500 lei bulgaresti [60 ani EXPIRARE INVENTAR la 25 ani],basarabeni de la azile ca-n Simeria jud .Gorj, sa nu luati decat din DESFACERE…este DUCEin Slobozia, este NEAM lua din banii Contelui, oltean erau ai lui cu inventii la PONTIF secesionare lot oltean definitiv activitati economice.A dat avere la pontif pe 10 mii sate oltene ASR .Venea cesculino, carabanea el,, beneficii de umflati din robii altuia olteni, adunase mai multi bani in cont,, in Romania contele mai mare decat Ducele la JUDECATA DJIHAD in TURN Arhanghelul MIHAIL INGERUL=STAPANIREA nu NEAMURILE ROMANIEI semi-divine.Ciorbe=conssome si aspic[glomer austriac ANPCB Borviz zeii.]
-
Oare cum statea TEPELEA Terente cel mai mare mafiot din Bucuresti in borcanul cu cloroform, din BAZA proximitate BANI de DEZVOLTARE Frontul Salvarii nationale ofiteri politie, si jandarmi?era cu calitati marite volutioniste.Cica acei copoi erau greco catolici nu-i lasau infractorii cu ochi verzi albastrii in liniste aveau infractiuni grave nu se lasau prinsi,agentii greco catolici haituiti la dosare pe rol de sefi le oprea salariu ca erau indivizii de neprins si ei si ele au pierdut prin neplata lipsa salariu ,, bonitati la APIA,, aveau plan AGENTII PROXIMITATII, din ce sa ia DIURNE, REGINA le permite ea este capul soldatilor 60 mii arabi SENALUL ZIMNICEA[scoli de bataie cu planuri franceze]PARMA BOURBON[SIRIENI].AZO.Puteau de lene la scoala strainele la P.DONICI scoala erau facute meremetisite, ca erau volubile.figurat.
-
Deci jurnalistii de Arta artistii au zis, chiar tata sustinea, …sa cumparam role igienice scumpe gudronate de ,, tratatul tub de Gainologie,, vorbesc serios si,, sapunuri scumpe farmacii de Stat plachete epiderme GOLGI,de 2, 2,50 bani si 3 lei, JOHNSON, PALMOLIVE, DOVE, PROTEX.Cum aud ca ai luat DISTONOCALM de TUB in prostie, clant medicii Alternativa……Azitrox,…..si….Rennie medicamente….lista continua.
-
Azi, la PRIMARIILE LOCALE la ANAF se elibereza,, BULETINUL IDENTITATE INTERNATIONAL,, vedeti daca sinteti INSCRISI nu va puneti fara marturi de buna credinta, cu toate actele in codul QUAR, in administratia publica a Armatei I.O.V.R, avem GREFIER de Armata in sat,[MACV].Tripla cetatenie…acolo-s banii dumneavoastra.Nu semnati daca nu sinteti inscrisi taxa acte 0,1 PEN, Anschluss,taxa hoteliera si REVIZII POLITIA FINANCARA.
-
Psn, aci ati mers pan aci ati platit, atat ati baut cota si-ati mincat la Mine, pana azi,, inscrisi QUAR Inseriere, sa nu mai dau de voi, padoc funciar, si mass media, Transporturi, Funciar conturi REGLARIZATE 3000/7000/8000, ….asa sa le zileti la ARBITRAJ….gen, canaturile geamului si tocurile usii, cu lamaile si apa minerala paricsampolo din NATURA.
-
Asa in plan rural….sintem greco-catolici cu DOSARE APIA…ii vand masina sa se calmeze sa se duca la sapa……lipitoarea susnumita sa-si ia Dosarul sa plateasca taxa cadastru, ea o stii ce-a muncit, ca stiim pe cine a luat…sugea sange..multi ani au trecut de la dosare pamant…am crezut ca sefii rurali lemne, tot ce-i posibil, una si aceeasi treaba cand s-a casatorit ..trebuia sa-i puna in mana Dosarul APIA sa-i spuna du-te la munca fata mea ambii parinti, nu trap!….ce sa mai dam in judecata la Politie o murii de SLUJBE noaptea sint vinovati….ca nu-s martira sa suport lipitori…..erau cu mintile pierdute de lovitura sortii…or sa-si revina!…plan rural!..este greu la nunta greco catolic ca nu poti parasi BISERICA sa dai de dracu cu APIA ca la toate sectele deasijderea.La noi, in sat , nunta bisericeasca!….sint calugarii cu probleme psihice au semnat FOAIA UTCISTA pntcd, eu nu voiesc!..merite TYPHOON.
-
Deci, in aceasta imputiciune, se citii cartea,, patima betiei -feciori-2 lei,, imi amintii, cum mama taie calea tatii, din motive, ecologiste…de este in stare de soc, sta cu topuzul…pe nave straine, recunosc , prostie, il inseraram la document, in 15 august toamna, luna calduta tarzie de gustar.Se schimbara legile vin lemnele conservele, targul balci, venii cu lanterne electrice portdocumente cantar alimentar cani gradate,de cca 60 lei noi, ceas electric cu lampita, in stecher, in priza ala de sus,deci ce cautai io, in C,O.R??din caen, ca erau spionii marturi scrisori, i-am pandit, altul nu era sluga le-a aruncat in drum, biine ca nu erau rusesti DGA,poate ne lua careva la bataie fura din caseta noastra de valori,legea….liberul arbitru, proprietarii.Deci in loc de chitante rosatori si autorizatii mediu gratis pandeam in sunetul liniei telefonice hotii, le scosesem in 10 cm, din urna postala, pandeam…..ca stiu ca este interzis, nu au voie…adio CAEN deci…pulisca mea de Floroi cor, brigadir padure…no momant[fig].si nenumarate…toporisti.S-au luat la bataie in buda.
-
Cand am vazut scrisorile mafiei in Soarele din Andezid ne-am sfatuit 5 case la IRAKLION legamant, muzeal TOMB NOGAY,asta singur ,,abiturient,, le-a aruncat in drum , era singur, ,, I-arestrans fiscul activitatea ca era singur,am impartit din sinecura ORDIN Rude SAKURA.exemplu.ZEN Dristor[Bucuresti], templu taoist crucea lui SF ILIE TAO, semn pe corp.Asa ca arunca Statul roman in Galati cu masinute raticizi ,,lipitani,, si salubrizare, era rau, m-am speriat…consum de apa, in zona Ruhr carbonifera Bazin, via Rosia Montana, desertul NAMIB[VOIA LOR, Majori peste 18 ani],a ucis animale adventiste l-a luat dracu de CICLOPI,[politie].
-
Din recipientele butoaie din ILFOV cu RADON acestea-s injectiile gratis restul very expensive natural fur,silver winter,[laziers]……influentatori in regimul greco-catolic.Stibiu, strontiu, bismut, si technetiu, cu serie genetica vulpi, si novocaina.Hicler pe ziua de azi 1935 a interzis pe motive de sange infestat martiri scaunul cu rotile dupa nidare arieni si evreice.Copii, nebuni, discuta din propuneri genetica sau crema NIVEEA furatori cadastru studii lab inteligente.Dosarul MASTA contra REZERVISTI.Avea carte de despartire polonezul, avea sotie, era conte arendas rural….cai, vaci, oi, porci.Dorea turnisor alb-albastru austriac pe bani.No momant[fig].La PRUSACI panglici negre in par TRANSNISTRIA.
-
Deaceea va rog femeile , nu purtati potcapul popilor, a venit HICLER cu potcap de barbati la TANACU Suceava….pandeste doctor…ospiciu de doctori….azi ma dusei la floricultoare aveau caciulita femei si mantie pe cap faldura curgand, in volane, de Simon Pelusiotul,sint tot felul de turbane femeiesti, trebuiesc cerute staretului Exarh, prin Slujitorii Sai, 3 lei……5 lei, 10 lei, 3 lei….cu TIMPUL este viata , nu SA MINTI sa te sinucizi, restul probleme diortosite de IEROMONAHUL EXORCIST.Este GRAV.Robotul STRIGOI FRIDA,, Caderea Cortinei de FIER,, marfuri CLOROSODICE,, Medicamentul antialergic CLARITINE si CLOROCALCIN diabet zaharat.10 lei, cu picaturi, orale.Comprimate.
-
Mai traii,, FILMUL BALENA ALBASTRA[fomish, vara…]canci…..cuplare binom….mai trecui dracu si pe ,, BALENA NEAGRA GULERATA CU ALB, Marlinul negru oceanic,,Marea de Smarald,,. nuvela,, BATRANUL si Marea de HEMINGWAY,,.Aveam un marlin jucarie in beci umflam cu aer nazal, era de nailon, aveam mandrie in,, constelatia ORION,, pana la rubeola.Boala,, Rujeola,,.
-
Noi, trebuie sa credem,, IN CALEA DREAPTA, OSHO A INTELEPCIUNII RASEI UMANE SUPERIORE pe PAMANT, personala,,deaceea cand va rugati, rugati-va DOAMNE SA AM CALEA de CASTIG DREAPTA, Personala.!..ca-s nesimtiti.Este si cartea OSHO, sa vedeti ce dracu este de muncit in,, memoriu,,.PARTID.Redeventa Agricultura TVR1.Sfintii PETRU si PAVEL=JUSTITIA.
-
Tatuaj, PENTAGRAMA STEAUA lui DAVID 6 colturi,pe brat,cu colant sau creion chimic,ii iei strang, ii iei, MOARTEA Papusi Dunare, Caloian, nu-s invataturi, CRUCEA =2 lei PATIMA BETIEI…asa ca FIRDARIE si SINASTRII Natale, si ei colo, in strainezia la fel .Nu tamaia pe morminte straine=STRIGOIUL.Ciurica strigha.
-
Alta snoava,, foaia de calzul zidari,,…….vazui pietrele cu pietrele confiscate,, si pietrele vor striga la sf Stefan,,sintem cu livrete adeverinte loctiitori, sintem Romani,nu ne avizeaza statul, confisca pietrele,asa face din 1989, stau cu ,, nebunii psihic,,.A intrat si-a furat pietre de azbest etans este bituminos, laminat fara asperitati colturi a turnat noaptea statul gazon, a venit cu lesie de var,a taiat colturile, cu sare clorosodica, a mutat modelul,, avem chitante meserie,, hipnotiza ofiterul prostii.Noaptea cu lanterna, ca la prostul din IZVOD.Statul gaunos de lacom,si darlanii mehmeti.
HAIFIS!TRIPLA 170 LEI 15 METRII, Roaba ciment 170 lei, mare, hidrant 50 lei, cutie pneumotorax 50 lei,lampa motorina 25 lei cavouri,lanterna cu foto 15 lei…….gheara, la kil azbestul…poate ,, steaua rock, HOLLYWOOD,,.No,no sintem de acord. -
Din vanzarea de borcane de 250,500, 800 spalate contracost CENTRU COLECTA , cu carutul de dovleci,multi bani, sticla mafiota greceasca nassar….si alte colecte….zanussi, aeg, metallica diabetici.Flanco hotii ucigasi, la ARAD Mafiotul lucrator comercial SAMUS SATU MARE cu ELECTROLUX FREON Dava, CRAIOVITA, BVD. HRISTU.Nasturi de sidef brocartiri,fermoare rejanse.Masini SINGER cusut.drPetru Groza Sighet.
-
Fura CIBERNETICA cu,, pionii -spioni, elevi lucratori specialisti cu Dispensa casatorie scoala Craiova,, este REGIMUL FASCISTILOR OFITERI Carlisti al lui CARLOS.Ce ?credeati ca este ceva nou sub Soare?este sub Luna!..la dvs…in Diaspora vama Nadlac Trecere Carpati…cercetari chimice cu aparate..casete nenumarate ca oceanul vechi.Zi…doamne fereste!…de Ecaterina Teodoroiu stirist!…2023.politiste siriene scoala Panait Donici de militie monarchiste , AZO, patroane agricole….TRISOME.genetice superioare numeric genetic.LENEA.Rase comune acolo, de unde provin, Pigulin…Jantam in bulgaria.desen animat.Coeficient mare piramidal.
-
Trecusera ceapeul C.A.P pe STIINTE EMBASSY in chat dupa 89,nu stiu ca ziarul judetean este particular.Figurat.Este frig…pantaloni, iese ranza in sange.OLTENIA, sfoara si baticul esarfa pantaloni,ardere combusta.TREPTE BAZIN cu altele fenobarbital piramidale…spalata esarfa calcata cu fierul de haine intinsa este la loc.De la diabet simplu.
-
La preotul comunard C.Necula Sinaxa Dumesnicu, s-a auzit de vata hidrofila tulpina viris, genetica, lenjeriile si flanelul fara corset numaii medicii, de primavara, vara, toamna cu ciorapii strampii,si lenjeria dubla de boli psihice toporistii medicina LEGALA, spalate seara puse in aerisitor,cu dublura lenjerii adventista.Axilar mirosul si urmarea nidare…detergent manual, inalbitor tesaturi albe si colorate [2], hipoclorit si clor [2]rufe balsam rufe,sapun chimic Arges,calcate uscate pe dos cu fierul de calcat ca batistele.Treningurile bumbac matase italieneasca spalate pe dos uscate la fel, indreptate apoi.Bsmaua, baticul, seara,de bumbac merinos,matase.Femeile romme[glanda].BOILER ELDOM, fier de calcat cu apa, masa plastic de servit cina cu patura groasa pe ea langa stecherul tripla priza.Interzis caii de calcat numai de lemn, pericol de moarte.
-
Nu se mai du comunistii si calugarii de frica la Serviciu o sa fie cum a fost Revolutie, scot cate una pedofila cu avort de la Salepetriere ambalata soldatii,, cer taxa de protectie,, este in haine cum au fost,, inseriati,, si-n Strainatate o scot o da jos ataca daca nu-s consortii TAOISTI SCOALA BISERICEASCA, multi s-au sutit de voie de mici, dau banii, peste tot o dau soldatii jos din ospiciu, tara strainatate pe cerc, mai zici ca nu-s vaduvii credinciosi, pana la moarte sotului decedat cel supravietuitor.Ramai pe ,, afara,, una casatoria te scuipa oamenii, de altfel.Are Arta labagismul, la,, piua,, nu te prinzi,, da cu toporul in usa,,.ZEO BANI, CAPUT Comunistii,, si altele 2021-2080[cele mai mari crime comuniste],NEDREPTATEA FRANCEZA Ospiciu francezi ROMANIA[pedofile].femei.Sa-si plateasca hainele de Amanet [sanatoase].Cu care umblau cu barbatii,, sovini,, noaptea.Mai zici ca de unde zbangheala haine.NOTARUL cercetare Dosar pe Rol, cu taxa CASATORIE=Tainele Popilor.
-
Lanterna electrica de Armata are baterie GSM se incarca in 5 ore , consuma mult, ceasul pe baterii, este blestem cand se opreste ai paguba, recunosc ,, ORA MADRID,,.Nu-ti cumperi PORTDOCUMENT nu iti da STATUL Job bine platit, nu-ti iei CANTAR ai parte de,, cutremurul pamantului,, si ,, nejudecata,, cilindru cana gradat, cred in scoala doctori COZLA, masori cu pumnul sarea borviz, adio varza murata,15 lei lanterna[numele in extras librar CORESI],cana 3 lei, cantarul 15 lei portdocumentul 5 lei, am luat 10 in scoala TAO,bisericeasca,si scoala Alternativa 10[cadastru], si TAO[jurnalism]acum trec pe scoala jucarii FARADDAY stiinte aplicate in menaj in procuratura, vreau sa iau 10.LIBRARII UTC ,Coresii ,Adresa popilor.Ce-am luat…masuta cu scaunele, tabla, ceas, crete carioci, rechizite, rucsac,numaratori,carti,alte afaceri, care au fost hipnoza permanenta agricola in mintea mea….s-au modificat, altele sint acum, ieftine…la ,, REZULTANTA,,.Slujbas mic, boierinas de tara,,activist de partid ,ziarist mic provincie.La Columna, Basilica, Romania pitoreasca.
-
Deci cauza,, pariorii someliri religie unica,,……..s-a schimbat RETETARUL CHIMIC, aritmetica bisericeasca ,meseria de geambas ,CACO3 ,higroscopice, piroliza,pangarul, s-a schimbat masura in cilindrul gradat plastic 1 kg faina=1 litru ulei-800 grame faina, deci rata,, TROC ECONOMIC,, in ECONOMIE MARX SI ENGELS.Pretul si restul indice ROBOR Refractie Oltenia.Trebuie astia cu grupele B si O, AB, AB2, AB4,A3,A6,Ah,Ao,A3,B3,O1,si sovieticii sa platim la genetica lui HICLER, dupa VOIA NOASTRA, nu DOL, VICLENIE, Constrangere, la,, FONDUL COEFICIENT AGRICOL,, sa ne dea STATUL JOB, meserii, altminteri omori oameni, devesesti, omoara neamurile tale.Ramai solo, dupa,, acte casatorie, nasteri si proxenetism, fara AVIZ,, Parte interesata proces,,.Per AVIZE, Autorizatii de libera practica.CAEN.Sa-mi dea Partidul[3].Nu ma intereseaza,cofetar zidar, croitor.Multumesc!…
-
Cocii, una mica, creolina, la AVANPOST Talmaci, honvezi, geanta personala croita, la buletin staniol, coala cu adeziv plastic,era GESTIONAR turism ospatar,, casa de marcat si credite,,…..7 ani,a luat cica straina fara,, punctaj,, FISA LUCRATOR SPECIALIST NEUROLOGIE, in GENERALA, la numar,…..avea cizme NEUROLOGIE de 1300 lei perechea.Fisa de spitalizare si medicamente….auzii, de GERMANIA de NORD.
-
La magazinele VAMII, Politistilor ,, 38 meme,,….au confiscat in vami marfa conform legislatiei invigoare facturi engrosiste,straine, le-au vandut ofiterii in magazinul vamii,le-a bagat banii in fond i-au rulat dobanda si-au luat aparate birotica salarii, si altele, dar nu in blocul vamii finantelor, GENERAL MAGHERU, se aude ca furate de la patronii maramureseni, deci bataie, case, masini, vacante, vise, tot.La 21 trepte posta particulara veche.Mica.200 grame cu 4 liniute in 400 grame.
Deci ciuricari ZEUS si HERA……i don,t no nothing, nothing get on,mister officer, please completely!….. -
O tableta display este intre 300/500/3000 lei noi, nu 5000/7000 lei, este racordata la satelit nu legi care sa le ia per mecanica sferelor cu bile, pentru a invata hotii cu stergere urme ca au fost radiate cinetic la matracarese si matracari intre 5/8 ani copiii, de hoti,, plata cu ora mafie,,per legi STIINTE APLICATE IN MENAJ IN PROCURATURA,Injectam nebunii cu acid sa urle toata noaptea la nebuni, i-au prins popii pe unii in parohia 2, acest sat in 89 erau PIONERI…mie-mi lucrezi ca BRITTANY SPEARS armonic nu sa FRAUDEZI CIBERNETIC, cu micimea mintii, armonica soldatilor, si fixa si armonica,caietul cartea schema adeende in cuvant si scolastica armonica=martirii lui DIOCLETIAN si LICINU.Sutasii Romei…de la Ram ne tragem!…..le facem , zob, mintile.CARDARE Spalatorii masini.
-
Cred acestia din Endorul Muscelului, Intorsura Buzaului, de iau 10 intr-un personaj, de carte, film, desen, BRITTANY SPEARS, LEONARDO di CAPRIO,Celine Dion,si Cuza Voda , Stefan cel Mare, Candy SHOAIT Andrew.Cei mai multi…se detaseaza LAB Psihic in gandire dubla linistita sau tactica CONVERSATIEI.Fac chiar tratament geriatric[putini bani, rezistenti].Asa actineaza.Tortua broastele testoase ninja,Barba Albastra,si PIF s Hercul.
-
Asta ,, de canta cum plang viorile lui Porumbescu Ciprian,,inna trebuie coafata permanent vopsita la par de lucratorul specialist arta la festivaluri concerte agape supeuri,teatre in aer liber,…nu miroase cu comorbiditati are viata este inventator s-au investit bani, are caracter este gestionar de arta actori, a fost in concurenta acerba, cu-o palestiniana blonda ,neaceptata de piata artisti,nedusa la scoala atacata de raiteri straini, era mai isteata segmentari nave, dar nu s-au investit bani au cautat s-o marite tare sa scape de ea, au maritat-o, trebuie duse la radio jurnaliste ca solista IOANA RADU la casete sa scape de profileri la UNIREAELECTRECORD.Nu le mai recunoaste careva..Auswitz, ca s-au facut de ras la Viena.Ca lady gaga, un picior mai scurt unul mai lung mafie ca era patron agricol bisericesc la video ca rihanna.Banii.Sint femei au leat 45 ani,50 comunistii sa se fereasca de partidul socialist.
-
Noaptea intre 12/2 canta o femeie rusoaica pe nume YUKA si alta vietnameza Amba Sheperd si trupa Givven, de ramai….,,zob,,…..cantece EVOLUTIONISTE gen autorul carte MIRCEA ELIADE…mai revenim in quolibetul artistilor.POLITICA muzicii sferelor, lumina culoare gust miros miscare,si,, cantece lautaresti CRAII de CURTE VECHE,,solista RALUCA DIACONU.Haine casa de amanet inchiriate, nunta in direct.Chiaburi.
-
I-am visat ,, pe ai batrani ai mei,, mi-au zis in, , pecetluirea gropii,, adu-mi icoana cu stampila clasata MAICA Domnului cu Pruncul si lasa urme chimice, m-am visat, iarna in cizme, erau urme dupa cizmele mele in zapada,, visavis de PENELE PNL, care vorbeste prost in ascuns si se sperie oamenii, vorbiti la PLIC TIMBRAT la STARETIA COZANCEA, IEZER, MUSATESTI Robaia,, ca parti interesate in PROCES,,…NECRESTINI nu PENTICOSTALI, ca nu ne-a botezat.Lasa dracu vase cu supa pe masa, paine, rufe la uscat, spala in cada si vana.,aeriseste,lasa o cratita, da mancare si apa cainelui,verifica usa,inchide usa la toillete room, baie.Lasa totul dezastru, du-te la DISCO.Nu purta GSM ca te traznesti de manie.Neintelegerea unui cuvant.
-
Tov.Gavriil Dejeu, situatia, la noi, in localitate, este de culoare, neagra, cred ca o sa-i lege , cu lanturi, de la Partidul comunist roman, atacau oameni, in Slava, este acum a doua oara, in parohia 2, avem, caz grav.Ma jur pe drapelul romanesc.Unii sa munceasca, si unii sa stea, ne mai miram, doamne fereste de unde atatia corupti, sa conduca tara la munca ilegal?!…situatia la noi in localitate, este neagra, permis…..
-
Credinta, in ,,marfuri LA un POL,, pro saeculum,,MESSIRE ASR Leon STRAINUL -regele Mihai de Sigmaringen,, regina Elisabeta, Ferdinand regele, regina Maria, si regina Ana ,principele Radu Duda regenta Gabriela Duda,printesa custode coroana Margareta Duda.
Acestia oameni de crezut marfuri gospodarire comunala si magistrala sateasca Gostat.Ziarul CREDINTA CRESTINA Ioan Papu Blaj si Santinela ortodoxa ziarul Luceafarul si Timpul,Carticica Practica.Acestea TITLURI DE STAT TEZAURIA si Fidelis vechi de JIDANI evreesti,PTTR abonamente /3 luni,15 lei.Judetene si de centru.Analfabeti.Eu cu restul glaucom par castaniu gena.Stalin Ilici balsoi. -
Au furat in ultimii 20 de ani vechime stagiu plic ,, Caciu,,…sint 500 de Azil, cu banii lor din Fractie, daca se intampla Revolutie,le termina, sint cu infractiuni acestia la nebuni neinjectati cu acid lasati cu drepturi, vechimea stagiu 10 ani au furat-o din Primarie le-a dat banii lor din cont,,pentru INSTIGA,, sintem toti cu Carpatica, tot ca acum revolte populare.Tot timpul..legionari fara marturii chimice si acte depozit…au inceracat iralieri…..barbati care cu voia lor de mici s-au lipsit de marital local[tatii lor la femei].Nu au invatat colecta si mecanica metrologie cantare si electronica.Au incercat prin fapte de cod penal nebunii cu drepturi sa cumpere din banii de nebunii cica circa 2500 lei lunar noi, sa cumpere Acoperaminte Dezmembraminte…am visat ca-mi furau hainele de comert..nu stiu comert…imi merge bine pe PLAIURI tot timpul mi-am cercetat ,, ciorile,, au zis sa dezertez..sint infama coloana, a modernismului,,.Caput.Fura este oras tot precum Craiova.Sintem noi taranoi.
-
Astia de la Alde au iesit infim la comunisti netratati ginecoandrologic sportiv mari din Damburi si limane paraie de munte, in 3 ani, revizia le ia anual cat face pe un Nume, tot nu au scapat au dat functia swot de contabili, noi nu tinem cu primarul umblam in haine socialiste tinem, ci fisa de Dispensarizare la Gestiune nu o vindem ungurilor, semnezi pe ea ai reteta permanenta,definitiv indice refractie Robor, titular.Este schema acte antica nu ca la scrisoarea psihologica Alde sa-i faca comunistii de mama si tata pacienti fosti Gorj Simeria scapati,ei nu au scapat au iesit rau.S-a asternut zapada pe ele.Nu furi din inventar ai fisa de dispensarizare din Registratura Spital.Acum la comunisti in specimenul buletin care l=am vazut electronic cauta furatorii in dosarul medical din CIP , fosti reabilitati cu,, bale in bot,,[sic gloria transit mundi].Republicati la pensii prezumtive internationale sintem, handicapatii l-au umplut de sange pe crestet pe Voiculescu la teve in direct, si Dragnea batut in direct ca la Revolutia din 89 de handicapati.A fost Revolutia 2021, in Diaspora VIA AUCKLAND /SUCEAVA.De,, Coposu ca umbla in haine de mii lire sterline la 100 ani, din cretona de Campeanu ca miroase suspect contagios…slujbasii inchizitiei romanr craiovene, in rest curati prolifici, capete in Bobalna de ipsos.Luati la factura CEZ de 30 lei lunar in plus contract ANRE televiziune in direct, politica…poligonul CINCU.Au murit s-au batut in direct cu job de jurnalistii Arhontii vienezi, LEOPOLDINI.
-
Robotii acestia precum Gog cu Bocha si eugen negrici lingvistica romana Tudor Arghezii ori Maximillian Kolbe ori doctorul nostru monarhist BAZA MILITARA CALAFAT ori IREDENTISMUL, din GARA PERONULUI Spioni mercenari Auswitz erau cu batic patriarhal sint SPIONII COMERT de temut SOCIALISTI ca Tipul de la Formata Rock Iris ca,, actrita batrana boieroaica de Dragasani Buftea sint actori spioni in UDA CONTRAINFORMATII, te ingrozesti de Stiinta limbii austriece…porumbisti, porumbaci,,per Datorii financiare tortureaza Stapanirea tradatorii Lingvistica…psihologia CAZIERULUI penal STAS, cu NORME NTSM penalitati medii psihologia de SOLDATI LAB, cine-i,, curat,, duca-se dracu de nebun, ca si ghiuveta murdara si toillete room, deci io azi pe o rovinieta expirata dadui 60 lei, am CAZIER,ii vedeam in transa.Venii plicul…..hai chis!…nume pe lada de gunoi REBU.Restul…cutiile…ca asta era contravaloarea marfii cutii…am visat pe canicula fara strampii PITSBURGH, tiganul toporist CEAUSESCU cu toporul in capul meu in usa la miezul noptii MF Legala…aveam prezumtii hotii, politia…aci-s banii dvs!..patratosi chichinezi nemantuiti….asta-i marea intrebare launtrica!…musca patratosu din fripturicile copiilor la intersectie ii pandea clantos, cu ceafa zbarlita.Ca cainii ai batrani in usa magazinului Agricola de gaini, numai copiii clienti ii pandeau dulaii…..la pungute..de fripturici.Aci sint PSIHOLOGIA MEA??/…Psihologie LAB.
-
Io nu cred limbai destepti vienezi ci ofiteri politia portugheza,cica erau lasati de Stat cu LEVUROZA de nu exista antidot sa infecteze toti posibilii rivali, din serviciile bune, sint acuzati ca au luat ilegal servicii de vanzator pe PIATA scolarizati ilegal,au furat pensiile pe viitor ale mecanicilor din FONDUL ISCIR ca nu l-au aparat cica pe viitor le da o indemnizatie minima,cica mecanica fina cu industriala si usoara munca la fel in toata tara ei bani putini din FOND…posibil, homosexuali tvr1 tipiii[reporteri].Ii da popa in judecata la Funaru au atras Rezervistii in Dosarul Marta, cica germani evrei le platesc cica dupa ei germanii taxe lucrand pentru BISERICA in Samizdatul religios in INDUSTRIA OSPITALITATII sau viceversa…le-au luat sodomitenii locul per ,, OMICA RESTANTA,, asa se omoara in Strainatate,, o minca restanta, un inel in Proprietate,,…sint in pomi, la cuptor si altele adultere arse, LA TUB ,, de Alternativa o nunta in CODUL ARMATEI croitorie=moartea lor de Adultere,voit santaj cu sinucidere….se mandreau cu lemnele gazul din butelii, simasinutele TURBO.Erau romani nu daci puternici.
-
Atentau in filmul de Zefirelli,anual, mancati de canibalii de sutasi rosii, la Tronul de Corvini, aveau serasir cusut cu fir de aur la POTLOGI actualmente lucrau in prezent in BIROURILE MADULARI[BOALA LUI ISOP CEASORNICARI SI TURCI],la fabricatul ISTORIEI,Boieri militari cu LEGI ORGANIZATORICE PROPRIII, Ierarhie.Aveau PANGLICI NEGRE de,, , LUCRATORI SPECIALISTI Prusaci,, pe crestet….sint ,, redusi mintali,, ISTORIA olteana se repeta,, au adus un element RADON, chimic in recipiente in ILFOV este in TABELA CHIMICA, nou in ROMANIA.Pentru,otet de magnoliii tranchilizant lichid amniotic nastere, nu mai reactionau la lichid drog de lavanda, pomii violeti,,.Cica le dadea bani psihiatria cica ei erau considerati sanatosi ca le dadea bani ca la altii nu, ei erau cu certificatul de nebun, dadeau cu sange noaptea per hotare , deci otraveauu ispiteau FATALAI HOMOSEXUALI HIRSUTI, atacau femei,,.Asa am auzit!…ei vorbesc de lumea lor, noi Straini…cu organizatia BETEL, carnea macra de porc de sfantul Stefan 22 decembrie carne de porc de lucru, hai pana in 11 lei kilu…ma che pale MATEI.Verde al JUSTITIEI.Se auzii ca nimic.
-
Au luptat in MISCAREA REZISTENTA la BOR noi dupa gena ereditara in SCHITURILE POPI CULTE,munca aceeasi remuneratia mare pentru unii popii nu dau meserie ca boul, in jug,, nu te uita indarat nu esti vrednic de imparatia CERURILOR,, se bat cu,, ELEMENTELE,, la SERVICI,,in PROFIL CYLEX GERMANIA, la Adventisti.Cica TAPI ISPASITORI.La schiturile culte popi la Cristos.
-
Au luat zilele trecute popii GELATERIA se laudau pe TRINTAS TV ca au invatat intr-un an ARTA.Subtiri la pret mare au Antrepriza paine, acum cu glucide dupa aceeea seci.Eu am LOCUL meu.
Mai mancati dvs TORTULETE COLIVE DE CIOCLII GERMANI de 70 lei de A, AB gena…de acum asternet0va la cale si tortulete de inghetata, PTIU Fiul au cica pe domnul SATANAILA ,lucrarea spurcata a mintii.
GAY-III =PARTIDUL ECOLOGIST ROMAN[PER].Ei au votat legea cununiei homosexuali, acum 4,5 ani.Au o camasa maron. -
Au ,, furat GARNITURILE de TREN,, de la CEHI, SVABI, aceia s-au organizat au pus la cale in Romania,acte de unguri, activitati economice, ca sint casatoriti normal, cica erau cate doi cehi, de fapt urmareau motorina DEPOU Feroviar inapoi, de la FURATORII COMUNA,,am inteles ca ii reasamblau la fel, prizonieri de razboi pentru garniturile de TREN FEROVIAR,,.Au si Scoli daca te-ai declarat din vechiul Regat, svab, sas esti scos din succesiunea CADASTRU ardeleana,mai este centru dava, buletin ilegal ardelean, si fapte SILVICULTURA ilegale.
Hai pa, lei romanesti, fiecare pasare pe limba ei piere[fig].au scoli taoiste hipnoza analfabeti. -
La REPUBLICATII NEBUNI din CRAIOVITA noua au,, o mica parte din dreptul proprietate,, ca i-a urmarit per gena AB de mici FORUL NEMTESC i-a luat SOLDATI UTC.Scolile steno nu-s platite de romani ci nemti.La DEVALMASIE ca sa renunte in cazul IMPROPRIETARIIRI cu TITLU GRATUIT ca,, le scormoneste DOSARE,, da 2000 lei noi, ca,, sa renunte,,.Act parte voita cu ,, liber consimtamant,,.PLATESC APIA ca nule accepta statul roman functiile de evrei le taie, platesc enorm la APIA, i-a cercetat interzis MAFIA,,,bieti marlani amarati,,.Sint STENO la scoala romaneasca[sint lucratori specialisti PROCURATRA].Sint loturile lor ale PROCURATURII.
-
SED LEX ,, sint dati in JUDECATA ca fura de la ARMATA, GUVERN, MANASTIRII, luam loturile inapoi PROCURATURA…eu am visat o chestie……ca aveam lepadaturi pe strada cu capul la FREUD, , perversitatea se pedepseste prin LEGE,,.Si de ce Domne, ca au inchis TEMPORAR POPII BISERICA cu COMUNISTII nu-si crrceteaza filantropic infractorii din parohia PROPRIETATE.Aducem FISCUL BISERICESC,, cu plata TROC ECONOMIC,,PALIERE FUNCIARE SEGMENTATE STRAINATE , la TABOR, CLUJ, VAD, FELEAC,.
-
In DREPTUL MUNCII Proprietatea in Agricultura si Justitie -i o cale restul da-i in piua mea nu-s dreptii condusi de PROCURATURA, deaceea-i RAZBOI, ce este aceea sa decontezi facturi zidarie sa iei chitante per bunuri pe banii altora, da-o dracu de justitie, avem birou grefierat in Agricultura, si turism, ONT/OJT/Arbitraj.De la CARTEA DESPARTIRE musulmani.Au !nu te gandesti ca exista BIROU CU LEGI PROPRII FISC per ACTUL de BOTEZ EPISCOP, cu bani.M-au anuntat ai batrani, ca facturi de lemne greco-catolice sau advente ori pan-ortodoxe, romme Madulari[semne pe corp sucevene] tot aia…….nu a zis ceva….om cu coeficient mai mare ca restul parohiei, nu 100.La CENZURA HERMANSTADT.La Steretii 3, veacul acesta, de fanul LAZURI VASILE LUPU 1564 Pravila govoreana,stilistii ai vechi,, s-a deschis condica veche de scandal in crasma veche, per fanaturi, nutret animale,, CARABUSUL AURIU DOMNESC,,.
-
Aveau sotiile ROBOT CROITORIE le injecta la Scoala frica…la fondul agricol.,,bantuit,, juma din indemnizatie,, la sanuri, inventii de 13 semper viva,, racla moaste note,,[zeii favorabili,,]ISCIR.ARTROPOD/SOLARIS/AJOFM/Scoala Populara de Arta.Duale Prin Posta/pttr/uzpr,Rodipet.WERNER.
DESTEPTI inventatori sanuri jidanii drogheri BRASOV.Ana Aslan ,, MENTOR ANTREPRENOR[COPIL].PFA mic degrevat STAT, ca in prezent. -
Cica la BERI-BERI, act CASATORIE simplu inconvenient in ,, legea locului,, de rupt , intentat cerere PRIMARIE dai taxa 500 lei distruge aduce divort nu prea mare implicatie PARTAj, in schimb Romania,nu pleci din tara, la Vladimir,, casatorie bisericeasca cu Act de Forma, sa-i lasam in pace, , TARILE LUMII VECHI INCHIZITIA…este inchizitie in Sat[CORNICI].Erau in padure haiduci se ospatau[fig].
-
La SUBDIVIZIUNE SEGMENTARI FRACTIE ,, cumparam functii cu Adeziune PSD, stam la UTM, BISERICESC , la P.Consta,,la comunistii cu cip buletin descarcare IRU INDEMNIZATIE, luam xerox certificat de nastere si buletin, laminam copiile prin plastifiere caractere mici mari birotica, cu spira metalica,, cartulii, cu plata inserare, la colturi,, timbre fiscale NOTARII Judeteni,,la tribunal VALCEA BANU si GOLOGANU notarii, corp strain contabili.La REPUBLICATI sa ne dea DREPTURILE de la FRONTUL SALVARII, rude supravietuitoare,, TIMP de RAZBOI,,.Actualmente la ordinea zilei grafic 70 ani.CRONOLOGIC.Ne luam functia IRU la PENSII de scolar administratie publica…da.LEGITIMATIE i se spune.
Nu vorbiti prostii, in veacul acesta,pentru violatori ,, omica restanta baneasca INCHIZITIE[turcii matematica pura fisc de pe coclauri ereditate],,.cersetorii.Contract de medicamente ANAT ii spune. -
Erau maici B.O.R i-a prin roboti musulmani biroul B.O.R ADVOCACY LEGACY, nu i-a injectat cica de croitoriabarbati, i-a trimis la cersit per fraude, furau stiinte apicate in menaj,, camarasi,, nobilimea austro-ungara,i-a injectat si-au cumparat functii de la Franz Joseph, cica se bagasera per scriitura legalizata notariala, ca Alecu Rusu jurist cu cartea ,, CANTAREA ROMANIEI,, la HELIS ,, in strainatate,,….aveau usi la case, procuratura.Bine ca s-a reinfintat vama,, ca porumbeii-s voiajori cu inele pttr picioare,,[fig].Sint istorice functiile cumparate…..sint doctori academia de stiinte culinare regale medicamente alimentare diabet, nu cainele a deschis cu laba usa, tac, s-a aprins un bec, mi-am reamintit ca toate mor si trec, bea cutache apa dupa chec,, neuropatia diabetica,,PROGRAMUL NATIONAL de DIABET la numar sau,, nebunii,,cica ii santaja de 10 fundatia INVENTII ARMATA VOICA…recenzori carti cu capul buda…din psihologia daltonism MIELU ZLATE.Cancer cu tratament cuve criogenice extraterestrii,, male dolor, crima premeditata[lupanarul cu batic bulgar barbati, pandariiagricoli foite de aur pe pereti,, asa mancara si porcii lor, aia de-i mint ca-s norvegieni,,yoga 666, secta GOA JUDO, PARLAMENT[turcii].Asa am auzit fig.ONOARE si CREDINTA.PARTID NATIONAL.
-
SARAZINII EGIPTENI JUSTITIA in MEDICINA LUMEA VECHE, asa ajungi infractor, fiert in var TWIN PEAKS cu recolorare Retaibleau.Constelatia ORION.Sfinxul din Bucegi.Oreion boala, de la,, marinarii nave.,,.Aici-s banii dvs propulsii mecanice nave,,razboiul benzinei mercaptanii fizici,,.Sanatate nasteri.Transporturile, nu exista spirt motor ca spirtul in sanatate sint prizonieri este razboi.Ati uitat de,, capeteniile lumii,, marea Rosie,,.In Croatia,, castele de nisip,, din CALIACRA…canibali..la TRAPEZUNT, vama de nor,, limbi de foc serpesti pashtu peste apostoli asa au vrut drog 2500 ani.
INCHIZITIA CRAIOVA.Prin ,, sparturi din gard comunistii,,.Strigoii. -
I-a dat cu bata in, ganditul ascuns,, jurnalist agicol, cu inele JUPITER,nu stiu……..astalalt vinovatul jurnalist cardare autocrat pe tara,, in noaptea meteoritilor PERSEIDE , [zeii favorabilii, era in lumina noptii selenare ,,al rau PERSEU,,.ardeau lumanari la canaturile usii…erau destule, ca nu au muncit la examen,, per POTCAPURI, se incaierau nu era paine la copii, era rasoala.Erau imputiti de puturosi.Rufosi.De unde SYRIZA?,….saracie.PERSEU.
-
Din meseria faptica de hingheri….la drogherie si magazin alimentar stochage ardelean fara firma tabla si fara firma casa honvezi si fara Aviz de functionare pastile sifilis hustler/hostess stomac barbati=pederasti pe viitor in suma greco-catolica drogate pe viitor Amlas zic,carnea de caine per,, iuta,, viermi concavitate malabsorbtie corp,hainele de colectie tigani,, boli venerice piata vieneza,,….avem faina folosita popi cu edulcorant tabloul functii corp de la lagar BOTOSANI neuropshici…ardere stomac…restul furate, subtiate,la chimice vase sint de masini cuzineti, ca incearca motorul, restul UTC cu un leu un strop spuma/2 luni,de tuberculoza levuroza[tranji popular boala lui Isop hidropica,branca,, baga farfuriile penticostalii straini in jgheab, nu au medicamente, sint nebuni, psihomotori.Untura grasimi animale.Desertul NAMIB.Boala de pilor uterin, prin suflare.Cerc forestier fara clorofila de intemperii….materii scaune cu sange, virus viu, injectat metalic comotbiditati aparat ascuns de tulpina de cactus inserat nedetectat…..pe langa honvezi[CERC INCHIS virusi patogeni fermecatori marital].Alta Marie alta palarie 15 august…..de la,, cosmetica pielii ilegala MF Craiova, laser per incrosniati curatire…cabanosi si cabanoase[laziers].DERATIZARE halogeni.GRUPA Ah.sange, oscilant.rh.
-
Problema robotii austro-ungari musulmani cu CARTE de DESPARTIRE[JOBURI DIFUZOR RADIO],cameristii scolari, CANCELARIA BLAJ,sotii lor au stiut legea in secta musulmana, ba imi dai pixuri iti dau plasa, geanta, punga de maternitate bani de rucsac ca dupa treaba asata s-au judecat….era considerata prostituata in localitate el curvar, nu au stiut…pe viitor,….copiii au stiut…ii pandea secta locala sa moara un genitor…sa-i bata cu pietre sa-i excluda din COMUNITATE….sa fiim oameni cinstiti…nu napolitane…pixuri[aia doi LEGITIMI ROMSILVA, restul,, la moarte,,].INFRACTIUNI SILVICULTURA.Sa le fie rusine Parintilor lor…sint Activisti de Partid.Ati inteles cazul la zi infaptuit JUDECATA SANHEDRIN.
-
Penticostalii STRAINI ACTE de BOTEZ din UE, nu au acte medicale nici nu trateaza bolnavii, din casa sin religia,, mormona,, sint zoofili considerati in tara.Ne duceam in TG MURES la scoli si la ,, GOSTAT la HONVEZI la pttr.La COLUMNA…tur retur….sint ospicieri trebuie stiinte MALI KOA Vodaf….interceptari telefonice per fur LAZURI…..ILEGAL Curtea Domneasca PARTIDUL FEMEILOR…brancardari butelii…..plateau taxa prostitutie daca erau bolnavi cu altele….a treia cizma….stat hortyst…am vazut..nu-s soldati creoli.
-
Eu am inteles alta la JUDECATA…avea bentita de REABILITATI BOGASIERI ARMATA nu purta haine CAEN ca-s mafiote, a anuntat dusmanii ca-i vames cazinou, dorea Atestatul, nu l-a dat…are sa-i dea Autorizatia mediu 3000 lei, pamant per firma contabil, ca-s Achizitori anat, fiica neadoptata ca-s negrii seriosi matematica 10-15 %pensie pe luna ca-s avocati…atat.A fost ilegala casatoria a prins-o cu NIF -ul cersetori printre miliardarii din MUNTENIA.Restul digresiuni,SECURITATE..sint PLAN, A, B, de complicitate la JILAVA…frica….isi bat joc fosti patroni si actuali comunisti de saracii nebuni comunisti…cara furnire ilegal…avem legi card SANATATE…restul…sint plan Craiova…ii suspectam in STALP neuropshici zgandariti de ei, matematica-fizica Real.PLINTE ELECTRICE…se opreste apa curentul analfabetii functional.OMOR CALIFICAT urmat de FURT…i-a atras au cerc de prieteni masiv sanatosi.Miroase a ars, suspectam la incendiu JUDECATORIA POPILOR.Are porti nise in garduri, la semnatura pa trecerea, la notar la APAVIL, verificam improvizatii ilegale planse mecanice impuscaturi mortar.La SANEPID cu ,, stampila carmelitana gaini,, hartie chimica.Bea apa dulce a furtului.
-
Au umblat la resort contor canalizare improvizatii markrolon ilegale inclusiv in fosa septica,, boli contagioase,,….fape istorice.La ziarul de STAT DEPOU,alta s-a bransat electronic in alt nod, per datorii Cooperatie mafiota.Fura de la banca agricola marchizanii geambasi din concernul oltean.Ii arde de vii popii in subteran bolnita.Fura leii noi si vechi marcati, din Sistemul comercial de fisc au luat bataie de la honvezi per lazuri date la popi fura setari informatice OCEAN, sa si le recumpere.
-
Nu mai are,, culegatori de date informatice,, aia din UE precum TREPTOW scump, imoral stiinte Arheologie, i-a aruncat pe geamul spitalului, i-a scuipat in direct 5000 de studenti in Siberia morti in razboi taliban la MOSCOW[feciorii,, asta in poza cu gura si nasul plin de sange de preoti la ,, rugat-va pentru fratele Teoctist,,.vremelnic si vesnic, omul care minte se desparte de Dumnezeu adus cu forta in centru dava, cade in iadul vremelnic si vesnic, la arh Mihail crucea de fier Stapanirea.S-au legat de MAGISTRATURA.Au furat bani sionezii de la PSIHIATRIE de pe rolul fiunciar primarii LOCALE si ei neparticipanti BIHOR SUD…padoc cai, vaci, porci, oi, hibrizii cercetarii agricole.
-
Nu avem voie sa umblam la TABLOUL CHIMIC SEGMENT MEDICAL AVC de soldati, omoara….scriem scrisoare la CULTELE LOCALE, DE SECTR RAIONALE, REGIUNE Comitat UNGROVLAHIA.Avea cervix basarabean, stomac francez sange oscilant,expectoratie suspecta culoare…..gherlanea colecta de Stat publica de bani cu psihoreactia neuropshic cu grupa B3 vizionari Auscwitz.Plangeai de foame.Uite donarea de organe ilegala.SARAZINII EGIPTENI…mercaptani benzina.In aparatul nasteri ENOH si ILIE cu MARINA.Gemeni.
-
La ,, daramatul navei bisericesti, ca nu-s slujbasii sfintii,, femeile nu au voie in NAVA BISERICEASCa , nu am vazut ce-au stricat am auzit ca erau JUCARII DARURI ZRI, sub Altar, fara ele erai un,, ceaun un magar asin, o volbura furau hotii, nu sporeau,, jjucari ca niste cantari, termograf ceas, cantar, cortul lui MOLOH,mana lui ROBOAM,si sfantul EPITAF.ITI TAIA MAINI PICIORE in foc si rutie plus fulger…in solo….CRONOS TIMPUL si zeitatea pamant GEEA GEBELEIZIZ…aveau rafie dacica pe cap restul bumbac.Animale rege, comert TROC ECONOMIC.Este suspect ca a furat ceasul au muncit prostii ilegal, era superstitios, era ceasul ISTORIA ROMANILOR…sfesnicele furate ale sfantului Anton…copiii Asezamant.Mai erau niste cucte mari istorice, mancare,Aparate judecatorie nefolosite…primisera emigranti sirieni, acum dau dracu 300 lei bine ca nu s-au cacat pe ele, o floare frumoasa a Fecozaliei siriene,au adus altele mici cu NECURATUL,TOMBUL GORGAN ISTORIC NOGAY,tatar,la SEMINAR POPI ORTODOX valcean un an slujbe cantat noaptea acatistul sfantului Nicolaie,la miezul noptii, la lumina lumanarii singuri in biserica,….le recupereaza de orbire sfanta PARASCHIVA acatist…restul…calomnii.Biserica MARCUTA..doar anumite gene barbati.Aveau ochi si nu vedeau, restul, boscartilor, mancarea…sint oameni nu dumnezei, deci capiste de oameni sfinti, unul Ares.
-
Isi faceau SELFIE pe URNE,la autorizatia de mediu[gradinile de vara],chiaburi neajutati de Stat exchange LAZLO TOKES Conducere manual Ajutator Blaj.STATISTICA ZIARE poloneze.STIINTE EXACTE HOLLYWOOD,nu bolywood[fresce de imagine].Liderii de la Unguri…aveau o mita de vandut per un million.KOLCEAGOV.Vitralii.Lucratori specialisti bisericesti.
-
Normal ca ni s-a tras de la comerul baniilor per valori, in fiscul bisericesc in care sintem angrenati teuton minor chiar apa vikingilor,, furtuna de vara,, imi venea sa le sfasii pielea ca aveau aparate fisc furate unelte, SOARTA SOARTA, pe asta s-a intemeiat FIDEJUSIUNEA NEAMURILOR lor…..danga banga cu talanga femei care vorbesc de zor ilegal in televizor, fara cip decodor computer, la TVR1,asa profetea MIOC.666 pentagrama.Ziaristi mici de PROVINCIE de scandal.Istoria Romanilor.
-
I-a prins in UTC ANAT civitas /sanitas, erau sanatosi tun, cauterizarea eh asta, copiii cercei cu gunoi epilepsie, inel de artrita bratarica de cataleptic hipnotic…au zis la EXARH canonici, deh sistemul valutar……colportia necinstiti..la MAREA ROSIE afara ,, in lume,, canonici, fulgera poate porumbeii egipteni[pacate de plans in minciuna nedreapta,,a fost violent icterul infarctic de uter, nici un mercur plasma latifundiari.Doctori-s de vina acestia au ras, la mine nu, AVC.INTERZIS.Definitiv.Capeteniile pamantului[saint genevieve diurna].Presupunea vaduva necanonica cu potcap mafiot….satana….canonica.Batic in trei colturi CULTE.SINT PROSTI!….Diacone si diaconite.Din document medical extrase.
-
Bani, nu-s, trebuiesc chemati fermecatorii necuratului sa verse ambele gene, gelulele[ACTE VOITE fara DO] DUMNEZEU VIU,violente duse la paroxism de nebunie gelule contra formei grave de diabet ascunse de teste greco-catolice,piatra vanata gena blonda….pa…rad dusmanii…interzis NUNTA .=FACERE de COPIII.NEUROPATIE DIABETICA scoatem gelulele plata 1 hectar funciar aparat ca ENOH, ILIE, MARINA asa am inteles MARIN PREDA.Si pomul si vita si catelul, si omul rau si mielul.TIMPUL DUMNEZEU.Nu are bucuria PROPRIETATII fara genitori.Barbatii.OMUL ROSU, SPANUL, HARAPUL, OMUL NEGRU 1 Noaptea.
-
Padurea Mantuleasa le zice cu pungi in stomac de flori mirobolane agricole panaceu Programul Nebuni de Sanatate Diabet National post nidare boli contagioase[ CALOIAN],Stapanire Corvini,la cei cu grupa B3[legi BIBLIA ortodoxa, semnaturi toti].CANIBALI.Chiaburi neajutati de Stat.Hristosii mincinosi.Zefirelli, sutasii rosii.
-
Din lingura de platin corvina de TEZVITEANUL din import de pe maldara de fecale animale de chiparos gunoi, vie de ies lastari in apa seaca cu arini,de unelte de razboi, interzise te omori de sare diabetic prin reactie chimica cu ciuma bale bube contagioase fibroame gura cu fenomen hipnoza si stomac malabsorbtie,nu lingura de paltin curata tezviteana ea este un cantar in mancare de soliditati de proprietati chimice in raport cu kilul OM.Ambele genuri..iti sar ochii din cap.
-
Patriarhul PODOABA tiganesc,filologie muzicala, deschideam cu telecomanda usa hoteliera[sesam deschide-te senzori usa].robotica romaneasca.Toate acestea-s fum si foc si umbra cenusa in gloria si maretia lumii care a pierit in pissum sativa,in teiul din piata comerciala…ca vrei ssa plangi [mielu zlate 222 pagini psihologia romana]daltonism doctori.Vii Asclepios Dafne si Ifigea doctori santul PANTELEON, iconografie slavona.CEAS ELECTRIC nu blida in lampita…blida coada geam.GMT +1 ora MADRID,cadran boltit limbuta cu ceasul triliniar, ceas destept…silans….liniste.
-
Voi nu stiti de INVIERE , da cu VESMANTUL de ANTIMIS , otraveste la ISPITITORUL, ca era in PROGRAMUL SLUJBA, nu pazea Altarul.Nu mintii, nu fura, ochi pentru ochi dinte pentru dinte, maici greco-catolice.Sfantul TOMA NECREDINCIOSUL austriac…intrasera ospicierii ciuntisera ca pe CORNICI, ca nu paza lavra popa.
-
Sa nu judecam cu lege straina au omorat-o nevinovata de la MAGISTRATURA labagistii violati din Asezamantul popesc, care stau gratis pe banii tarii si ai contribuabililor,sa schimbe LEGEA in Tara zacea bolnava de foame in pat nu murea de eutanasie legionara de lipsa banilor[barbat ofier clinicianul franci francezi contract semnat, clinica legist spital judetean, comunistii nu],care au patit impinsi sau nevinovati de legi decrete urate impotriva lor per faptul acesta urat…asa am auzit….aceasta-i dreapta judecata a lui Dumnezeu era nevinovata de la MAGISTATURA,noi sintem ROMANI nu-i adevarata LEGEA STRAINILOR sintem AUTONOMI VECINIC/DEFINITIV.Trebuie sa platim la FONDUL AGRICOL 10/20 lei anual la Alfa BANK sau CEC, asta vina ei, robot.Restul…..planck,teory.
-
Apropo visavis de,, boltarii agricoli jupiterieni, ,, mie exorcistul mi-a zis sa dau obol,mi-am conspectat,, economia de subzistenta religiosa in dreptul muncii agricultura,, la SFANTUL MINA DOBZEU, verset acatist, , un vas de argint lui AMIRA,,carpe diem deci, traieste clipa…planck teory.SH ii zice.Fapte de optimism in Siberia gen uniuni sovietice umane.In prezent.Secera si Ciocanul….nu credeti ca mirul acesta de alabastru trebuie vandut ca-i scump….si l-a luat ,, SAPATORISMUL, DOSAR JUDICIAR pe VANZATORUL,,.
-
Ei asa de felul lor nu miroase pielea a fapte de viata lor de ceva de uz gospodaresc tot reactie chimica ilegala in schimb a parfum de ciurla de proxenet ilegal metalic,,calea combusta de suicid sange hemoragie mercaptanii metalici,,de rusinea si oprobiul lumiii legiuiti ilegal…le ia locul rusoaicele clone…ati auzit doi copiii prinsi cu halvita in cuptor cu spatula de zmeu, tub pentru infractiunea adulter MAGISTRATURA arsa, au furat averea cu mercenarii, nu plati…de unde bani…marcati,, ?….cum pisa cum plangea[fig]viata vie….scapau de rusi, mi se pare legal…cica FLOYDE,rase perfecte sovietice harem LISOVSKA recidiviste , s-o tina in frau,mania bataii INSTAGRAM, poate alta viata,, IMBUNATATITI,,[iadul].
-
Cum nu manca ciorba tocanita rantas din legume si supa…focurile iadului mafiote…ca n-avea de ,, burgunzi,,.
Ceapa abagic tocata mare, ulei incins calire borcan de zarzavat de 500 gr, cu unul de zacusca legume de 250 gr,calite bine intoarse cu spatula lemn, in combustie aburi tigaia de teflon cu capac, 5 minute intoarse cu vegeta,la gaz, metan 8 Galati, moderat major focul, racita in scaunul de langa aerisitor. -
Supa de legume
Ceaun arama cu ceapa morcovi, ardei,mari, rosii fierti cu apa luam spuma, ii extragem punem trei maini de fidea de ou,cu sare piper delikat, piper boabe cimbru,fierbem bine tocam legumele fierte le pasam fierbem bine, cu ulei dupa extragerea legumelor la fiert definitiv, o ceasca.
Luam ceaunul punem apa la clocotit cu sare punem malai in ploaie putin invartim cu spatula, varsam in blidul de plastic de maioneza sau farfuria patrata restaurant.KUKORICADARA malaiul. -
Nu intelegeti ca va mandriti cu penele voastre in smerenia noastra amazoniana agricola, ca totul este rational si zici, Daca tu esti doctor vindeca-te pe tine, insuti, tu nu inetelegi in mandria ta martur, ca ce este nefiresc imaterial, tu in ingustimea mintii tale, nici nu intelegei, ca odata vei plati scump pentru aceasta fire Epsi?….ce vreau sa zic?in dreptul muncii!….sint olteana asta inteleg, la mine, caldarea cu apa este saracie,nu intelegi,ca cine este Ales, este chemat, si aceasta-i ierarhia liumesca a unei firi eterne divine ca sa intelegi cand pasesti in POARTA NOUA…adulter…semnul legii?….ciorba.Forme noi de gandire pe crestet bisericesti, tu nu intelegi, ca-n acest lacas esti exmatriculat definitiv….esti un taraie brau, si o putoare de la tara…terminalul?…BAD KARMA POLICE ura dusmanilor otrava per manuale scolare, carti de joc SOLITAIRE…du-ti dracu, de maimuta…jucam TAROT.Aceasta-i firea omului buna sau rea nu injura….se cunoaste omul dupa fapte.Odata un bine …raiul, cerurilor mostenite.FAapta ?luptam lupta seculara sa inteleg arca lui NOE.Ce am facut?am inchis banii CULTURII, nu am nevoie de habotnici in limasul insular…si ei….recidivisti…revin FONDUL AGRICOL, plata sau PROFESIONISTI.Recunoscut CEDO.
-
Noi trebuie sa credem in radioul BOLNITEI DEALU si MONUMENTUL EROILOR ca nu va da nimeni ,, oale de mata,, de vanzatoare descalificate CECCAR si sepcute de greco-catolici,, LA PIOVRA CORRADO CATANI,, de furt chitante sperjur DOSARE APIA cu adulter marital[croitorie].Restul…rusii…care erau la ordinea zilei clone care le-au luat locul[erau isteti].MAIDAN ARGES ii zice de CEAUSESCU.Ii facuse masinarie cu becuri in ochi per INVENTAR FACEBOOK,,laseta,sifon adventist,si veste de molton putine ca-s nenumarate ,, materiale evolutioniste ROATA CARULUI evreesti,,.TALMUD Biblia.
-
Jocuri de carti, POPA de TOBA, SEPTICA ,PURCEAUA, PACALICI,jocuri de ETALATE ,de REMY,,,datul in carti,, rame, bombite, solitaire,constructii, masina internet, IRU FOX PRO,celularul CORESI,de piese BUTOAIE, Domino,dinozaurul,TABINET,melci LIMNEA in maraton dupa ploaie,VIITORUL CATOLIC,GHICIREA CULORII de joc,filtru UV, caligrafie,covoras rama de ate,din carton cusaturi si coala colorata,graficul MTV,desen computer,copiatul si coloratul cu creioane cu indigoul.DELTA rigla,Coresi,paralelogram,televizorul cu video incorporat argintiu cu selector cu trei butoane bloc,si magnetofonul.Sa-ti crezi propriilor minti in SH, curent electric modular BIHOR noi 360 ,, mancate de aparate straine in tripla scumpe, si ,, corcituri,,.Ai bogati cu pielea fetei luata.
-
Stiti ce inteleg domne, in proiecte GAL HATEG ?inteleg concesiuni valtorta economica a tarii, de,, legionari romani,,si anume canalul MEHADIA ca la Atos…asta-i ei bolnavii de pula si mitra comunisti de tuberculoza meningita, si stomac nu-s tratati deloc de aceste afectiuni ei pederasti genurile, chiar rau, le da LUXEMBURG din banii lor…ce cauta anatema in BISERICA?…au trecut 30 ani de probe chimice partid, au semnat PCUS valea…din DELIORMAN.Fara protocol, frenologia TVR 1 trecuta alb negru HEMOR…ei cred…ce cred?zic eu….calea sangelui infestat in organe de cancer epizotic raticizi…sintem in …VALE.Alta… cazan depresiune.REPUBLICATII cu STRAINII nu au ce cauta in FORESTIER, silvicultori.VOTAT .
-
Tabor REVISTA CLUJ, VAD, FELEAC eventistii gramaticali,, va imbraca in,, haina de nunta, Tibles, luati bratari din argint aur meserii mari din fier piele textile dar la KTV televiziune nu cruci doar fundatii case masini carute cuiere, nu metanii mana sa va fure hotii fiscal, ca stie meseria urmarea si cu crucea luati medalion,luati ,, cu criterii politice in sfoara mredalion bisericesc filacteria la gat, cu nailon de margele, nu canepiste,inele,nu, doar,, boabe mari de piatra scumpa,, EMINESCU FERMECATOR,, luati OMOFORUL ICONITA negru, rosu, luati SFINTII.Luati esarfe bisericesti batice patriarhale,sorturi sf Pavel,si gentute taranesti Artizanat UAT.
-
Eu sint gena inrudita cu A3 rezectie de 65 ani PROCURATURA, ma omoram daca,, cumparam diamantul din tarina,,am ajuns pe drumul greu medicamente fenobarbital MIROPA infime nenumate vesnic de 1 leu definitiv, toate pentru ca am caracterul meu constiinta, nu m-am dus sa cumpar DARUL,, ANA de la ROHIA,, ca ma jupuia PODOABA in VLADIMIR, imi luai functia, nu cunosc saracia,, luai celularul o fotografiai pe net ma duc la plastifiere birotica in bloc, o trag rama la computer din GSM , daca furi iei viata lor, o distrug, nu muncesc nu au bani, sint lipiti de ea cumpara alta, ar putea fii fulgerati, ca nu-i ea….darul cumparat iconita=banii=piua VLADIMIR Sanatate vesnic toti.Signatura. Drumul greu, rau.Am scapat.Ma inchin pe celular azi la REVOLUTIE venii pe apa fresca imaginii cu POPA,14.08.2021 ea este 3 lei nu 600 euro/100 lire sterline, deacolo debandada romano-catolica=calugarite greco-catolice.Imi fu necaz imi venira si lacrimile de nervi bani nu-s o luai, pa,va salut!cum piere iau alta…voi sa va invat sa va rugati in nor de adevar nu oamenilor.Nu incearca!…restul CAEN inventar ceccar de asta violente si ele libatie vesnica cu semne.si sange chiar.Am vazut unul cu nara dreapta rosie,in direct.
-
Sa nu va duceti la CHETE, FONDURI DE INTRAJUTORARE SARACI /2500 lei noi, sa,, veniti cu trenul[morti, voia tatalui–iar dusmanii pe Rol…vecii]….sa nu luati haine din dava de rafie folosita reciclata cu scurgeri verzi sifilis….matematica ei de GENVA n-o cunosc….va luati personal…la noapte INVIEREA MAICII DOMNULUI acum 18.28 PROHODUL.14.08.2021 va uitati pe TRINITAS TV, ascultati in liniste in DIRECT.S-au schimbat legile BISERICII.Au batut CLOPOTELE MICI.Femeile si FECIOARELE.Nu vreau.M.PODOABA.IEREU.
-
Las Asigurarea stampila cu CIP radar, au?nu esti din RUMEINIA ?iei rummalaya, eu cred in kilometrii la cateva luni distanta de ,, misiva secreta document,, caeste ASIGURAREA AUTO?vina lor…..scrisoare!a furat-o plateste anul acesta si copil prost…restul strada BATISTEI LAMAIOSII[fig]eu cred ca cu noul COD RUTIER UE stiim ca sintem VECHI avem procatori detractori dusmani,,punam lamaia de prosti,, in vizorul masinii parbriz fata.in coltul SOFERULUI.I heard this in the suburbia!….BISTROUL, este sub sosea acum de adulti nu copiii….HORA UNIRII CRACIUN de INVIERE.Canta Adrian Copilul Minune etate 40 ani…cred…..frumos…lalele galbene,gazel,ii zice literaturii.
GAAAAZEEEEL.GAZEL.Gazel.Distih, Amfibrah, Rondel, filologia muzicala,Buchet.altul..Din ILFOV. -
Alta…in aceasta noapte sintem prosti cu muci ne tinem de biserica cazier a lui ION CORVIN HOTII MILITIE…s-au inteles au furat scrisoarea ASIGURARE ITEP s-au inteles ca au spart in accident PLANETARE puse in discutie la NOBEL, deci inventii in cercetare, furau ,, atlasii,, o casa,,, ii ciochileam, supectam pe rucareanul nostru vale VLAD.L-am visat noaptea de VINERI IZVORUL TAMADUIRII, a venit STARETIA COZANCEA in vis…fulgurant.Sintem religia maicii Domnului.
-
Cica erau de la MAGISTRATURA textilistii grefieri, cica nu munceau ca sint din nastere cica ar fii inventat in PROFESIONALA PLANETARE, cica le plateau BINARII la COR, la PATRON, eu cred in OFITERUL ILIE CEAUSESCU ILICI ROMANOV in ROMANIA, nu jurnalistul PROFESIONALA care a ,, mintit inele medievale, verzi rufoase,,WTC.Are SCHELA.
-
Semn ,am rus, este dreptate, interzis AVC comorbiditate, teorii controversate , medicale, eu necunoscuta, nu cunosc, teoria medicii,mirosul este necunoscut…jales de biserica miropa, acum,am zis la intrebare ca-s legionara, nu mi-a dat uniforma, dixit discernamant vointa prprie, nu alti cacati de oameni,aveau o impresie urata despre mine din caligrafie grafologie de infractori redusi mintal,au fost la bistrou minori, acum sint terminati gen legalizare chat de catre Stat.,,Asta, nu stie sa scrie!,,dar nu asta, de unde tupeu voit dictatorial? clar grav de condamnat?….fisele planck de neurologie la numar[ma scuipa Statul],nu m-a chemat a chemat emigranti le-a pus DOSARE pe MASA,[sint martura ca i-a luat Aiud complici majori americani 14 ani, ca faceau tranzactii de terenuri, labagiste, in dictatul persecutorilor…nu m-a repartizat computerizat Statul nici la LICEU, nici PROFESIONALA, ma forta sa ma duc la Scoala Medie sa platesc CAS, in loc de ,, nunta,,….l-am platit…foamea….acum este vremea staff hotelier!….nu atunci….era clasa de LEGIONARI ei voit cu acte COMUNISTI,,[EVRIKA!partea BOULUI,,…]…..au invatat la fas, in canalizarea cu capac suprapresor gunoi, din trepte piramida.Bea din pisoarul public,……ii cam zgandarea gardul sinclinant tapa, bobalna…iti tremura osul….i-a urmarit,, ai rai,,!…..dadeau cu ciobul geamuri la gat,s-au speriat de bale de metronom fix aparat…la garoafa fixa….altele……cica au auzit ceva noaptea la ATP [7 DIN 10].Lumea sate gen exchange, cica cadastru!…..ultima!…..s-au luat la bataie vinovatii din noiembrie, in absenta.Scriau COMPUTATIONAL.GERMANII insa PLANCK UTC Bisericesc.
-
V-a dat cumva,, matusica voastra, bluza alba de casmir,,?…2 metrii cu Stalpii folclorici…..!..lavra BISTRITA olteana!….ma pis pe ele clauza de neconcurentialitate kassa…venise HRISTOS in CHIP de INGER!….si ,, ala cu fitile!!!!…va amintiti,, vatajelul,,?…una la mana…voi nu aveti Constiinta voastra?…..nu a muncit per biletul popi platit…nu i-a fortat lumea, pe, toti!…nu va jeliti!..a doua oara, la Dispensa aveti cumva frati cu bluze albe?ce va spune constiinta?v-a lasat lumea in pace, la purtarea bluzei albe?….GHEONOAIA CEYLON PECETLUIRE MORMANT.Am vazut!….nu-si aminteau oamenii de azi pe maine de foame!….fara medicamente.Obligatoriu bluza alba, de la nasi barbati.De BOTEZ.Nu!…nu aveti IERTAREA!..eu am , voi ,nu!…revizuiti-va atitudinea, mai sint si barbati…nu stiim…..!…..
-
Statea,, bagabontul pe Lenin,, presimt ,, sluga a Satanei miros de carne fripta, foc,, card de identitate politie cu cazier, de Romani, ma pis pe ei, m-a aruncat cu geamul!…eu zic sa-i intocmim CARNET de NEBUN, lui D, mi-a rupt dintii pe nedrept per frauda cibernetica per acuza ca nu ma cauta politia ca nu aveam Act de identitate romanesc , nu-mi explica targhisul, aveam, CARTE de ALEGATOR.Sint contabil cinstit cu forma legala,.BODNARENKO, stiam de el,, nu ma intereseaza.Am auzit, nu-mi pasa.Toti oamenii, cunosc.Cica nu aveam un pol de siliciu de servici din start, de militie.De cate ori ne dadea persoane neurotice de atatea ori ne batea ca avem legitimatie straini fara marturi si dosar.Hai sa fiim cinstiti!….judecam sfat terorist logic noaptea!….umblam cu SATANISTII, hai va pup va las distractie placuta, nu am vazut!…judecata satanistilor,…a venit GUVERNUL si a zis ca nu ma primeste STATUL!…alta [3], din doua una,mutarea BACULUI fara anunt, la obligatorii romana, matematica, trei,hai sa ma pis fara acte de nunta cu sida la mana, puta a ,, rece,,….va las, vizionare placuta…ma asteapta…da tu, ce-ai zis, intreba restul?….monolog interior?….politia nu mi-a dat drepturile cetatenesti.Esti tarfa platesti!…judecata pe care o cred straini, STATUL VINDE la PROSTITUTIE FEMEI DECLASATE MORAVURI GRELE, care lezeaza demnitatea oamenilor.Experimente umane.Ca -s caini….la percut, toata informatia!…asteptam ziua platii1….
-
Da Domne votez in punctul de PENSIE cu EMIL BOC da votez sa le duca la EXPORT, tipele pentru acuze nefondate scrise la BODNARENKO, acuza lor,, cica vorbim cu COMUNISTII!…..era dupa nunta, o atrageau copiii mici de gen masculin ea fara drept nunta, era in haine pastrate cu grija…40 ani.Era cat copilul.EXPERIMENTE ca pe caini.Cerc inchis ,, casti de fornicatie,,.HEMOR.
-
Obiectul!….mi-a cerut locul DSP, in liceu,cu chitante, in COMUNICAT OFICIAL POLITIE, ea fara drepturi privata de LIBERTATE,cu semnatura cu violenta si Dol, in liceu de legionari ea comunista.Oia la pula copii in rochite de 9 ani ca-i saraca la 50 ani.JUDECATA STRAINA sa vina cu TABLETA DISPLAY.S-a judecat in contencios administrativ cu mine, fara sa dovedeasca cu ceva la 30 ani.CAPUT.Urmarea.Nunta.
-
Am tacut din gura, erau in PRACTICA LICEU la SCRISORI MEDICALE PENSII, lasam loc violatorilor, am inteles , ca le-a bagat lemnul de la piciorul de mobila genital feminin.Cu camera ascunsa, condamna oamenii la inchisoare pe viata violate.Semnez sa lasam violatorii liber definitiv sa fie JUDECATA LIBERULUI ARBITRU….sa facem pace!…
-
Deci ce ziceti Domnu ,de CARNETUL de ELEV ,PORTAL INFORMATIZAT SEEI, ?,le poarta cumparate sa le scape barbatii marital prostituatele, vina lor chiaburii!….revenim la virale internet toate astea la export in RFG ,SUEDIA?….le bat barbatii cu mosmoane rosii de te caci pe ele, in grup, MERIVAS.Or hii stiind maths!…trei mari si late!…
-
Au avut Functii de Vanzator stat fara acte maritale, nu lucrau ca nu le ducea capul, erau functii mari, erau, inactive, a incercat Forul sa le ia Organele, cu Datul cu Camata fara filmare Gestiunea Hoteliera si bisericeasca,inclusiv cei cu plase pe cap manastiresti, tratamente experimentale de diabet,de ne bat doctorii Civitas Profesionale, unde furau in Sector i-a bagat la munci, ,la sparturi,, ilegal, erau Profesionala de 2 ani financiara dupa,, glisare,,.popii[dorea atestatul lor le dadea in schimb,, Autorizatie de Libera functionare platita 700 lei an Fisc,,nu era din DONBAS.S-au reabilitat valcenii mielosi,.Vroiau Comert in grecia la Athos.Sint ale soldatilor.
Atestate 6-10/9-12/postliceala Ferenda, scriitura legalizata notariala si O.S.I.M Neurologie.900 lei noi/lunar Retetar Chimic.O.S.I.M. -
Ele sint de vina ca s-au dus la Contabila IRU Gestiune cu probe si cantariri de unde chimice suspecta de tuberculoza si fara acte Casatorie, aveam contabil barbat s-au dus la fata asta cu probleme psihice , cred ca din mintea ei…de proasta REVISAL…ca nu avea de unde…ei sint de vina ca au ales contabila, sint majori, i-a intrebat de trei ori!…..acum patimesc!…sa nu munceasca!..sa le dea!….de aici,, SPARTURILE,,.in Gestiune!…
-
Deci OLTENIA nu este vizata in canalul MEHADIA are 10 mii sate wi-fi si de Balotaj, ma gandesc in facturile fara MONOM CEZ cu REGULARIZARE si TVA diferentiat in suma lunara cuantum aproximat premptoriu de 150%[scrie in recipisa contract bills factory],ca le-a venit suma in facturi gaze pe curent electric de 10 mii lei noi, lunar folosit in context de 500 lei stat ajutor COVID exaustiv ilegal fara spor consumul electricitate si gaz fara economii.Ne asteptam in 1300 lei salariu minim, la liberalizarea preturilor la legume si fructe de Import,….un copil a fost citat la TRIBUNAL….este scump HEMOSUCCINTUL, la noi la servicii medicale gratuite CJ a cumparat cladirea veche de curand.
Ce ganduri am de viitor?buletin definitiv nu provizoriu de judet , mutatia, CENTRU, si acte medicale de Bulgaria.Duale, ID popi, si Pangar croitor Arsenie Boca monahul PRISLOP TEODOT.Se ocupa cu CROITORIA, JURNALISTII, GOSTATUL, SCOALA,sigure 100%.Drona este voia sa!…restul faraoneli din meseria lui GHELASIE PRISLOP trec pe meseria fratelui Teoctist, si iconica a lui Ioan Prislop…aveam unele de la Crucea alb-galbena, socialisti uzepere,si particulare…lista continua…mafia 30 lei chitanta Clopotar. -
Mi-a zis la UPIT de 4 pag, arta decadenta modernista romaneasca,,, cartea Portretul lui Doarian Gray,, cursurile de stilistica ale lui Ferdinand de Saussure,, Gramatica romana,, si Evangheliile lui King,, in engleza.La folclor de Prototipul Cardare,la Informatica de Formare Continua.Am dat ceva leisori, dar am obtinut ceva.
La BOR este ,, Scoala din Fantanele si Scoala de Lotusi din Timis,, sintem Imparati antici chinezi.Mi-am luat din Rodipet si pangar, ba chimie alimentara…erau destule…materiale hipnoza, analfabeti…a iesit mancarea de-a gata!…. -
Trebuiesc intretinute relatiile cu Femeile robot cu Ah sangvin neinjectate, Cameriste scolare si de Liceu, la Economie,femei mecanici,joburi germani radio LOCAL ATON si DIFUZOR,nu au facut scoala superioara de injectii Civitas din punct de vedere al Croitoriei Stiinte aplicate in Menaj in Procuratura…tragea de laseta sa vada daca este Intanata cu artificii meserie nu copie furata Steno, de Comercializat nu ca era dusman, sa-l rupa sfintii Frati de sange Vasile si Macrina[oamenii rai].nu spuneau ca meseria…covorase din laseta macrameu.Femei invatatori Tehnologi Comuniste cica 75 ani Indemnizatia Forte definitiva,la materia matricola Gospodarire, Agricultura, ATP.Rechizitia armatei acele femei de la Mossul.Geanta si pixurile.Secta.Camarasi austro-ungari ori marchizanii geambasi.Arta Gelateri.
-
Este Calcul de chimie alimentara Consum de Baza pe Cerc de Persoane cerc Asirom, s-au ieftinit cele scumpe s-au scumpit celelate, nu raspund de luxuri care nu-s Prioritati,s-a facut calcul la ISO 9001 Geneva CRFTA,s-au ieftinit cele scumpe s-au scumpit cele ieftine aceeasi cuantum lunar semestrial.S-a scumpit FILATURA sint sefi BOR STAFUL HOTELIER…care nu se trateaza GERIATRIC.Birourile Patriarhiei femei…..trurci care stiu matematica fiscala armata inventar la PERFECTIE Fundatia DAN VOICULESCU-adulterini.Sint nelegiuitii popi arhiepiscopali DEALU SPIRII episcopie.Procurori bisericesti…restul viseaza 8 clase generale in urma DECRETULUI CULTE 512 REGIM de STAT 2021 /2080[legea?10 clase comerciale de VANZATORI].restul HABERNAM[LATINISH-DIASPORA].si-au luat bulbeaua [9].
-
In cinstea celor INDEPENDENTI si PSD redoresc alianta Analiza SWOTT si Funciare regularizare 3000/7000/8000 arta, transporturi, funciar, Alianta PSD-ALDE doresc cu-o semnatura Premier, citez numele domn BOLOJAN, sau revenim la domnul Dacian Ciolos….domn Catu, este ca Dragnea iconograma in haine de detinut, o sa ajunga ca Dragnea in trecut, a fost gonit ministrul justitiei domn Stelian Ion, acum din partea ministrului Sanatatii punctajul marit pensie septembrie-octombe esuat…gonirea domnului Catu.Doctorii redoresc redirectionarea cas pandemic in contul lor 50!de la subiecti….REFORMA SANATATII.Werner I.Klauss, a marait telefonic suparat ca nu-l intereseaza mai este problema pensiilor speciale in contextul inflatiei de 25% de PNDL 3 Anghel Saligny,primarii locali…deci Catu =Dragnea …au iesit grevistii in PIATA VICTORIEI.Judecatorii DGASPC Grefieri romani MAGISTRATURA ….dam banii romanesti aflam informatiile dga cu alianta istorica PSD-ALDE de revizori contabili–DEBARASAMENT Financiar SINDICAT MUNCITORESC…revin!dau bani, vreau informatii unguresti justitie la fix.
-
Il urmarea pe Catu ORGANIZATIA SECRETA a REGINEI, BANCA FRANCEZA cu, , NEBUNII,, cu recuperatorul polimorfist…i-a dat la stiri, recuperatorul de banci belgian URI GELLER…ajungea Catu precum Cornici cu Coragea la Tanacu el a dat 15 ani vechime plic timbrat cu indemnizatie PTTR din burta,nu mai avea banca de unde….din BUGETUL Armatei de Stat Turism,incerca acum un 14/40%…nu justifica sumele pandemiei EXPERTIZA….il cauta URI GELLER al zilelor noastre.RAZBOI TOTALITARIST.Turismul ONT, prin organizatii judetene OJT.Acolo-s banii dvs!….
-
S-au injectat ilegal cu 8 clase cu boli periculoase ca sa obtina functia VANZATOR PIATA,, cum arata NICOLAIE MOROMETE cu destiul plin de viermi, invatator primar minor,,s-au lacomit in sanguin sovietic simple infectii si gene tratate la institutul BRAD pe,, baii, celor ce-au oprit din munca lucratorilor,,.Au programat animale de-au lezat artera cap, dintr-o masina tragea cu seringa cu floreta in cainii periculosi cu lanteta iarna pe friguri dupa 94 fasia GAZA.Infecta acesti recidivisti…caci s-au lacomit le era scarba ca de resturile de pe mese.Ba lemne, ba fura lux mancare mall, ba colete, de porc ce-am vazut[un porc fasii carne macra intregi]mirosea suspect cu Ajh testimonial axilar[cancer reactiv].Cu sapunul farmaceutic comunistii neutanasiati OMS in arc de cerc germeni saprofiti.OMUCIDERE urmata de FURT CALIFICAT.Nu au voie…..sarbatori UE.
-
Toata ziuabunaziua bioenergie m-au intrebat cuva daca raspund de Decizie de unde cunosc li se arata ceva ca-i strang de grumaji, da domne la REFORMA SANITARA alea 8 ore din 22-6 dimineata adica 5 ani, aveam in DECIZIE STAGIU POTENTIAL, mi le-a luat 5 ani am observat ca plata la judecatorie in schimbarea grad invaliditate,in lipsa banilor si este LEGAL aici in tara.Aveam 40 acum am 35 vechimea din DECIZIE…cumparate cas ufo neurologie la TREZORERIE FINANTE Valcea.I se parea lui tata ca recidiveaza boala de ficat gene incrucisate de la mama, alti bani alta distractie daca inchide contul la medicamente, in rest acelasi decret cu Robor pe tara, asta este mi le-a mai taiat odata, luam functia IRU de scoala de administratie publica…inchide contul de card…da!…..
-
Sa inchinam, paharul cuzist in fata Tarului sfintit Nicolaie…scoala prin exponentii, sai lasa de dorit, este, umbra, a ceea ce numim, lovitura in chinga in genomul celulei de baza a societatii.Inclin paharul, spre acea perfidie a istorie care a insumat in iugari taranesti, ceea ce denumim, o mare Revolutie, a unei mistificari ucecom, care nu itempa in pendulul masuratori si sideric in Banca Agricola cativa mii de dolari si-n releveul casii o suta de ani cca 1800 lei anual cu legitimatie trei navete de lemne…de unde mama dracului gaze de sist TRANSGAZ cu repartitor?…vrem Germania?..sintem corupti!….cica cca 2-10 ha sau banii de arenda de unde oameni cinstiti, sa observam un anumit balansier al Sortii, cine mananca oase?..scapa cine poate!…cine esti?…inchidem difuzorul moderat in scala UK Mecanica chimica.Da!..45 minute dvd-rom,[16 itemi].notebook ideapad.
-
Erau inapoiati social faceau furt intelectual la C.O.R sa plateasca MIZA de 3600 euro sa ia pamant si functie la PNTCD sa creasca vaci, capre, oi,sa ia de la PSD Partid de chenzina si de la BRIGADA de apa, gunoi, electricitate din schitul Greblesti degrevari agricole.Canci arbeit.Erau in scandal tip SECUI Ceangai Lituanieni atac armat cu umbrela……s-a intamplat legitima aparare.
-
De cca 6 ani ataca in Regiuni istorice dl WERNER cu RECALCULAREA…cica se ia nemtii de toti rude cu sefii ardeleni care fura din Stoc nu -i sugruma, la litera,, i,, cica potaile au furat bani din funiculare nu au predat banii suma de provenienta la notar de unde nu-s atacati de recalculari ei huidume cica scoli de armata steno cu aparate Sibiu de cofetari-patiseri ei chiulangii, si nu-s atacati in indicele Robor tufani prosti ataca cu DEPESE la ANAT, in ascuns,toti prostii la munca la media ANALITICA la mecanica fina inventatori O.TUBERCULOSII Lupeni, apa in loc de sange la cancer de ficat.Levuroza din bazin.
RECALCULARI cica si armata.S.I.M si ei prosti,, cica da-mi la mana ca fac,, visavis de COTUL DONULUI. -
A spart popa cioclu, botul, de sinuciderea epifaniei atosite prin acedoza,a zis,, om trai si-om mai vedea, sa scapi, popa fara vina propriei vieti, si-au revenit la realitate,,…deci asta inseamna ca nu au mancat carne macra de porc natur si vin de struguri caci cuvantul Crucii este nebunie,asa a murit si popa madianit cu haina de JIDAN din FUNCIAR ingropat in nisip,din punct de vedere juridic, ca daca tu pana la nunta ai facut rani, mirosi a mort, la rit,si tu esti o clampa omeneasca urmarita, un bat de chibrit pe apa de te-a urmarit…du-te si patimeste, plata pentru apostolat!….revin carne macra si vin antifonati tu rani…..nu vi s-a parut…stiam!……or fii oamenii, blamati de Dumnezeu, Om, Societate…icoana HOTILOR de la Neamt!….ce-oi hii his tu…du-te la electrozi in padure!….sint atosita ca epifanie nu acedoza…nu-mi convine!….placa de andezit mormant de dinozauri ori bou Apis fara coarne.Nu ploua….eshatologie liturgica deci!…paricsampolo!sint ceas sectant!….
-
La noi, ne este frica de fotograful,jurnalist, monarchist Arthur Miller Chindris de revista locala Lumea Satului de Caroll Ppp de Szatmary,acum de curand in statiunea Bratienilor noi din cartierul ceausist in cartierul europenilor miliardari al lui Miron Iuga Plevna Arges de Sus judet…ba va spun!..mi-a picat fisa unul ca domn intern de sport de al lui Bodnaras, mi-am dat seama judeca gramatica la modul Imperfect…a zis sa umblam curati cu haine curate…acum au venit neonazistii cu nemtiii ideologie stiintifica…nu ne ducem la festivalul folcloric local….Istoria Romanilor.De Marx si Engels capitalisti O.S.I.M …au adus rechizitele noi scolare.
-
Azi , in catacombele ortodoxiei calendar stil vechi IPS Vlasie Mogarzan, este sarbatorit sf Fanurie…luam paine din fast-food, si sf Ion din August[Duminica..prima zi a saptamanii evanghelie].luam flori margarete crizanteme crini…cate un fir aprindem o lumanare.De medicamente…vechi urdinare, treapad greco-catolice.Azi se pun la slujba rude dusman imputite, de lene care primesc martisoare cu furt de spor.Inaintea icoanei maicii Domnului.
-
Deci azi…visai azi noapte, ca nu-i lunga asteptarea cu martisoare batiste, parca m-am desfacut racorit, trei dorinte am la sfantul…in vama Blidari-Arefu-Hipodrom-Second -hand,,interzicem vanzarea genti vanzator 10 clase,mobila Caen,Cor si straini, romani-rusi-germani,,de Duala,si Necanonice barbati-femei…sint cum sant!….vedeti si dvs azi in parcuri de agrement, in pleumbarea voastra cum se prezinta toti!….azi noapte liniste…aveam lumanari aveam de toate nu dusmani codul muncii[toti].A mintit sf soare[fig].
-
Asa am gandit asta de la Magistratura Antal, era in haine de morga de legist de la Hollywood cu batic de Nucsoara, la austrieci fiecare organ anatomic este instrument de Fisc,i-a scos cu surubelnita cutit de vie sa nu moara organul chirurgical andrologic de pensie,i l-a luat sa-l reconstituie la altul,proba biologica, i-a pus o semnatura i-a luat pensia din Scripte.Cu substanta cu canula cu tot.Asta Cocis…nu avea stampila la zi legitimatie UTC,Cornici o banui ca era in uniforma arlechin ,cu functie mare in Stat bisericeasca Buget, pe sama norvegienilor din Romania dizidenti de stat,la marfuri de Sistem,las pe Teodoroiu, era un sobolan, colioptera noaptea alb-fosforescent intr-o ramificatie drum,adventist de al lui Hossu,zboara noaptea,nu-l primeste…ca este alt Monarh…..cum pleca cum veneau copiii lui dupa el…..asa zic adventistii…de profesie Croitor…..estetica uratului si a frumosului….punct!…NIHIL SINE DEO ZIDANOCOMUNISCHE[SF MINA RM.VALCEA-hoti, violatori, fermecatori…sfant al pagubitilor, ptiu, imi suip in san]Reconstituiri Nexus Sed Lex.
-
Ce stii…,,INSTALATIE GAZ Racord butelie butan, ,,80 lei, butelia de 500 lei vreo 1200lei cu vouser 300/400/cu garantia,are carticica de 2 pagini simple,o pastram,,,recipientul,,in aragaz de copii ELETROLUX Arctic cu vauser de filtre aragaz fostul OMS[petroleum shell fosta galbena 250 lei lunar 1 ora clocot ciorba asta 25 minute clocot ciorba tabla zincata galvanica[25 lei cratita miljocie verde vernil].boltat.Genetica segmentari interlope creier mancare de ofiteri austrieci tabere scolare, foarte scumpa dar de folos…numai UNIFORMELE lui SLAVICI[Variola palestiniana zidarie]…a venit la doctor primar.Medicul de familie.Ca nu-i careva victima.
-
Unde sa se duca banii bulaiorilor mei,, la Rec,, cacat…pe copite…cu rahatul plotog pre dansii…aramari povarne romme…cca 1000-10.000 dolari clinicile avort MALAXA traditie neamuri doctori,, cu magnetul, deci fara septicemie,in trei zile, deci violatori,,
2}la clinicile de miliardari de Specialitate gunoi colorectal, sa traim cumva romanii TWIN PEAKSUL,,frectie la picior de lemn,,
3}sa ia indemnizatia draft notar cu taxe judecatorie fara provenienta clone slovace tipuri noi de gene -
La,, astia du pi colo,, s-a schimbat legea, avem legea si profetii romani, Gruiul Lupului,Racovita cu acatist copiii pana in leat 40 de ani sfantul Justin Parvu si acatist la oamenii peste leat 40 ani acatistul lui Irodion de la Lainici[cu verde in calendar de uniforme imbracaminte cult si gospodaria restul] de frica penticostalilor comunisti si istoria romanilor….pentru prostii beti, insultati strainezi acatistul cu tarnosala iconita cu panza al lui sf Vladimir Ghica.Restul cereri speciale 40 zile, Sf Petru si Pavel-judecata uniformei culte, sf Ilie -folclor Decapolitul -vesmant oltenesc, 40 mucenici-din vama, sf Filofteia-regalistii, sf Paraschiva-biserica femei,sf Ecaterina haine de munca sf Andrei-tagma sociala,sf Nicolaie-feciorii,sf Ion Rusul-oamenii zmei,mitici etnografi,sf Maria-haine de Cenad,Zelea-uniforme ofiteresti,sfintii din acatistier Ramnic-haine de Culte cu sf Brancoveni-dulame boieresti,din Solduri,sf Ana de la Rohia-uniforme BOR Patriarhie sf Ioachim si Ana-de namolari sf Constantin si Elena-de ierusalimiteni, sf Gheorghe-de destepti,sf Mina Dobzeu,-de teatru Dragasani.
-
Mai avem alti sfinti romani croitori sf Maria Petre, sf Veronica Barbu,sf Agafia Ilie, fec.Flaviana Eliconida, Gherontie Puiu contabil,, maica Grigoria, cu maica Eudoxia Manolache…acestia vanzatori patriarhali V16 de SAMIZDAT de HUSI.si croitoria Craiovesti Racovita….nu arlechini marfuri Sistem…Padurarii[a luat mana de mort a semnat complice fura trailer cu butelii pline de 900 lei una reincarcabila definitiv.]…au furat darul sfintit cu 600 euro…i-a jupuit patriarhul in servicii la FISC ei nebuni.
-
Normal, ca a cazut o piatra in insula italieneasca Sant…iesise strigoiul clopotar Grigore…cica Dracul, venise cu gand rau asupra consumului de prostie omeneasca de DIOXID de Sulf…femeile proaste nebune, cu gunoaie gen esoteria popi monahii Spalatorii, deci urat grav escheria colli apa fierbinte din auditiv…ziua se mandreau infricati de groaza noaptea in lumina soarelui atomic,au murit de frica in GENEZA Facerii caci depasise stratul de Ozon, explica Fizica Pamantului la,, jigodii,,.filme de oameni, prosti ori Fartatul ori Nefartatul au pierit dupa arbori de frica,a zis Profetul Ioan de a Noua napasta asupra prostilor dupa prima filoxera.Cica erau nebunele dracului, gandeau prost Medicina.
-
Erau insulite necunoscute langa peninsula egipteana sub ape…ca nu sta careva in istoria planetei de caini pagubosi…sub nota 9 administratie publica.PISA note, teste.Ganditi ca extraterestrii?!…diavolii!……nu gandeau proastele dracului ca medicina are legatura cu JUSTITIA mii, de ani, de inapoiere mintala a regiunii Therra.Apa freatica cat este Soare artificial….din comantul Proorocului Insular!…cred…!..mi-a lasat semn….de Silicoza..fleosc trort pleosc..caput!….unguri mecanica 600 de ani istorie.Nu ati gandit ca nu ati vazut perceptia si absorbtia substantei , si materiei trecute prin filtrul ratiunii.
-
Cica in satul acesta al Bolnitei au propasit ilegal ,,nebuni,, prin vodaf telefonie router Facebook,, ilegal la Moartea UTC au furat racordul bransament de apa gaze si termoficare al satului, manastiresc….cu semnaturi ilegale la computer Ofiteri Sat, la raionul lui Kostea, Brifcor bautura…mai este unul romanesc PNTC,,,ii urmarea oligofrenia din Kostea de 11 magna Finante si noi ciomagari fotbalisti sportivi Finante.
-
Sa vezi nebunele draculuii si lista continua de motive numa una dupa iscalirea contractului casatorie…din Vlasca vazute dezgropa Mortul si Moarta lua haina nespalata….ca nu stie careva chimie…printr-un om a intrat pacatul bolii escheria colili in lume chiar si egipetii…vechi..gala Bute…femei blestematoare NAZIREE…de struguri si carne in unt, de paine…..Corturi de ascultare…prosti….da sa vezi o treaba cu legea justitiei divine….era usa incuiata cu cheia in usa…a gasit o haina pe potriva necunoscuta dupa un sfert de ceas a purtat-o..ptiu Doamne…ca sa vezi satana ca nu se stie Cauza ne ferim!…..nici o lege!….ia-o ca ti-am pus-o eu pe pat…zice ,, Striga,,…ziua cica pe lumina!…..ca era imputita din Sinod nu se inchina de ploaie pentru bietele vrabii, avea Antimis -paraman, restul prostilor nu…aia e!…si nu cunosc ce doresti ti-am zis din lavra pestilor Pecersca, exact!….si ce zici!….SCANDAL!……cine m-a aruncat afar din tara?….bine zici!urmareste!……cica dreptul tau este legitimatia V16…atat ti-am dat atat faci SLUJ SFINTIT ICONOMIE cu Economat.Dupa Predania legii de Botez cu marturi….io?..menara1…evreiasca!….de chatillon!….rani corp!…..de epilepsie de frig….dubla si tripla cetatenie UNGARO-BULGAREASCA, cica BIPOLARA 3 secunde la un an, perplexi.7 lei UNGARIA injectiile Bulgaria 6,7….analfabetii.,si semi-doctii si nefunctionalii…jobbik bar-night partidul MEMORIA Siropul de visine unguresc.Cercetari mari evolutii mari medicina epilepsie provocata de micule cancer de ficat.
-
V-am zis Adventistii monahi din lavra de peste a Pecersckai cu vanzatoare V16 Patriarhie maici necanonice Fecioare bisericesti Atelier croitorie schit Pasarea acestia-s oamenii[ale Vladimirului] acestia-s exaministii examenelor pana la obstescul sfarsit]!…..aia sint aia sint harul acesta il gasii, de Sbornic ,Vodita, maici Mitropoliti.
-
Maicile sau monahiile sint nebune au Fiara apocalipsei Al-Jazeera…conteaza o maica nu este dezlegata de Blestem de Fecioare sau Calugarite nu au Voie in Sinod impreuna din anul 1 dupa Hristos, zice ca teoctiristii sustin ca ministerul Cultelor a rapit maicii la edificiile bisericii torturate eu in acest veac am vazut ca au rapit Slujitoare ca ele au potcap pe crestet nu caciuli ca banditele de maici scoase definitiv din Sistem din Oltenia,pe motiv de mafie si specula politica una este o organizare biblica francmasonica,drogate si licentiozitate tara strainatate slujitoare interzis de pacat de moarte cu pietre ca reprezinta Puterea oligarhiei Regaliste.Acum in acest veac au rapit Slujitoare cu Potcap, le-au zidit bazilicile au intrat in Fisiere informatice si-au insusit tot…cica FURT de Spor…le dadea o suma cambie in valuta…interzis…..totul constructiile sint o macheta de zidarie arhitectonica.Asa zice Commitenul KGB.Bine ca i-a prins!…PSR Partidul socialist Roman…a luat urma ramasitelor din friptane ciolane si ramasite resturi alimentare din Ciolhan….Valcea, Arges, Craiova, Mehadia Canal…caseta TESA ca mancam carne bem vin in Vinerea Mare uitam…tertipul artistelor balcanice si prostul de popisca Doct elevat Calistrat[30 ani sistem regim].Cu urmasele lor…ochi de ticnite italience legea italiana a Bisericii.Acvamarin, bleu ciel, si coraille.Ramai zob…harfa!…..TRINITAS TV furatoare steno….aici-s banii dvs luminita din capatul tunelului comert politica pescuit navigatie…ei conduc tara brokeri cibernetici.glomerul diabet schepsis ganage unu LISZT, unu Scuman, unu de Funes…lista poate chitaristul…mercenari BUDA…boxeri…i-a dat la televizor la REVOLUTIA 89.Ca artista Dragasani filme vechi de arta ramai nebun…eretici!…..cand auzi!…..iti piere flamba limbii si literaturii romane…revin….capulzani caducitari.Calificati Profesionisti Globettroter.
-
Saraci, misei, drepti si nedrepti, ai Rametului sf Petru si Pavel, sint obligati sa creada in Sinod, sa se roage diurn nocturn pentru ploaie din rugaciunea sf ILIE TESVITEANUL din NOUL CEASLOV PATRAFIR ALBASTRU[60 lei aproximat]…pe vreme de fulgere trasnete furtuna grindina vijelii…pentru ploaie a sf Ilie,Rugaciune catre sfantul prooroc Ilie la vreme de seceta,rugaciune la necontenirea ploilor,rugaciune la vreme de fulgere trasnete si grindina….caci ploaia vine si peste drepti si nedrepti pe saraci si misei nu-i urati!cauze Drepte!……
-
Subiectul proscrierii….a dat drumul la caldura Statul pana a venit Maistra in Biserica se platesc legal sute de euro pe caiete IF NOT….ce stii?!….era semn de sange omenesc,cu vopsea vegetala ideograma APV Legionara Gheorghiu Dej…..sub altar masa darurilor punerii inainte…legionarii casatoriti cu mosiere fara HPV din Fonduri structurale GAL, Bruxelles…cu tenta grofi….de la noi, istoric..Scolastica…Tiganii….cioara cu cruce in cioc…..hartia semnata de Donatie teren teoctirist mostenit…haine de Hisi manastiresti in 2,3 ani, trebuiesc predati clinicii rmfb subiectii=Pace…..lesmajestate in urma faptelor vieneze romane din Tg.Mures,CFR,popa dupa 5 ani fara lene se sufoca de frig cu crize comitiale au daramat biserica este obligat in crize de epilepsie provocate de ger sa tina slujba este Bipolar.
-
Noi in sibiu sintem declarati SVABI, ne-am luat ce ne apartine!…restul..duca-se in mamosa de dulani si dulane!…pai serios!…cine?!…Regina Sof.Executari silite litigii croitorie austriaca bisericeasca…tablou votiv taranesc…este de viitor….impuscatura cu soc implozie in vena electrica!……inele cu semn,, concursul Nobilimii,,.satanistii….Bayul revisal amorse visinii IRU Video.Las!…Tiganii albi!…le da mult parentali.Noi dorim legitimatia in mall Germania nu aderam la Reconstructie dupa reconstructia 89…ce sa fie Swedden?..ca si aici!..de Teoria Emigrationista ROESLER…noi Tusnad/Felix profilul constructiilor arhitectonice.Cip integrat.
-
Si-a depasit conditia si substanta societatii omenesti de care apartinea cu cercei rotunzi bisericesti…..munceste vesnic in flacarile Tartarului!……malabsorbtie concava tesut …s-a despartit de biserica condusa de spion Arghezi, nu are contract pe glucoza lichida..a semnat pactul cu Satan, morfina beladona!….i s-au aprins lumanari in trepied Nou la cap!….
-
Arta, Funciar, Transport????…3000/7000/8000 Regularizat Priscom/Prezjlecat/Jobbik/Proletary/Fidesj???….Aracis Bloomberg???…nu mai calca…aia cu haine de la mort frectie la picior de lemn, tigani aramari secui verde cu soare desenat povarnagii secui-ceangai….de nespalare la biserica casatoriti…de unde?…de unde i-a immultit Procust!…….for Tiganesc OMS next soon!….niciun!……furau valuta ilegal din contul bietilor pejanos.Caput .A noua napasta ptiu doamne!torna fratre!….
-
Ca sa scape comunista de la Agricultura viitor demnitar cu un lot pamant inscrisa prof de romana sa scape de contractul viata munca in flux de IRU elevi studenti cadre calificate nu a scapat este a doua oara…s-a dus in pielea goala ziua cu rochie de sofran, cu pantof cui…nu a scapat de contract…la Scoala Gimnaziala secundara primara curs superior elementara……cica logici….
-
Mie mi-a luat 25 mii lei…aproximat…cica intrati bursieri si ei neconcludent si este precis…numai asa mi-a facut statul roman, ma deranjeaza vine legea…mi-i da…nu-s folositi…m-a rupt din tencuieli de munca…cica Asigurari Sociale…si ei cica neurologie,nu platea cass la Sanatate de cca 5 ani vechime….peste…..7,69.Am recapatat 5 ani mi-a luat cea suma…mama ce-a fost acum Fundeni Bucuresti toti, am scapat definitiv…mens sana in corpore sano rusa fluent.
-
Pai de unde?ca sa le dea la astia cu semestre module fara note cu notare N+3,si fara calificative, intrati la buget fara sistem gimnazial superior,si jurnal de comunicare….,,ce astia imi sint la Manica Scurta???,,…de unde banii?…venii cu o stire bilete de tratament balnear in statiunea Olanu si 1 Mai ca se plateste 50%din costul biletului la noi 1000 lei, dau pentru 16 zile si 10 de tratament all inclusive 1000 lei…de unde bani pe turizmanii de Sus, cand, aici la noi in sat, nicht!…..de la BILETE de TRATAMENT Fundeni Bucuresti.De Coxartroza.
-
Cica dadu 6,7 %…pensionarilor, deci 60/70 lei noi, baga 20 lei in plus la factura telefonie, 15 lei la curentul electric factura 10/15 la gunoi, 5 lei la canalizare apa facturi=60/70 lei noi…deci se cheltuii banii din 16% promisi estimati lunar, pe motive electorale eligibile MANIFEST, ce?platesc pe altii la sistemul nou si vechi fiscal HANSA , revin!..ne-am racit gura de pomana, caput!….
-
Luati-va extinctoare de spuma [50 lei]omologate de catre pompierii ISU locali[aprovizionarea Gostat Alimentara cu cateva Truse de Prim ajutor,de diferite culori psihologice Medicina de 30 lei cutia…conform H.G],] ca Va retrage autorizatia de Transport pe veci, o sa achizitionati tractoare forestiere care nu-s considerate vehicule,, am fost martura intr-o zi a Duminicii, cand un consatean, si-a tras cu cablul cu o remorcuta un bustean greu pe o panta abrupta de 10 metrii a cazut fara terasament de bolovani caroseria l-a facut zob, era dupa ploaie, eram in ceapeul vechi de porumbi livada de pruni de povarna distilata,era pe toamna.De atunci Gatlan, urmarea Sociolog de informatii[prostii]….numai barbatii au dreptul….ne-am dus acasa a mintit ca este cazut in remorca, cica dupa 30 ani, ca a murit cu noi pe loc facut zob, se apropia furtuna, altele, ca a venit prin pais, sa ceara….le-a fost frica cica era in costum inchis la culoare…vizionare placuta tuica…acum a plouat…fantana data dracului de trei directii de sateni.A murit!….mie imi flutura mana…sint Moneda Balanta romma…asta este Sistemul lui Gheorghe Gheorghiu Dej!…..mi-a cerut in vis…mie mi-a zis…pasarile inaripate!…das ist!….tiganii calugarii si popii de Inviere!…Ceres sfant pamant Pluton.Planeta pitica.Lumea spiritelor.La varza pe ploaie in fostul jidan sat, eram pe intuneric de nor de ploaie, ca ceilalti la sapa in negru…vechiul cartier Sasesc.
-
A zis asa la Revolutia 1989, Ora de Iarna a.m acum a.m +2 UTC, cica in echinoctiu cu o zii, inainte, el este calculat cu o saptamana inainte deci el ar fii in 23 septembrie ,si calculat noaptea de 29/30 octombrie 2022, ora 4noaptea devine ora 3 , zile calculate la 25 ore..deci CURZABEIT/CANCI ARBEIT.Ne omoara doctorii la ATI daca nu respectam DECEMVIRII,azi dimineata am primit moneda din 89,,revolutia….a inceput ca in UE iarna, vara doua anotimpuri, am luat ,,pastile Halls de 2,50 lei farmacii de raceala, mi-e cald, sint convinsa ca este ca in decembrie fara zapada, statul sustinea ca daca tine in ultimul hal contorul peste 19 grade in case, or sa faca puscarie -inchisoare.Flanele,bocanci.Zidare mercerii rusesti….60 lei noi.
-
-A venit Factura electrica 50 lei aceasta luna,prize si diode de consum, si tranzistori, luam un scaun de arta manastirea Saint Genevieve-Iasi judet,a lui Dimitrie Cantemir Domnitor, din fier forjat cu o piatra dubla lata BCA, puneam caloriferul resou hansa sprijinit in Spatar, luam Tripla prelungitor, cu piciorusele pinioane montate, acolo, ramanea pe veci, amplasat.Nu reduci difuzorul?…are magnet…ei nu-s statul roman…este limitat conceptul de arta per produs public tinta segment de presa, si caracterul votiv de ,,cronicar Ion Neculce,,.Aferim , Alecule!……
-
-Este Stalp de joasa Tensiune, impamantat in pamant, de trazneste fulgerul, au fost confiscate proprietati judecati de necunoscuti pe criterii amabile, in ordonanta de urgenta datorii Factura de curent….bate grindina ploii, acum! se va termina in poligon masini tractare Cincu….nu era careva la raspundere tras…..solutioneaza instanta suprema de judecatori!..facea proiecte in sat, nebunul semna, vita…la Dam…daca nu la Ram…egal zero….penitenciar Aiud,au semn de la ,, nebuni,, 10 case locale, se pare ca se aude, pentru privare libertati drepturi comunicare prin orice miljoc televiziune TVR1,…acolo era Grajdul cabalin, vechi si de caini rosii!….nu trazneste unde-s ingropati caini si pisici, moarte.
-
-Da, domne…dadui cu tamaie, ma luminai!….700 ajutorul oferit in august +1200 a 13-a pensie+500, 5 metrii cubi din lemn+20 lei la grad,+vauser de 1000 lei +,,insotitor ,,sinecura,,+bilete Securitate balneare[3 statiuni]scumpe=? impartit lunar la 12 luni,cand ministerul anunta ca este 1000 accept, nu-s mitinga,dar UE da verdictul ca,, prin alte foloase,, zice MD se va ajunge lunar indemnizatia pensia la 1300/1700 lei, celor sub 3000 lei lunar.Asa am inteles!….si de ,, insotitor,,.
Da!…..eu pensie normala, cu mandat,altii limita varsta. -
-Ce, dorim a vorbii, despre ca nu dau date talon de pensie cum zice ministrul Ciuca 1000 lei fix indemnizatia si este diferita pe judete adica mai mult,am reflex de oglinda,sint batrana,este in doua cat e ca nu ma uit ca nu am chef este 630+indemnizatie sociala deci pensie fixa cu 370 lei indemnizatie sociala si acum ca este 1000 pensia fix[nu comentez parerea mea conteaza la Cremlin, la Stalin,da,votat Frontul plugarilor pe 25 se sfarseste campania,septembrie 2022,nici ca as visa aceea suma fixa fara ind.sociala, in cumul?…hmmm….canci arbeit!….
-
-Revin, la,, Placinta din dovleac cainesc,,….insiropam, in plus foaia din bicarbonat cu amidon, si de placinta foi uscate comert, cu compot alimentar ori gospodaresc din prune de tuica , inglobam magiun , sau gem de prune in compozitie tapetam marginile cu dulceata de visine comert alimentara ori gospodaresc,…..incalzim, 5 minute in aragazul Arctic, sa se omogenizeze aseze, pe tablie, la , masa[10 minute]….sa cititi instructiunea de fierbere coacere Arctic Electrolux, paziti focul aragazului[in directia opusa rapid fierberea coacerea cu Butan Gas.Calirea legumelor cu spatula lopatica de lemn, rapid, 1 minut……
-
-Spalau cu apa si sapun…labermani burghezi cu croieli dinadins facute de dansii,, ofiterii dimonului, de am luat tuberculoza…am uitat de Cultura Boian, lantul comercial Cucuteni, al lui IPS Lolea, IPS Cornilas, si IPS Pocitan, cu PS Balan si Corneanu, dava Honvezi[Talmaci Sibiu Greblesti Viena mica a Romaniei a imparatului Franz Joseph,s-a ajuns iar la fapte grele , la Grofi cu dijma, este,, inceput de veac,, sint sportivi,, magna cum laudae,,.La Finante Sporturi rusesti de nota 11.Nu pune firma luminoasa si Autorizatia pe usa!…sa prezinte legitimatia Ferenda stampilata la zi la Jandarmii Dragasani Judet Valcea….ISUJ.Podisul getic ,, homo sapiens,, [padurari,,….ca a muscat din stele,, [fig].!…..
-
La noi, in localitatea aceasta sateasca, idolii calendarului moldav sint la copiii pana in 40 ani cu facturi la Sistemul national, autorii Eminescu,Rebreanu si Bengescu, peste 40 ani, varsta batranii cu autorii Arghezii, Isanos si Marin Preda.Eminescu -ambasada si agricultura,Rebreanu-jurnalisti,Bengescu-Ordinaria[Culte],Arghezii-medicamente, si Turism,Isanos gestionar marfuri,[noi]…Preda-partizan, marfuri socialiste.ii trageti in foto mobil din Imagini computer va inchinati lor de trei ori in Ardeal..la sistem Rebreanu-jurnalisti si Oct.Goga-atelier marfuri cucutene.Nu va baga in sama cimpoierii…au mostenit gena recesiva piatra Hotar Tinuturi…la rusi Gorki-Pesca.Din,, colimator,,–––,,plutasii,,…..!…
-
Am inteles de sifilis tuberculoza in Pensilveinia USA tratat cu produse comunale, sint Straini,nu vand laptele vacilor si restul productiilor cerealiere necunoscutiilor,care pentru un icusar sint tratati suficient in clinici de Specialitate faptuite de clone noi omenesti fosta RDG!…..nu vand praful de lapte din Gostat,si Arta Frontul Plugarilor nemtilor, si rete consacrate si matricea de Aviz Sarbilor=rudarii ardeleni raspopiti ierodiaconi de climacteriu…a daramat cultura de inventii agricole tehnocoproculturi.asa sa stiti!….eu in Aur partid am zid de domnul Tarziu,…..in privinta aurului, este scump, chinezesc, rusesc, de morti, cazinou, si comert.2000,lei gramul karate 8/14 karate.Eu nu vand lingouri veritabile precum,, canalizarea deltei Nipru,,….am inteles ca 100 kilometrii=20 mil.dollars bani pesin,CARANSEBES -DEVA-FILIASI[Gorj de Jos]…..a zis ca in schita ungrovlahul este trecut ca Menajera.la Mobila=turc.Votez cu IZMIR, nu tot imperiul OTOMAN,Patronii de DAM-uri penticostale via Braserii, si Serpante.
-
Statul romanesc din USA este KENTUCKHI,lemne, porumb, zootehnie,arta si floricultura…..nu am inteles!…din Clondaic…zice de unu…Dyia…votat!….avea crucea de andesit de praf romanesc galben!….a adus sacii de canepa de cartofi din silozul de,,viitor,,norvegian, indarat,,cai cu calareti,, nu am inteles!….,,Penati,,!…..era,,barbusca,, la Siloz…fura haine de bumbac galbene cu negru[de epilepsie,,alt lapte de animale.]…de regretat!….
-
Ati inteles lucrarea pasaj biblic,, ISTORIA SUSANEI,,!?….ca-n LUME este RAZIS, in Biserica la Recolte NICANOR,nu,,prosti fara scoala sub nota 7 PARCHET, si,, magna cum laudae spre infinit,,…..sa va lasati de prostii….cum am calculat?..o sora comunista una ca parintii legionara,semnaturi clan apartenenta adica, parintii de legea veche iudaica, fratele este sau nu in lipsa dar alt gen, masculin, nu conteaza….se strang iudeii de seama in casa lui Ioachim, sa vezi pe dracu dupa CONTRACT CASATORIE!….rotonda, justitia, hotelaria, jurnalistica, biserica….multe…..!..ce am ajuns slugile tarfarilor care au infaptuit exmatriculari 1-12.Telepatic.NICANOR in locul lui ips PIMEN SECURITATE BISERICEASCA Suceava!…ce stii ce fapte de repetentie extrascolare a avut in scoala obligatorie.De la MAGISTRATURA Amendament gay si antiavort.JUDECATORII secui.
-
S-a reintors am primit acum pe mail drepturi si obligatii ucenic profesionala dava Agnita cu DNA fapte de Coruptie Bodnaras,Nicu Ceausescu, sa ne ferim de paznicii organigrama liceu mecanic tehnologic de UTC, am prins un taran schizofrenic saptamana trecuta care a dat foc la case visavis de patronaj calfe 8, nota de MASURATORI TERMOFICARE PARTID ILAN SOR femei si barbati singuri[avem dreptul dar pe temei fondat erau tipele deplasatate imorale decazute],avem un zootehnist domnul Doru m-a anuntat si parintii tot neamul sintem ucenici sa ne ferim de delapidatori, POCA MAGISTRATURA DUALA si EUROPA GRANT CARD ALB, pe viata gratuit…noi sinte rusi aia romanii C.O.R azi dimineata in fisa de lucru contractul tip cadru, erau acuzati ca au furat bani sa faca scoli, la Stat, de la Sistem…avem drepturi acte doctori PIAS.Malpraxis.Daca mai lozesc doctorele le duc la spitalul de Nebuni.La PARCHET organe si averea litigiu cu rudele care nu le-au declarat le declaram in Fundeni.Schizofrenice UTC.
-
Eu nu pot intelege conceptul de arta deoarece este PROFESIONALA de STAT de MUZICA cu REPARTIZARI PROGRAMATE COMPUTER stiinte arte clasice, ai caracter inveti arta stiintelor frumoase, eu-s cu BAROCUL, FEUDALISMUL TIMPURIU si PRETIMPURIU[AYURVEDA/TALASEMIA/ICHEBANA/Floareadevisinsacura chineza sovietica],inveti manualele dar asa ca filozofia GANDIRII din CODUL UAP Roman…nu ma departez de la GRIGORESCU/VASILIADE/GREGORASCU/TITIAN…foarte varii largi, frenologice ca psihologie freundica,,arta realitatii de egreta de,, capatai,, luminata a unei patrii mandre si bogate cu chip de bazalt, granit si andezit.In Arta Sacra Apolitichia Bizantina Agia Cabarnos, Oranta, Platytera, si Pantanaasa/Iordanul/Viflaimul si Epitaful de Cenzura/Steaua Rasaritului Corifeii.
-
Noaptea la ora 15, ies de la SERVICI, Rommales Negrii….se duc in lantul comercial al ,,LOCANTELOR,,cu ,,piranzii si pirandele dupa Ei,,se incaiera cu,, betivii de mecanici,,si,,urlatorii cu,, rata de TRANSPORT,,, de COMUNISTI,, pe Friptane de Porc.Iese,, popa,, mananca la BUFET mancare ECOLOGISTA CUCORICADARA.Iese,, Notarul,, satului,via HOTEL CAP Partid PNL,ies,,diversi,,se bat la Aprovizionarea Stat, carciuma cu etichete DUMCOM,, Borhot alcoolic vegetal de MUNCITORI,,Baraje,,……ies femei……se duc la Alimentara….bea din canalul BICAZ-MEHADIA Ardelean[tuica de tehnocoproculturi de rachite si smochini.]…..MORAVURILE,,240,,!….
-
-Ce ma plangeti, ma, pe mine, ?plangeti-va pe voi,!… ca se aproba iesirea la PENSIE cu 20 ani inainte,pai tu iti dai seama THEMIS si-a facut datoria, sintem rata de varsta care puteam fii confundata cu mortalitatea si DNA si DIICOT, sint multumita asa a hotarat zeita THEMIS abrogare SIIJ ….sint incantata1….
-
Eu declar in fata Statului, ca stiu de plata cu certificatul de mostenitor nu sa fac pe altii imbuibati gratuit cu succesiune funciara ilegala,….am vazut cu ochii, mei….contabilitate ardeleano-romana lotizare….tin cu COLHOZUL, LIDERII de la CREMLIN cu tov.Maxim Gorki, Pesca Pescovici cu Stalin si Nina monahia….si de ce?…aci, informatia, primita de la ticalosie!…
-
Da!…gerul intermitent a ,,taiat credinta,, paza mintii si a judecatii acum,, fara Legitimatie bisericeasca,,40 lei chitanta proscomidie si 10 lei livret soldat contra curicule legi,este,, bluza flanel de patru anotimpuri ambele genuri camasa de Patruzecime alba,neagra,color,uniforma si pijama, romano-catolica se ia citind 40 de zile acatistul sf Petru si Pavel,,,cu hotarea Justitiei,, se poarta strampii 80 DEN si alte corsete +plus inele din plastic, ca sa nu rationam gresit porcarii comuniste,, asta am auzit la Tabla,,.Pericol…de exorcism,ilegal,+camasa flanel sovietica.
-
Erau barbati homosexuali hermafroditi hirsuti in slujba lui Sacalul..nu avem prea multa dreptate…medicii au afirmat ca si-au batut joc tiganii de ei ca le-au dat canabis de constructori..ca aveau 5 cromozomi de barbati doi de femei costa colosal sa scoti genele in plus de femei sau barbati sa …Revina Prostul cu capul pe planeta Pamant,…si judecata Amendament 10[ei infractori periculosi prinsi de sclep robota colectivizare fortata[dificilii lui ION BIBESCU JUSTITIAR AVOCAT POLITIE.!….analfabeti nu erau stiau chimie ii ducea la CONTRAINFORMATII.
-
La noi in sat scandalul este din 2003 cu GLISAREA alunecarea prin trepte scolara ucenici PROFESIONALA sau,, mana lui Gheorghiu Dej,, urat e ca umblau cu,, semnaturi,, le-am interzis,am platit TREZORERIE, la noi in casa este matematica-fizica, alim.publica, croitorie, matematica-informatica unul SAM scoala de ucenici si vanzator 10 clase unul bucatar.Alt scandal in sat este REPARTITIA la BOR a lui TEOCTIST TOADER ARAPASU,,per proba moratorie criterii politice vechii comunisti,,!….in ceea ce te gasesc in aceea te voi judeca asa am auzit de la Cerul sfant…la mine,, cerul se plateste,,[fig].apropo de turla fulgerata noaptea a lui Rantziger…era frate bisericesc comite se dorea calugar…era in Amazon…i-am aprins o lumanare a starpit chiaburii 16 la numar zonali…din anpc.Au trecut suta de ani erau drogati.
-
Asa am auzit in SATMAR la NOTAR ca a luatgaj pensiile de handicap am io, tata deschisa una cu 5 ani vechime de curand si una mostenita mama cca factura de 1000 lei lunar racordul de gaz.Am zis, Ba.Au fost rude de-ai lui Cornici erau samsarii patriarhiei le-a dat biserica gratis curent electric cu patriarhul.Ca cica-s rude nevinovate le-a dat apa potabila avea casete negre de nuc de acte cu maciulia malin, ca erau chimisti BOR i-a legat cu sfoara hotii i-a ars,cu lumanarea pana au murit acum dupa 7000lei lunar turism sint cu cauc calugaresc de nebuni pe cap unguri cu TITLU CONT ASCUNS.
-
Au venit din urma 400 kilowati….am facut asteriala, am pus geamuri, am reparat mobila cu ferastraul electric, am facut gaura in perete am pus parchet boiler am folosit betoniera am spart cimentul am facut mortar ciment zugraveli 2 saptamani nu am vazut alternativul 3 ore computer,a dat voie tata vecinului si unchiului 2 saptamani televizorul a functionat stiri,avem monom cez =80 kw [luna],ce-mi amintesc io a spalat butia la modular.Si restulconsum prize ca de obicei.
-
Domnul ministru Educatie, Funeriu,este in impas in a gasii solutionarea scolii de profil….eu tin cu iscalitura bransa institutionalizarea Serviciile si Spitalul de nebuni din Germania-Fundeni Bucuresti cu literatura austriaca,eu nu iscalesc in desfiintarea religiei care m-a facut monahie,logica care am negociat aseara un parizer de 1 kil cu o paine doua sucuri trei cornuri 16 lei,filosofia,am scris un manuscris, psihologia, nu am renuntat masiv,am gasit noi cai…..am uniforme,,alte drepturi,,nu-mi convine numele profil scoala materie, o sa fie mafie ca inainte alimentatie publica,tin cu COMUNISTII[numele profilului sa fie LEGISLATIA FINANCIARA,ca celelate nu finante-contabilitate,vreau autorizatia de libera practica in cuantum iru PENSII,propriu.Nu semnam careva…..
-
Ne-a mai chemat in 2003, si 2015 sa semnam, nu semnam niciunul la profilul nostru scoala Profesionala dorim a scrie ca la ceilalti Mecanica Fina -Legislatie financiara Metrologie Metrorex Cantare si aparate de Masurat CTC calitate si Audit.-Agricultura GAS.[Craiova ADP]…Nu semnam…asta la profil in loc de numele de Finante-contabilitate….in listare altii batrani asa sint[pe partea LICEULUI TEORETIC semnam UCECOM-ARTIFEX-DUALA-Transfer a-13, -a,Reconversie,[Teste PISA],toti[Primara cu liceu si gimnaziu.Soimul cu crucea de fer in cioc.Cu grupele mica,miljocie,mare incluse , si meditatii si addende scolare,Fii de Romani partid PNL.
-
Rommales seriosi cred in 2023 in Stabor Sibiu Marginime,in Mislea,tov.Zelea,Milut,CCR,Mihalache, zeitatea Vishnu,Echipa Dinamo FC Zalau si arierate locale zonale regionale,in Teoctist Toader Arapasu-IPS,in,,Paharele Berzelius,retorte Erlenmayer,mojare cu pistil,,Nicador,Razis,TRIUMVIRATUL PUTERII,Torta Puterii Romulus Vulpescu,gruparea Arnautoiu,arhanghelul Uriel,zeul Hefaistos,muntele Gutai[Garizim],nu cred in muntele Tabor[Tibles],[sitari,fazani,ierunci],in Decemviri,Tribuni,craioveni,si Miclos.,Buzescu,Spancioc,Stroici,Ianache,Ienachita si Filip cel Frumos.AB ROLLER,RAZOR BLADE,TITAN ICE,ICE CUBE,mai nou HANSA.
-
Sint Stramutarile,trebuie iscalit,stampilat LEGALIZARI ROL AGRICOL….autoritatea in domeniu, este redus ca pret sint certificatele de handicap…la noi FOR credibil Asigurari Asirom este Autoritatea nationala pentru Turism sau ANAT.Este IMAGINEA in TURISM[Sistemul per ,,calificative MIHALACHE,,a fost ,, GLISARE MEDII ARITMETICE,,alunecare prin trepte media scolara admitere,,,concurenta pe tara mare la LICEUL AGRICOL aici sat.Tindea cu MIZA catre cass mari si mici Asigurari in conturi UTC 1944.
-
Avem aici Molitvelnicul Necenzurat…in ziua de sf Foca, am scos panza de pe crestet era,,Immultirea painilor,,in calendar, eram in bucatarie,aveam icoana trinitatii in cui…a bubuit un fulger si un traznet pe mine pe scaun la geam,de am ramas uluita, pana si sufletul mi-l cauta fulgerul sa-l arda cu foc…mincam de ziua numelui eu cu inca doua pers….visavis de Zilele orasului de azi…m-am ,,lepadat de tot felul de cauze din Molitvelnic,,per motive,,de satietate,,a fost in data de 10 mai este calendarul pe Stil Vechi 2023 online scris de IPS DEMOSTENE IONITA.[furturi de terenuri agricole carduri bancare EUROLINE][Institutionalizare si medicamente Germania…cel mai vechi oras din tara Ramnicu Vilcea-legionarii]……sa ne ferim 4 zile ca de foc de sarbatoarea Treimii sf Duh, azi folcloricul imparat Constantin sau Sava Graur traditie,sa nu lucram…ca murim arsi de fulger[cea mai mare SARBATOARE din an,,Mosii de Vara,,luam o strachina cu ceapa, si dulciuri cu trandafiri in familie.Sintem cu ASR CAROL MIRCEA…din biserica proprietatea Sa monarchista 1907.
-
Intram in intranet INTERNET EXPLORER,citim ROCADA PSD 23.05.2023 in url site google ,stirea recenta de cca 1/5 ore vechime…mai este hotnews primit de mine messenger Se face rocada PSD-PNL in mai 2023?Ce calcule isi fac Liberalii si Democratii, in Alegeri rotativa 25 mai 2023….purtam obligatoriu pe dedesubt insigna de partid din panza.A zis ca-n mai 25 schimba in INTERNE prefecti si subprefecti,ia ministerul Dezvoltarii NICOLAIE CIUCA sint comasate in 2023 4 alegeri cruciale in NOUL DECENIU[gen MIRON IUGA]…v-am anuntat zis, n-am dat cu bata…banii de catai si pisoi copii![hingheri].Nu pune botu!….stiu MS DOS INFORMATICA BISERICII.Cu trei HOTMAIL PEAKS NEOLITICE.Das ist!….nu pune botu!….
-
Luam termometru electronic de bolnavi de 15 lei drogherii plicuri de ceai din catina sunatoare si musetel,este temperatura sub 37 grade soc hipotermic 35 grade,luam camasa alba de noapte, de popi,rufele spalate cu clor si dezinfectant de tuberculoza de 100 lei clor 2 litrii 6 lei zilnic, cu tensioactivi armata OMO /DOSIA/ARIEL,gelul axilar mennen speed stick si nivea axn, de 15 lei,si mincam supa din gaina si pilaf din orez.
Luam caldarea cu apa fierbem cu ceapa morcovi ardei,,intregi, luam pui taiat desiliconat clocotim luam spuma,luam legumele lasam carnea, punem ulei punem fidea cu ou, fierbem 45 /50 min, in clocot, punem condimente din legume,la cerere sare si oregano cimbru marar patrunjel usturoi,din plicuri.Clocotim cu capac pe oala, racim la frigider pe urma. -
Nu tin cu tov.Nico Ceausescu,de ANPCB Cheaguri aditivi speciali gelifianti alimentari zahar de vin din vita fructifera ori i,ll be back jurnalistic.Am votat cu tov.Tarziu si tov.Lavric in partid AUR nu Tanasa.De cca 500 lei marcati Sporturi 100 lei butoi bute de 100 litrii….butia nu se arunca la REBU[peiorativ].
-
Intre 15-27 octombrie cautam lumea suprafireasca sa gasim pe jos aruncate de sfintii savaiti cu sabii stravechi,vara Arhanghelilor sau aranghelii tigani rommi Mihail si Gavriil[cu bentite esarfe bandane durgase , ori kallise padure lemne,aruncate pe jos cruciulite ortodoxe de orase vechi BURGURI.Gasim?…sintem prostii omenesti ai veacurilor eterne,,focurile de primavara,,…ori,,ceata mare,, si atatea,,Santoaderul cailor si ,,Haidahura,,.!….de fermece la sf Daniel la popi.
-
Duminica vine in Adunarea bisericeasca de MIR de CULTE POPIII cu BI-FOCALUL unice singulare[purtam argint vechi ceausist comunal 300 lei noi setul-epilepsie],OJTL,ne este frica de partid PSD cu taxele,stiim bransa ELECTORALA fabricare Scrutin electronic…daca incearca tuberculosii per datorii zootehniste agronome aici sat cu o semnatura sa scape de vina PROSTITUTIEI la FRITZARI,se manjesc cu altii[ca au furat din MACELARIE Ceausescu finite in locul SIND 500 Manipulanti sefi sere agricole latifundiari baroni locali] zicem partid agricultura AUR[Frontul Plugarilor].
Sa-i ia!…plateau cu mosiile cumparau din STOC, Stocul interzis deacolo dusmani casatorii UTC din galantare inexistente nu au neuroleptice au avut carnete B.I Identitate romanesti cca 25 ani noi carti unguresti ca Andruta si Florea Ceausescu ILEGALISTI nu au lucrat la Sistem.LIBERALI pensia minima 1100 lei lunar LUDOVIC ORBAN. -
Pe timpul lui Dej la OJTL lumea vota in sf Biserica ,,motivul rusii Cahul procentaj matematic tabela chimica mortar beton ciment cartea Brutarului, zici Partidul pe foaia din hartie intrebi cu lumanarea aprinsa acolitii pana in 15 pers.care tin cu,,casa,,semnati treceti toti care acced la adeziune bagi in cutiile icoanelor hartia.De azi pana duminica 12 azi scapi nu?stai acasa pana luni 13 noiembrie de PMP Partid…rasculat peste prost imparatie stapanie de prosti rasculati!…..
-
Am venit sa afirm,ca cei cu magistratura sa bea apa sa manance sa judece sa se conformeze noilor reguli la detinuti politici ai tov.Visinescu tortionar Securitate,la teve copilul microbuz batut de sofer in comuna Stoenesti Arges baiat nu dorea sa se conformeze reguli aceea de a crede immatriculat inseriat Adas in organizatia palestiniana de PRESA de Stat BNAIBRITH[da!credem si noi, a scapat judiciarul ziaristi politie greco-catolic de presa agregat Stat de la UTC soldatii]..pacat de dansii,noi am auzit de mult la Pitesti la noi de ofiterii de Stat Bnai brith multam, ca respecta legea o apara,sa fiim luminati sa mincam bem apa nu posturi regim alimentar sa judecam sa carmuim bine intersele Statului.
Sa dea Dumnezeu sa trazneasca Strainii![fig].Uzbekistan,Tadjikistan,Chirkizi,Azeri si bulgari fara ficatul organ anatomic noi cu el munca la sf Sinod la UTC.Cercetari agricole porumbi. -
Am fost glisata de catre Stat din comert in real mate-fizica si recalculata din scoala de adm.publica si filologie a venit banca si a zis la recipisa studii medii 8 clase legionare generale[asa am vrut sint tiganca sint cu armata Aum depozit Deva]…ma doare in c…r!…jiblenii sa se duca la scoala munca nu sa intinda mina la adventisti la Augustana la biserica la grofi bani,sa judece dupa ata stofa, eu nu-i tin in poligon Cincu a zis ca nu le mai da servicii UTC o ora saptamanal tine sedinta in turism la hotel la Sala Polivalenta rusii…de acolo snoavele.
Daca nu ai meserie,nu ai carte nu ai parte,mie mi-au dat popii biserica meserie!….danie dajdie gostile apostile acte funciar scoala.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Și orașul Gherghe Gheorghiu-Dej a revenit la denumirea Onești și nu a fost vorba de costuri.Și alte denumiri de orașe…
Plata in rate, ca la Altex ! Lasand la o parte gluma, cred ca o buna parte din sibieni si-ar…
Am fost în multe asociații cu copilul dar cum este la autism play nu este nicăieri: condiții,curățenie de poți mânca…
sa se faca manastire catolica
Stai liniștit!Consiliul Județean și conducerea aeroportului Sibiu lucrează pentru liniștea noastră!Zborurile spre (și de la) München nu mai sunt,(doar de…













Lasă un răspuns